Nikon și-a reîmprospătat gama de fotocamere DSLR (digital single-lens reflex) din categoria middle-end cu modelul D5100, înlocuind modelul precedent, D5000. Nikon D5100 are o carcasă vizibil mai mică decât cea a lui D5000 și rezoluție mult mai mare, de 16,2 megapixeli față de 12,3 megapixeli la modelul precedent.

 

\"(w420)De fapt, D5100 este net superior față de D5000 la multe aspecte. Chiar și ecranul LCD rabatabil al lui D5100 are o rezoluție mai mare (921.000 pixeli față de 230.000 pixeli la D5000). Ce-i drept, este și un pic mai mare. Mai exact, D5100 vine cu un ecran cu diagonala de 3 inci față de cei 2,7 inci ai lui D5000. De asemenea, modul de rabatare al ecranului este pe lateral, nu în jos, ca la D5000, mult mai practic.

Nikon D5100 este în fapt mai apropiat de performanțele modelului de top, D7000, împrumutând de la acesta chiar și procesorul de imagine Expeed 2 și senzorul de imagine. Așadar, sensibilitatea acestuia este, de asemenea, aproape la fel de performantă (ISO 100 – 6.400 până la maximum ISO\"(w420) 25.600 în funcții speciale).

Procesorul de imagine avansat permite să „tragi” în format RAW (necomprimat) pe 14 biți față de banda de 12 biți de la D3100 sau D5000. Asta îi dă o dinamică a luminozității mult mai bună, caracteristică prezentă până acum la fotocamerele DSLR pentru profesioniști.

Importatorul Nikon în România, Skin, spune că va aduce Nikon D5100 în România la sfârșitul lui aprilie, dar nu a comunicat și prețul aparatului.

Specificaţii D5100

 

Senzor imagine

Senzor CMOS cu 16,2 milioane pixeli efectivi

Sistem de reducere a prafului

Sistem de curăţare a senzorului de imagine, sistem de control al fluxului de aer

Format fişier

NEF (RAW): 14 biţi, comprimat; JPEG: fin, normal sau de bază; NEF + JPEG

Vizor

Pentaoglindă cu acoperire a cadrului de 95% şi mărire de 0,78x

Monitor

LCD TFT de 7,5 cm, aprox. 921.000 puncte (VGA), cu unghi variabil şi unghi de vizualizare de 170°, acoperire a cadrului de aprox. 100%

Viteză declanşator

1/4000 până la 30 s în paşi de câte 1/3 EV sau 1/2 EV, bulb, durată (este necesar un dispozitiv opţional de acţionare la distanţă fără fir ML-L3)

Mod acţionare

4,0 cadre pe secundă

Focalizare automată

Modul senzor de focalizare automată Nikon Multi-CAM 1000 cu detecţie fază TTL, 11 puncte de focalizare

Mod zonă AF

AF punct unic, AF zonă dinamică, AF zonă auto, Urmărire 3D (11 puncte)

Servomecanism obiectiv

Focalizare automată (AF): AF cu un singur servomecanism (AF-S); AF cu servomecanism continuu (AF-C); Focalizare manuală (MF)

Măsurare expunere

Măsurare expunere TTL utilizând un senzor RGB cu 420 pixeli

Metodă de măsurare

Matrice, central evaluativ, punct

Mod expunere

Auto, Auto fără bliţ, moduri scenă: Portret, Peisaj, Copil, Sport, Prim-plan, Portret de noapte, Peisaj de noapte, Petrecere/interior, Plajă/zăpadă, Asfinţit, Înserare/zori, Portret animal de casă, Lumânări, Înflorire, Culori de toamnă, Alimente;
programat auto (P), automat cu prioritate declanșator (S), automat cu prioritate diafragmă (A), manual (M)

Efecte speciale

Schiţă color, Culoare selectivă, Efect miniaturizare, Vedere de noapte, Siluetă, Cheie înaltă, Cheie joasă

Sistem Picture Control

Standard, Neutru, Intens, Monocrom, Portret, Peisaj

Compensare expunere

-5 la +5 EV în pași de 1/3 sau 1/2 EV

Sensibilitate ISO

ISO 100 – 6400, Hi1, Hi2 (echivalent 25.600) în paşi de 1/3 EV

Bliţ încorporat

Bliţ automat cu ridicare; P, S, A, M: Ridicare manuală cu declanşare buton, Număr ghid: aprox 13 m

Balans de alb

Automat, incandescent, fluorescent (7 tipuri), lumina soarelui, bliţ, înnorat, umbră, presetare manuală, toate mai puţin presetare manuală cu reglare fină

Servomecanism obiectiv cu vizualizare în timp real

Focalizare automată (AF): AF cu un singur servomecanism (AF-S); AF cu servomecanism complet (AF-F); Focalizare manuală (MF)

Mod zonă AF cu vizualizare în timp real

AF prioritate faţă, AF zonă extinsă, AF zonă normală, AF cu urmărire subiect

Focalizare automată vizualizare în timp real

AF cu detectare de contrast oriunde în cadru (aparatul foto selectează punctul de focalizare automat atunci când este selectat AF prioritate chip sau AF urmărire subiect)

Selectare automată scenă

Disponibil în modurile Auto şi Auto fără bliţ

Măsurare film

Măsurare expunere TTL utilizând senzorul de imagine principal

Dimensiune cadru (pixeli) şi cadenţă cadre

1920 × 1080, 30p/25p/24p, H ridicat/normal; 1280 × 720, 30p/25p/24p, H ridicat/normal; 640 × 424, 30p/25p, H ridicat/normal

Format fişier şi compresie

MOV; Codificare video avansată H.264/MPEG-4

Dispozitiv înregistrare audio

Microfon monoaural încorporat sau microfon stereo (opţional NIKON ME-1); sensibilitatea poate fi ajustată

Redare

Redare cadru complet sau miniatură (4, 9 sau 72 imagini sau calendar) cu mărire redare, redare filme, prezentare diapozitive, afişare histogramă, zone luminate puternic, rotire automată a imaginii şi comentariu imagine (până la 36 de caractere)

Conectivitate

USB de mare viteză; Ieşire video: NTSC, PAL; ieşire HDMI: Conector HDMI cu mini pini tip C; Terminal accesoriu: Cablu la distanţă MC-DC2 (disponibil separat), dispozitiv GPS GP-1 (disponibil separat); Intrare audio: Mufă stereo mini-pin (diametru 3,5 mm)

Limbi disponibile

Arabă, Chineză (Simplificată şi tradiţională), Cehă, Daneză, Olandeză, Engleză, Finlandeză, Franceză, Germană, Indoneziană, Italiană, Japoneză, Coreeană, Norvegiană, Poloneză, Portugheză, Rusă, Spaniolă, Suedeză, Tailandeză, Turcă

Acumulator

Un acumulator reîncărcabil Li-ion EN-EL14

Adaptor CA

Adaptor CA EH-5a/5b; necesită conector de alimentare EP-5A (disponibil separat)

Dimensiuni (lăţime x înălţime x diagonală)

Aprox. 128 × 97 × 79 mm

Greutate

aprox. 560 g cu acumulator şi card de memorie

Accesorii furnizate

Acumulator Li-Ion reîncărcabil EN-EL14 , Încărcător acumulator MH-24, Capac ocular DK-5, Capac cauciuc pentru ocular DK-20, Cablu USB UC-E6, Cablu audio-video EG-CP14, Curea aparat foto AN-DC3, Capac corp BF-1B, Capac cuplă accesorii BS-1, CD View NX2