Genetică

Genetica se ocupă cu cercetarea și analiza eredității, a variabilității și reproducerii ființelor vii. Părintele acestei științe, Gregor Mendel (1822-1884), a arătat că trăsăturile ereditare nu sunt transmise direct către copii de la părinți, ci țin de factorii ereditari (genele). În urma experimentelor sale, au rezultat Legile Eredității (legea purității gameților, respectiv legea segregării independente a perechilor de caractere), dar și o serie de principii care au dus la descoperirea cromozomilor, a ADN-ului, a genotipului uman, etc.

În știința geneticii se utilizează tehnologii foarte complexe, iar metodele experimentale cunosc o continuă evoluție, prin testare și diagnosticare. La ora actuală, genetica începe să ofere răspunsuri și soluții din ce în ce mai eficiente cu privire la originea, diagnosticul și tratamentul bolilor genetice. De asemenea, ea stă la baza unor noi metode de inginerie genetică, de la clonare până la editarea ADN-ului.

Actualmente, tot ce ține de genetică a devenit o știință aparte, care oferă un potențial remarcabil atât în înțelegerea unor mistere („cine suntem”, „de unde venim”, „care este locul nostru în Univers”), cât și în rezolvarea multor probleme legate strâns de sănătate și evoluție. Însă, în același timp, noile descoperiri aduc și provocări de natură religioasă sau etică.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Genetică

Jocurile foamei: când politica își propune să repare genetica

politica-genetica-stiinta-tehnica
Prin genetică înțelegem analiza mutațiilor și a mutanților. Genetica este o știință despre mutanți, o radiografie a modificărilor ADN-ului care se reflectă în fenotip,...

Nimic fără mutații genetice! Cu toții suntem mutanți

mutatii-genetice---stiinta-tehnica
Mutația este definită ca o modificare în structura chimică a moleculei ADN și afectează, alternativ sau concomitent, numărul, poziția sau distribuția nucleotidelor A, C, G, T – cele patru litere ale alfabetului genetic. Geneticienii cunosc de...

CRISPR: Cercetătorii chinezi vor rescrie ADN-ul uman

CRISPR
În luna august a acestui an, geneticienii chinezi vor edita ADN provenind de la persoane adulte, cu ajutorul instrumentului revoluționar CRISPR/Cas-9, într-o premieră mondială...

„Laptele de gândac” ar putea hrăni pământenii în viitor

Lapte de gandac
O echipă internațională de cercetători, coordonată de Institutul de Medicină Regenerativă și Biologie cu Celule Stem din India, a izolat o proteină cristalizată din...

Primele teste umane cu un medicament anti-îmbătrânire promițător

Imbatranire
Medicament-minune: oare chiar putem spera să ne încetinim procesul natural de îmbătrânire? Ei bine, compusul chimic denumit nicotinamidă mononucleotidă (NMN) s-a arătat promițător în...

CRISPR: editarea genetică umană a primit undă verde în SUA

ADN CRISPR
Editarea genetică umană a primit undă verde în SUA. Forul decizional responsabil de aprobarea experimentelor medicale din SUA a dat „undă verde” aplicării pe...

Primul „vaccin anti-cancer universal” ne dă speranțe mari

Vaccin anti-cancer
Oamenii de știință de la Universitatea din Mainz în Germania au făcut un pas important în direcția dezvoltării a ceea ce ar putea fi...

Craniul femeii de la Peștera Muierii rescrie istoria veche a migrațiilor

peștera muierii
Un studiu genetic realizat asupra craniului vechi de circa 30.000 de ani al unei femei, craniu descoperit la jumătatea secolului trecut în Peștera Muierii,...

O bacterie modificată genetic transformă CO2 în energie

Cultură de bacterii
O bacterie modificată genetic transformă CO2 în energie. Biologii de la Universitatea Harvard au modificat genetic o bacterie, care poate extrage dioxidul de carbon...

Ochiul bionic i-a redat vederea după 40 de ani de „întuneric”

Ochi bionic
Texanul John Jameson, orb de nu mai puțin de 40 de ani din cauza unei infecții agresive care i-a afectat ochii, și-a recăpătat parțial...