Oameni de ştiinţă din Germania contrazic ipoteza conform căreia fluctuaţiile de temperatură din Antarctica sunt datorate în principal schimbărilor climatice din emisfera nordică.

 

Pe baza unor date noi ei au ajuns la concluzia că cea mai mare parte a fluctuaţiilor de temperatură din Antarctica poate fi explicată deopotrivă şi prin schimbările climatice din emisfera sudică. Rezultatele, obţinute pe baza reconstrucţiilor climatice realizate prin analiza de eşantioane recoltate din calota polară sudică, au fost publicate în revista Nature.

Modificările orbitei şi înclinării axei Pământului au avut contribuţii decisive asupra schimbărilor climatice din ultimele milioane de ani. La începutul secolului trecut, matematicianul sârb Milutin Milankovici a calculate influenţa acestor modificări asupra sezoniere a gradului de insolaţie. El considera că tocmai această modificare a nivelului de insolaţie din emisfera nordică are o importanţă semnificativă pentru schimbările climatice pe perioade lungi de timp, doarece suprafeţele acoperite de uscat reacţionează mai rapid la modificarea nivelului de insolaţie, iar suprafaţa de uscat este distribuită inegal pe suprafaţa Pământului.

Până în prezent ideile savantului sârb au stat la baza ipotezelor de lucru în cercetarea schimbărilor climatice. Cercetătorii germani de la Institutul Alfred Wgener pentru Cercetări Polare şi Marine pun la îndoială aceste consideraţii după ce au reanalizat reconstrucţiile de temperatură bazate pe carotele extrase din calotele polare.

Într-o primă etapă, cercetătorii Laepple, Gerrit Lohmann şi Martin Werner au luat în calcul faptul că temperaturile din timpul iernii au o influenţă mai mare decât temperaturile din timpul verii asupra calotelor polare. Dacă este introdus acest efect în modelele matematice, fluctuaţiile de temperatură reconstituite pe baza carotelor polare ar putea fi explicate prin schimbări climatice locale din emisfera sudică.

Mai mult decât atât, prfesorul Lohman a declarat că dovezile obţinute din calotele polare sunt confirmate de alte surse: „Putem arăta că nu numai datele provenite din calotele polare, ci şi altele, cum sunt cele obţinute pe baza sedimentelor marine, ne indică aceleaşi variaţii în anumite anotimpuri”. Aceste rezultate sugerează că „există foarte mulţi factori care vor trebui luaţi în considerare pentru viitoarele interpretări ale datelor paleoclimatice”.

La rândul său, dr Leapple a arătat că: „rezultatele pe care le-am obţinut sunt foarte interesante deoarece puteam ajunge într-o fundătură ştiinţifică”. Până în prezent cei mai mulţi cercetători au încercat să explice datele paleoclimatice pe baza ipotezei lui Milankovici dar, aşa cum arăta cercetătorul german, „până în prezent nu a fost posibil sa se găsească o explicaţii pentru toate aspectele legate de această ipoteză”. Dar noul studiu face ca „jocul să fie reluat şi putem încerca să găsim o explicaţie mai bună a mecanismelor fizice pe termen lung, mecanisme care influenţează alternanţa între erele glaciare şi perioadele calde”.

Cei trei oameni de ştiinţă au subliniat faptul că rezultatele lor nu pun în discuţie actualele schimbări climatice, provocate în bună măsură de intervenţia omului. Ei au arătat că preocuparea lor, în articolul din Nature, se referă la schimbările climatice ciclice pe termen lung, cu durate de zeci de mii de ani. Creşterea masivă a emisiilor de gaze cu efect de seră din ultimele douăsute de ani reprezintă o contribuţie nemaiîntâlnită, în ultimul milion de ani, la modificarea climei.