0
(0)

Fosila, foarte bine prezervată, descoperită luna trecută în gheaţa siberiană, botezată Yuka, indică faptul că oamenii preistorici „se băteau” cu leii pe vânat şi că mamuţii lânoşi aveau blana deschisă la culoare.

 

După analiza colţilor mamutului, savanţii estimează că acesta avea o vârstă de doi ani şi jumătate în momentul decesului. De regulă, colţii şi oasele animalelor demult dispărute, aşa cum este şi cazul mamuţilor, sunt folosite pentru analiza fosilelor, descompunându-se mult mai greu decât ţesuturile moi, precum muşchii, pielea sau organele interne. Totuşi, în cazul lui Yuka, ţesuturile moi şi blana s-au păstrat în perfectă stare, stând îngheţate pentru cel puţin 10.000 de ani, oferind astfel indicii importante: „astfel de descoperiri sunt extrem de rare şi au o importanţă uriaşă” afirmă prof. Kevin Campbell, de la Universitatea din Manitoba.

\"(w540)

Urmele rănilor de pe rămăşiţele corpului mamutului indică implicarea atât a leilor (din specia dispărută Panthera leo spelea, cunoscută şi sub numele de Leu eurasiatic de peşteră), cât şi a oamenilor în moartea acestuia. Cicatricele găsite pe pielea sa îi indică supravieţuirea unui atac din partea leilor, dar răni mai adânci, nevindecate au relevat existenţa unui nou atac, mai recent, al acestora. Însă nu aceste atacuri feline i-au fost fatale, leii având obiceiul să muşte trunchiul prăzii, iar  trunchiul lui Yuka nu prezintă urme de muşcături.

În schimb, au fost descoperite urme de tăieturi drepte, de la cap până în mijlocul spatelui, precum şi festonări ciudate ale pielii, ce par a fi produse de un instrument asemănător unui ferăstrău. Mai mult, craniul, coloana, coastele şi pelvisul au fost înlăturate.

Dacă bănuielile cercetătorilor se confirmă, aceasta va constitui prima dovadă a interacţiunii strămoşilor noştri cu mamuţii lânoşi din Siberia.

O altă particularitate a lui Yuka este culoarea blond-roşcată a blănii, constituind astfel o dovadă directă a faptului că mamuţii aveau blănuri de culoare deschisă, ipoteză apărută în urmă cu 6 ani, când cercetătorii au analizat gene extrase din oase de mamut.

 

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here