0
(0)

În cadrul a ceea ce se poate considera o dovadă emblematică pentru existența mecanicii cuantice, un grup de cercetători de la Universitatea Tehnologică Chalmers, din Suedia, pretinde că ar fi creat scântei într-un spațiu vid.

 

Potrivit teoriilor cuantice, spațiul gol nu este… chiar gol. Mai degrabă, vidul este populat cu particule virtuale, care se formează și se descompun aproape instantaneu. Tot teoria spune că o oglindă poate absorbi energia câtorva astfel de fotoni virtuali și o poate emite apoi sub forma unor fotoni propriu-ziși. Desigur, acest lucru este posibil numai dacă oglinda se deplasează prin vid aproape cu viteza luminii, ceea ce face ca un experiment demonstrativ să fie cel puțin dificil.

Totuși, profesorul Per Delsing și echipa sa de fizicieni au lucrat în jurul acestei posibilități folosindu-se de ceea ce se numește  dispozitiv cuantic superconductor de interferență, sau SQUID.  SQUID, care este foarte sensibil la câmpurile magnetice, s-a comportat asemenea unei oglinzi în circuitul superconductor al echipei.

Cercetătorii au trecut un câmp magnetic prin SQUID, făcând câmpul să vibreze cu o oscilație de schimbare a direcției de câteva miliarde de ori pe secundă. Acest lucru a determinat deplasarea SQUID înainte și înapoi cu aproximativ 5% din viteza luminii. Atunci, fotoni de microunde au putut fi observați. Potrivit teoriei, frecvența fotonilor eliberați aveau aproximativ jumătate din frecvența oscilației oglinzii. Săptămâna viitoare, în cadrul unui workshop din Italia, cercetătorii vor face o prezentare pe larg a experimentului lor.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here