0
(0)

Astronomii de la NASA, conduși de Lewis Roberts, au identificat o a patra stea în sistemul planetar numit 30 Ari, ceea ce ridică numărul de sisteme solare cvadruple cu planetă la două. Până acum, numeroase exoplanete însoțite de două și de trei stele au fost descoperite, deci sistemele stelare pot fi singulare, binare, triple și chiar cvadruple.

 

30 Ari se află la 136 de ani-lumină distanță de Soare, în constelația Berbecului. Planeta descoperită de astronomi în 2009 este de circa 10 ori mai masivă decât Jupiter și completează o mișcare de revoluție împrejurul stelei sale principale în 335 de zile. O a doua pereche de stele se află la aproximativ 1.670 de UA (unități astronomice) depărtare de planetă și stea.

Astronomii au folosit noul sistem de optică adaptivă „Robo-AO” al Observatorului Palomar din California pentru a sonda cerul, examinând sute de sisteme stelare în căutarea semnelor de multiplicitate. Tocmai această cercetare a dus la identificarea unei a patra stele în proximitatea stelei primare din 30 Ari.

Steaua recent descoperită încheie o orbită completă în jurul companionului său o dată la fiecare 80 de ani, la o distanță de UA, dar nu pare să afecteze orbita exoplanetei, în ciuda apropierii sale. Rezultatul este surprinzător și necesită observări ulterioare pentru a fi înțeles mai bine.

Sursa

Sursa foto: Karen Teramura, UH IfA; NASA/JPL-Caltech

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here