Se știe de multă vreme că centrul Galaxiei noastre adăpostește o gaură neagră supermasivă, SagittariusA*, cu masa echivalentă cu cea a patru miliarde de sori. Deși a fost descoperită încă din 1974, această gaură neagră ascunde multe întrebări care își așteaptă răspunsul.

 

Principala enigmă legată de SagittariusA* este legată de strălucirea sa extrem de scăzută. Totuși, cam o dată pe zi, strălucirea ei crește ușor și emite o cantitate mai mare de radiații electromagnetice, după care totul revine la starea inițială. Aici se cuvine să spunem că atunci când vorbim de strălucirea unei găuri negre ne referim la faptul că atunci când materia cade într-o gaură neagră ea este ”sfărâmată” până la nivel de particule elementare. Particulele elementare încărcate electric, atunci când se deplasează pe traiectoria spiralată către gaura neagră, emit radiații electromagnetice, până în momentul trecerii hotarului numit orizont al evenimentelor, care pot fi observate de către astrofizicieni. Altfel spus, nu gaura neagră emite lumină, ci materia care este ”consumată” de ea.

Pentru a înțelege mai bine fenomenele care se produc în vecinătatea imediată a găurii negre din centrul galaxiei noastre o echipă internațională de astrofizicieni, compusă din cercetători de la MIT, Universitatea din Amsterdam și Universitatea din Michigan au folosit telescopul spațial de radiații X Chandra, cu ajutorul căruia au observat SagittariusA* timp de o lună. Pe parcursul observațiilor s-a putut identifica, la începutul lunii februarie, și cea mai mare creștere de strălucire a găurii negre, de circa 150 ori față de nivelul obișnuit. Această creștere de strălucire a durat circa o oră, după care a început să scadă. Această creștere rapidă de strălucire ne poate ajuta să înțelegem mai bine comportamentul găurii negre SagittariusA*. Joey Nielsen, cercetător la MIT, arăta pentru site-ul prestigiosului institut din Massachusetts că ”Am învățat ce se întâmplă cu găurile neagre atunci când îmbătrânesc. Ele nu mai au nebunia tinerească a quasarilor, dar rămân încă active iar felul în care se manifestă reprezintă o problemă interesantă.”. Quasarii sunt găuri negre supermasive aflate în centrul unor galaxii foarte tinere. Deoarece au la dispoziție o cantitate foarte mare de materie pe care o pot ”consuma”, quasarii emit cantități imense de energie, echivalente cu energia emisă de o întreagă galaxie. Pe măsură ce galaxiile îmbătrânesc, cantitatea de materie care poate fi ”devorată” de către gaura neagră scade foarte mult. În această situație se află și SagittariusA*.

Rezultatele obținute au fost publicate de curând în Astrophysical Journal. Ele ridică o nouă întrebare. Frederick Baganoff, cercetător la MIT și unul dintre coautorii studiului enunța foarte plastic problema: ”Toată lumea vede găurile negre ca pe niște aspiratoare gigantice, care înghit absolut totul. Dar noi constatăm că în realitate rata de consum este foarte mică, ele fiind, din anumite motive, niște consumatori pretențioși, alungând o bună parte din materia pe care ar putea să o consume”. Nedumerirea lui Barganoff vine din faptul că observațiile au arătat că SagittariusA* emite foarte puțină energie. În 2003, atunci când telescopul spațial Chandra efectua primele observații asupra găurii negre supermasive din centru galaxiei noastre, s-a constatat că aceasta emite de un milion de ori mai puțină energie decât cea care rezulta din calculele care țineau seama de cantitatea de materie interstelară care se află în vecinătatea sa. Aceasta este o mare enigmă, pe care cercetătorii speră să o elucideze pe măsură ce vor fi colectate date suplimentare.

Cât despre creșterile scurte de strălucire, se pare că acestea sunt provocate de ”consumarea” de asteroizi intrestelari sau planete solitare.

Un scurt video al celei mai mari creșteri de strălucire al SagittariusA* găsiți aici.

Surse: MIT, Astrophysical Journal