0
(0)

Procesele implicate în transferul tehnologic și etapele parcurse de la cunoaștere la valorificare pe piață reprezintă principalele teme de dezbatere ale forumului regional Cluj Innovation Days. Cea de-a treia ediție a evenimentului organizat de Cluj IT Cluster se va desfășura în perioada 19-20 martie, la Cluj-Napoca.

 

„Conferința reunește specialiști din mai multe țări europene și nu numai, iar împreună vrem să ne inspirăm din modele de succes în transfer de tehnologii. Urmărim să acționăm ca facilitator între cele trei componente importante implicate în inovarea IT: companii, universități și instituții publice”, a declarat Alexandru Tulai, președintele Cluj IT Cluster.

Dezvoltarea IMM-urilor din domeniul IT va fi dezbătută împreună cu specialiști internaționali precum Jonathan Loeffler, directorul Steinbeis-Europa-Zentrum Karlsruhe, Bror Salmelin și Viorel Peca, directori de unitate în cadrul Comisiei Europene, cu atribuții în zona IMM-urilor, și Alberto di Consiglio, specialist în proprietate intelectuală. Cu sfaturi practice vor veni și Sorin Mîndruțescu, directorul general al Oracle România, Olaf Lausen, director de dezvoltare în cadrul Telekom România, Tobiasz Janusz Koprowski, consultant specializat în tehnologii Microsoft, și Elisabeta Moraru și Carmen Pungă, industry manageri la Google.

Despre cercetare, nanotehnologii și alte aplicații IT în industrie vor discuta Jurgen Raizner, director în cadrul Steinbeis-Europa-Zentrum, Tom Thomas, partener în cadrul Harper Macleod LLP, Susanne Avessta de la Fiware Tech, Dietrich Paper, directorul Departamentului de Cercetare și Dezvoltare din cadrul Anoxymer, Nihal Engin Vrana, director de cercetare în cadrul Protip Medical, și Philippe Lavalle, directorul de cercetare al Inserm.

Lista vorbitorilor mai include specialiști precum Ioana Postu (Comisia Europeană), Maria Koura (Atlantis Consulting), Edgar Grundstein (TZM), Bogdan Iordache (3TS Capital), Radu Vunvulea (MVP Microsoft), Gabriel Vlăduț (Asociația Română pentru Transfer Tehnologic și Inovație). Timp de două zile, la Cluj Innovation Days sunt așteptați aproximativ 400 de programatori, manageri din IT, universitari și reprezentanți ai mediului de afaceri, forumul fiind un eveniment de referință pentru inovarea în IT din Europa Centrală și de Est.

Cluj Innovation Days este organizat anual de Cluj IT Cluster și urmărește consolidarea comunității IT și facilitarea interacțiunii cu parteneri de afaceri și sectorul public. Partenerul principal al ediției 2015 este Banca Transilvania, iar partenerii sunt: Orange, BCR, Oracle Partner Network, Intel, Google, Cluj Innovation Park, Deloitte, Brained City, Ericsson, Steinbeis Europa Zentrum, Research for Industry, Banca Comercială Feroviară, Cluj Hub, Outlead Marketing, Node Designs, Vitrina Advertising, Tarom, Casa de Cultură a Studenților, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Evenimentul este susținut parțial prin proiectul „Dezvoltarea inovativă prin Informatizare a Ecosistemului urban Cluj-Napoca”, proiect implementat de către Cluj IT și co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, Axa 1 POSCCE, operaţiunea O1.3.3 – Sprijin pentru integrarea întreprinderilor în lanțurile de furnizori sau clustere.

Cluj IT este o asociaţie de tip cluster inovativ, înfiinţatǎ în octombrie 2012 și având peste 40 de membri: companii de IT, universități și institute de cercetare, instituții publice și organizații catalizator. Inițiativă de business, clusterul urmărește creșterea competitivității sectorului IT și a vizibilității industriei IT românești, precum și poziționarea Clujului ca un hub regional inovator. Clusterul are susţinerea guvernului şi a autorităţilor locale, care consideră Cluj IT o iniţiativă de importanţă naţională. Prioritățile clusterului pentru următoarea perioadă includ extinderea prezenței internaționale, proiecte comune între universități și industria IT, precum și dezvoltarea Cluj Innovation City, care va asigura comunității IT infrastructura necesară pentru dezvoltare, inovare și colaborare în proiecte de anvergură.

Mai multe informații despre Cluj Innovation Days: www.clujinnovationdays.com

Mai multe informații despre Cluj IT Cluster: www.clujit.ro

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here