5
(1)

Revista Ştiinţă & Tehnică, cea mai veche şi mai prestigioasă publicaţie românească de popularizare a ştiinţelor, revine din data de 4 aprilie la punctele de distribuţie a presei din toată ţara.

 

Proiectul dezvoltat de Fundaţia Dinu Patriciu şi Adevărul Holding continuă, astfel, o tradiţie de 127 de ani, începută odată cu publicarea în anul 1884 a Ziarului călătoriilor şi al întâmplărilor de pe mare şi uscat, prima publicaţie de acest gen din România. Consacrată de-a lungul timpului ca un brand prestigios, cu o largă notorietate şi tradiţie, Ştiinţă & Tehnică se adresează în special adolescenţilor şi tinerilor pasionaţi de tot ceea ce este nou în materie de ştiinţe, descoperiri, gadget-uri şi inventică.

„Revista Știință & Tehnică poate să devină un loc în lumea reală (în varianta tipărită) și un loc în lumea virtuală (în varianta de site Web), în care oameni, idei îndrăznețe, tineri, să se întâlnească și să-și pună cap la cap cunoașterea și inteligența. De la ea pot porni idei care dacă apoi se întâlnesc cu banii pot dezvolta lucruri extrem de valoroase și eu cred că una dintre șansele României astăzi este aceea de a își pune în valoare ceea ce nu cunoaște prin oamenii ei tineri și capabili”, a declarat Dinu Patriciu.

Relansarea revistei S&T a avut loc pe data de 31 martie, printr-o conferinţă de presă susţinută în prezenţa membrilor Academiei Române, a numeroși cercetători și profesori, şi printr-un eveniment special la care au fost invitaţi peste 350 de tineri de la universităţile bucureştene şi din ţară. În cadrul conferinței de presă, cei prezenți au putut admira și o expoziție cu opt roboței și o mână robotică cu șase grade de libertate. Dintre aceștia, doi sunt roboți autonomi de sumo, capabili să își detecteze adversarul și să îl scoată din ring fără intervenție umană, doi roboți de sumo comandați și doi sunt roboți controlați prin gesturile mâinii.

„Astăzi, Fundaţia Dinu Patriciu şi Adevărul Holding relansează o publicaţie care a crescut şi a inspirat generaţii de oameni de ştiinţă şi ingineri. Suntem mândri să contribuim la relansarea acestei publicaţii”, a spus Tincuţa Baltag, director general al Fundaţiei Dinu Patriciu.

În noua sa formulă, Ştiinţă & Tehnică a fost gândită asemenea unei hărţi complete a trecutului şi viitorului în materie de ştiinţă şi tehnică. De asemenea, sub sloganul “Cine citeşte cunoaşte”, revista îşi propune să vină în fiecare lună cu cel puţin 5 materiale originale, exclusive, în premieră pentru România. Pe lângă acestea, în cele 120 de pagini ale publicaţiei vor exista rubrici fixe precum: Inventică – unde îşi găsesc locul cele mai noi tehnologii şi prototipuri care vor defini lumea de mâine; Science Pictorial – cele mai spectaculoase descoperiri surprinse în fotografii. Dosarul S&T este prezentat sub forma unui material complex care abordează din mai multe unghiuri cele mai controversate subiecte de natură ştiinţifică. Ce s-ar fi întâmplat dacă – este o rubrică inedită care provoacă la un veritabil exerciţiu de imaginaţie, recreând practic variante de univers, în timp ce interviurile S&T se diferenţiază printr-o abordare a discuţiilor la modul neconvenţional cu cei mai în vogă oameni de ştiinţă.

„În condițiile media de astăzi, relansarea revistei Știință & Tehnică este pur și simplu un pas de revenire în civilizația omului.”, crede Alexandru Mironov, senior editor Știință & Tehnică.

“Prin noua abordare editorială şi prin formatul modern, Ştiinţă & Tehnică vizează să devină o revistă care să coaguleze cea mai mare comunitate a tinerilor pasionaţi de ştiinţă din România, să devină un instrument inspiraţional pentru cei preocupaţi să găsească răspunsuri la nenumărate întrebări”, declară Marc Ulieriu, redactor şef Ştiinţă & Tehnică.

Ştiinţă & Tehnică a fost regândită de o echipă editorială formată din jurnalişti cu experienţă în jurnalismul popular science: Editor-in-Chief: Marc Ulieriu, Senior Editors: Alexandru Mironov şi Cristian Român, Editori: Claudiu Andone, Adrian Nicolae, Cecilia Stroe şi Contributing Editors: Mircea Opriţă, Michael Haulică, Tudor Călin Zarojanu.

Revista Ştiinţă & Tehnică este disponibilă la centrele de distribuție a presei și în rețeaua Mic.ro la preţul de 8,8 lei.

La conferința de presă care a marcat relansarea S&T, conferință prezidată de către Dinu Patriciu, Tincuța Baltag, Alexandru Mironov, senior editor al S&T și Marc Ulieriu, redactor șef al revistei, au asistat, printre alții, prof. dr. Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, matematicianul Solomon Marcus, membru al Academiei Române sau fostul ministru al educației și cercetării, Ecaterina Andronescu.

Joi seara, peste 350 de tineri au participat la petrecerea de lansare a revistei Știință & Tehnică în clubul La Fabrica din București, unde MC a fost Vlad Craioveanu. Au fost întâmpinați de o atmosferă electrizată de micii roboței creați special pentru concursurile de lupte între mașinăriile cu cipuri, de jocuri de lasere și proiectul grafic Pisica Pătrată, pe muzica Senzor. La eveniment a avut loc o tombolă: o tânăra a câștigat o excursie pentru două persoane la faimosul Cite des Sciences (Orașul științelor) din Paris, Franța.

 

Povestea revistei Ştiinţă & Tehnică

  • Istoria revistei începe în anul 1884, când Luigi Cazavillan editează Ziarul călătoriilor şi al întâmplărilor de pe mare şi uscat, prima publicaţie românească de popularizare a ştiinţelor.
  • În 1917 gazeta se transformă în Ziarul ştiinţelor şi al călătoriilor, devenind o publicaţie foarte apreciată în perioada interbelică, dar îşi încetează apariţia în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
  • Anul 1948 reprezintă o altă etapă în istoria revistei – Societatea pentru răspândirea ştiinţei şi culturii scoate, împreună cu o parte a foştilor editori ai Ziarului ştiinţelor şi al călătoriilor, revista Ştiinţă şi Cultură.
  • 1949 este anul în care apare “revista pentru popularizarea ştiinţei şi tehnicei” – Ştiinţă şi Tehnică pentru Tineret.
  • Prin contopirea revistelor Ştiinţă şi Tehnică pentru Tineret şi Ştiinţă şi Cultură se naşte în 1954 cel mai cunoscut şi apreciat brand al presei ştiinţifice din România, Ştiinţă & Tehnică, care va avea o apariţie neîntreruptă până în anul 2008.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here