Aș putea foarte simplu să vă spun doar atât… Nu știm dacă suntem reali sau nu. Cel puțin nu avem vreo dovadă în acest sens. Însă orice afirmație trebuie să fie însoțită și de o explicație, nu?

 

Filosoful francez Rene Descartes și-a pus și el aceeași problemă. De atunci și celebra sa maximă „cogito ergo sum” (cuget, deci exist). Așadar, conform marelui gânditor, singura dovadă pe care o avem vis-a-vis de existența noastră ca ființe conștiente este tocmai capacitatea de a ne gândi la existența noastră. Nu putem intra în mintea altcuiva pentru a ne da seama cât de conștientă este acea persoană de propria existență. Una peste alta, Descartes filosofa astfel în anul 1644, iar de atunci nu am mai făcut cine știe ce progrese. Ba dimpotrivă, devenim parcă din ce în ce mai nesiguri de existența noastră.

\"(w540)

Nu de multă vreme, computerele create de noi au devenit suficient de performante pentru a ne permite să creăm lumi virtuale. Avem nenumărate jocuri și platforme care, efectiv, sunt lumi în propria noastră lume. Și pe măsură ce avansul tehnologic va continua, aceste realități virtuale vor deveni din ce în ce mai sofisticate. Vom crea nenumărate lumi, civilizații virtuale în care este greu de crezut că, la un moment dat, nu va apărea o conștiință autonomă. Adică o conștiință ca a mea sau ca a dumneavoastră.

Cel care a a adus în discuție această posibilitate este filosoful Nick Bostrom de la Universitatea Oxford. Tot el a spus că, da , este posibil ca și realitatea noastră să fie o altă simulare controlată de o civilizație mult mai avansată decât noi. Cum am putea să știm asta? Ei bine, Bostrom este de părere că doar dacă una dintre entitățile care se joacă cu lumea noastră va apărea și ne spune că trăim într-o realitate simulată, abia atunci vom fi gata să credem. Sau, în aceeași ordine de idei, dacă acea entitate ne va transporta în realitatea ei. Dar atunci avem certitudinea că acea nouă realitate nu este și ea, la rândul ei, o simulare?

\"(w540)

Economistul Robin Hanson, de la Universitatea George Mason din Virginia, este și mai radical. El susține că dacă, prin absurd, am descoperi că trăim într-o realitate simulată, acele ființe care controlează totul ar putea reseta sistemul până în momentul în care nici nu vom ști despre ce a fost vorba. Evident, există și posibilitatea ca o atare intruziune a unuia dintre noi în planurile creatorului sau creatorilor noștri ar putea, pur și simplu, să strice toată distracția și să determine o oprire bruscă și definitivă a sistemului.

\"(w540)

Același George Hanson propune și o altă abordare a subiectului. Este cert că o simulare redusă ar trebui să fie mult mai comună decât una de proporții. De aceea, este mult mai posibil ca el însuși să trăiască într-o lume în care este singura creatură conștientă. Dar fără a putea dovedi asta, ne întoarcem implacabil la ceea ce spunea Descartes.

Da, astăzi avem tehnologii pentru care, în vremea filosofului francez, am fi putut și acuzați de vrăjitorie. Spre exemplu, putem pătrunde în creierul cuiva și putem monitoriza undele cerebrale. Din nefericire, aici ne și oprim. De ce? Pentru că deși suntem capabili să urmărim astfel de unde cerebrale, realitatea este că habar nu avem ce experiențe reprezintă ele.

\"(w540)

Oricare dintre noi poate fi un astfel de zombie virtual, este de părere filosoful Paul Skokowski de la Universitatea Stanford. Iar cercetătorul se bazează pe descoperirile recente ale neurologilor care ne spun că percepția noastră asupra realității este una falsă. Mai mult, conceptul de liber arbitru este o simplă iluzie creată de această uimitoare mașinărie care este creierul uman. (subiectul va fi dezbătut pe larg în ediția din luna decembrie a revistei Știință&Tehnică). Astfel, concluzia pe care o putem trage este una implacabilă: și eu, și dumneavostră, putem foarte bine să fim niște simulări într-un uriaș computer. Ca eu să fiu un zombie virtual și, la fel, dumneavoastră. Vă doresc o zi interesantă!