Când ne gândim la vulcani, imaginația ne poartă adesea spre erupții spectaculoase pe uscat, nori de cenușă și râuri de lavă. Dar sub apele oceanelor, vulcanii ascund pericole aparte, iar uneori chiar cei mici pot provoca dezastre de proporții. Un studiu recent despre erupția vulcanului Hunga din Tonga, din 2022, aruncă o nouă lumină asupra modului în care vulcanii subacvatici pot declanșa tsunami-uri devastatoare.
Un exemplu celebru este erupția vulcanului Krakatau din Indonezia, în 1883, care a dus la moartea a peste 30.000 de oameni. Mulți cred că lava și cenușa au fost principalii vinovați, însă adevărata catastrofă a venit de la valurile uriașe generate de explozia vulcanică. Acest episod rămâne un avertisment despre puterea ascunsă a vulcanilor marini.
Vulcanii aflați sub apă se comportă diferit față de cei de pe uscat, tocmai pentru că interacțiunea lor cu apa de mare schimbă regulile jocului. În adâncuri, presiunea mare a apei poate „domoli” erupțiile, făcându-le mai puțin violente. Însă, pe măsură ce ne apropiem de suprafață, presiunea scade, iar întâlnirea dintre magma fierbinte și apa rece poate duce la explozii extrem de puternice. Cu toate acestea, oamenii de știință încă încearcă să înțeleagă pe deplin condițiile în care un vulcan subacvatic poate genera un tsunami.
După erupția Hunga, cercetătorii au analizat cu atenție caldera vulcanului — acea depresiune care se formează atunci când magmă părăsește rapid un rezervor subteran, iar solul de deasupra se prăbușește. Imaginile realizate înainte și după erupție au arătat că o calderă de circa 4 kilometri lățime s-a scufundat cu aproape un kilometru în timpul evenimentului. Această prăbușire rapidă ar fi amplificat forța tsunami-ului, deși dimensiunea calderei era relativ mică.
Ce este cu adevărat surprinzător la Hunga nu este doar dimensiunea redusă a calderei, ci cât de adâncă a devenit după erupție. Comparativ cu alte caldere din lume, această scufundare este ieșită din comun raportat la diametru. Această combinație — o prăbușire rapidă și profundă — ar putea fi cheia care explică valurile uriașe produse.
Efectul a fost dramatic: coloana de fum și cenușă a ajuns la peste 55 de kilometri în atmosferă, iar valurile tsunami-ului au atins în unele locuri înălțimi de 40 de metri, cel mai mare tsunami cauzat vreodată de un vulcan subacvatic. Unda de șoc a exploziei a fost detectată pe tot globul, iar apa de mare vaporizată a ajuns până în stratosferă.
Aceste descoperiri trag un semnal de alarmă: chiar și vulcanii subacvatici de dimensiuni modeste pot provoca tsunami-uri periculoase, dacă mecanismul de prăbușire este suficient de rapid și amplu. Totuși, rămân multe necunoscute, pentru că accesul la astfel de caldere și studierea lor după erupții este extrem de dificilă.
În final, studiul vulcanilor subacvatici ne reamintește cât de complexă și imprevizibilă este natura. Fiecare nouă descoperire ne aduce mai aproape de a înțelege aceste forțe ascunse, dar și de a ne proteja mai bine comunitățile de la țărmuri. Poate că tocmai misterul acestor vulcani ne face să privim cu și mai multă curiozitate spre adâncurile oceanelor.
Sursa: Ars Technica
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply