Zilele trecute, internetul a fost invadat de titluri care sugerau că am avea, de fapt, două creiere, nu unul singur, așa cum ne arată imaginile de rezonanță magnetică. Știrea a pornit de la un comunicat de presă interpretat greșit, iar zvonul s-a răspândit rapid. Dar, să fim clari: nu avem două creiere. Ideea e mai degrabă o interpretare superficială a unor rezultate științifice.
Ceea ce se ascunde în spatele acestor titluri este, de fapt, o întrebare fascinantă: cum se formează creierul nostru? Răspunsul ne poartă în lumea biologiei dezvoltării, domeniul care studiază cum, dintr-o singură celulă, ia naștere întreaga complexitate a unui organism matur. În cazul vertebratelor, sistemul nervos se dezvoltă pe segmente, cam ca la insecte sau crustacee, doar că la noi nu se vede la exterior.
Creierul uman, la fel ca la toate vertebratele, începe să se formeze din patru regiuni majore: creierul anterior, mijlociu, posterior și măduva spinării. Cercetarea care a stârnit atâta vâlvă urmărește tocmai modul în care aceste segmente apar și se diferențiază în timpul dezvoltării embrionare.
Totul începe cu trei straturi de celule în embrion: endodermul (care va forma tubul digestiv), mezodermul (viitoarele oase și mușchi) și ectodermul (din care se va dezvolta pielea și sistemul nervos). Celulele nervoase apar ca o îngroșare pe axul central al embrionului, care apoi se pliază și formează un tub neural. Din acest tub se vor forma, treptat, toate structurile sistemului nostru nervos — de la măduva spinării, până la cortexul cerebral unde se nasc gândurile, amintirile și visele.
Deși procesul de formare a sistemului nervos este similar la toate vertebratele, există diferențe interesante între specii. De exemplu, la șoareci, țesutul nervos se formează aproape simultan de la cap la coadă, pe când la găini, dezvoltarea începe din cap și înaintează spre coadă, astfel încât unele regiuni ale viitorului creier sunt gata înainte ca restul să știe măcar că vor deveni celule nervoase. La mormoloci, totul pornește de la o coloană vertebrală simplă, care se complică pe măsură ce se transformă în broască.
Așadar, nu avem două creiere distincte, ci un singur creier, segmentat și organizat cu o precizie uimitoare încă din primele zile de viață. Descoperirile despre felul în care se formează aceste segmente ne ajută să înțelegem nu doar cum apare complexitatea creierului, ci și de ce, uneori, lucrurile pot merge prost — și cum am putea interveni pe viitor pentru a preveni sau trata anumite boli neurologice.
De fiecare dată când apar astfel de știri senzaționale, e bine să ne amintim că știința nu e despre titluri bombastice, ci despre curiozitate și răbdarea de a descoperi, pas cu pas, cum funcționează viața. Poate data viitoare când auziți o afirmație spectaculoasă despre corpul uman, veți privi dincolo de titlu și veți explora povestea fascinantă a dezvoltării noastre.
Sursa: Ars Technica
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply