O zi-lumină: o sondă se pregătește să traverseze o graniță cosmică istorică!

De la lansarea sa din 1977, sonda Voyager 1 nu a încetat niciodată să avanseze. Silențioasă și neînfricată, se năpustește prin vid cu peste 61.000 km/h. În aproape 50 de ani de călătorie, și-a părăsit mediul solar familiar pentru a se arunca în spațiul interstelar. Iar la sfârșitul anului 2026, va traversa o graniță simbolică și fără precedent în istoria omenirii: distanța pe care lumina o parcurge în 24 de ore. Această unitate, numită zi-lumină, este echivalentă cu aproximativ 25,9 miliarde de kilometri. Cu alte cuvinte: unde lumina are nevoie de o zi întreagă pentru a ajunge la noi, cel mai îndepărtat ambasador al nostru va fi avut nevoie de… o jumătate de secol.

Lansată de NASA pe 5 septembrie 1977, la câteva zile după geamăna sa, Voyager 2, misiunea inițială a Voyager 1 a fost explorarea planetelor exterioare ale Sistemului Solar. Ne-a oferit primele imagini detaliate ale lui Jupiter și Saturn, revoluționând înțelegerea noastră asupra acestor giganți. Dar călătoria nu s-a încheiat aici. După ce a părăsit regiunea planetară, Voyager 1 a continuat, tot mai departe, până când în 2012 a traversat heliopauza, limita unde vântul solar cedează locul mediului interstelar. A devenit astfel primul obiect creat de om care a părăsit heliosfera – bula protectoare generată de Soarele nostru.

Pentru a oferi o idee mai concretă: lumina are nevoie de puțin peste 8 minute pentru a ajunge pe Pământ de la Soare (adică 1 unitate astronomică sau ~150 de milioane de km). Voyager 1, la rândul său, se află în prezent la o distanță de peste 166 UA, iar timpul necesar unui semnal radio pentru a ajunge la sondă depășește acum 23 de ore. Aceasta înseamnă că, în noiembrie 2026, semnalele vor avea nevoie de exact 24 de ore pentru a face călătoria dus de pe Pământ. Până la acea dată, Voyager 1 va fi ajuns la o distanță de o zi-lumină. Va atinge această etapă importantă pe 15 noiembrie 2026, de pe Pământ, și pe 28 ianuarie 2027, de pe Soare. Această etapă importantă nu este doar simbolică. Demonstrează măsura în care explorarea umană este încă la început la scară galactică. O zi-lumină este o mică fracțiune dintr-un fir de păr în oceanul Universului.

Misiunea Voyager 1 este departe de a fi terminată. Chiar dacă instrumentele sale științifice se vor opri treptat la începutul anilor 2030, sonda va continua să plutească prin vid – silențioasă, dar intactă. La viteza actuală, îi va lua aproximativ 40.000 de ani să călătorească la doi ani-lumină distanță, limita exterioară estimată a Sistemului Solar (la jumătatea distanței dintre noi și cea mai apropiată stea, Proxima Centauri). Contrar credinței populare, Voyager 1 nu a „părăsit” încă complet Sistemul Solar. Deși a trecut într-adevăr dincolo de heliosferă, încă evoluează sub influența gravitațională a Soarelui, în special în presupusa regiune a norului Oort, o ipotetică sferă imensă de comete înghețate.

Evenimentul care urmează – traversarea unei zile-lumină – ne oferă o perspectivă amețitoare. Chiar și cu tehnologii avansate, nicio navă spațială cu echipaj uman nu s-a apropiat vreodată de o astfel de performanță. Apollo 10 deține încă recordul de viteză umană (aproape 40.000 km/h) din 1969 – de șase ori mai lent decât Voyager 1 – și i-ar lua 155 de zile la această viteză pentru a atinge doar 1 UA. Acestea sunt cifre care dau de gândit.

Pe măsură ce Voyager 1 se îndreaptă spre necunoscut, aceasta poartă un mesaj pentru potențialele civilizații extraterestre: faimosul Disc de Aur, un disc care conține sunete, imagini și muzică de pe Pământ. O speranță fragilă, dar magnifică, de contact cosmic. Și mai presus de toate, lasă în urmă o lecție: universul este imens, călătoria este lungă, dar îndrăzneala umană nu cunoaște limite.

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România