Ecologie și poluare

Antagonia dintre ecologie și poluare a devenit foarte vizibilă în ultima jumătate de secol, când poluarea produsă de activitatea industrială umană s-a amplificat, iar efectele negative asupra mediului înconjurător, a climei și biodiversității și chiar asupra omului au devenit extrem de clare.

De fapt, ecologia ca știință a apărut tocmai pentru a contracara efectele poluării, despre care umanitatea a început să fie conștientă la mult timp după demararea Revoluției Industriale, la sfârșitul secolului 19. Poluarea nu se referă doar la efectele nocive ale gazelor cu efect de seră, emise prin arderea combustibililor fosili (cărbuni, petrol, gaze naturale), ci și la deteriorarea mediului (prin defrișări sau agricultură intensivă) ori afectarea faunei terestre și marine (prin vânat și pescuit excesiv).

În ultima vreme, omenirea este pusă în fața deciziei de a alege între ecologie și poluare: evoluția economiei moderne presupune exploatarea intensivă a resurselor naturale, iar evoluția industrială este legată în mod direct de poluare; dimpotrivă, ecologia pare să amenințe stilul de viață al omului modern, dar ne și demonstrează că e greșit să rupem echilibrul la care natura a ajuns în sute de milioane de ani de evoluție.

Pentru supraviețuirea speciei umane, dar și păstrarea biodiversității pe planetă cât mai puțin afectată de activitatea omului, e necesar să găsim soluții viabile de a reduce și chiar elimina poluarea, în paralel făcând eforturi să protejăm ecosistemele și natura din care facem parte.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Ecologie și poluare

Microbii ne învaţă cum să producem ieftin şi rapid Hidrogen

Transportul şi stocarea unor surse de energie precum hidrogenul sunt vitale pentru viitorul nostru. O enzimă a unui microb arată modul de producere mai rapidă şi mai ieftină a hidrogenului.

Shell are verde la forat în Oceanul Arctic

Oficialii SUA i-au aprobat condiționat, începând cu anul viitor, gigantului petrolist Shell demararea forajelor de explorare în Oceanul Arctic, o decizie catalogată de ecologiști ca „impardonabilă”.

Electromagnetismul ambiental, recoltat pentru a alimenta mici dispozitive electronice

Oamenii de știință ai Institutului Tehnologic Georgia (GIT), din Atlanta, SUA au descoperit o metodă prin care se poate captura și exploata energia transmisă de surse electromagnetice precum aparatele radio și TV, rețelele de telefonie mobilă și sistemele de comunicații prin satelit.

Poluăm mai mult decât vulcanii

Cercetătorii nu mai au dubii: gazele cu efect de seră emise în trei zile de activitățile umane echivalează cu cele produse de un vulcan activ pe parcursul unui an întreg.

Microbi „electrici” pentru bateriile viitorului

Bateriile de mâine ar putea avea o inimă „vie”. O echipă de la University of East Anglia (UEA) 1 din Marea Britanie, în colaborare cu Pacific Northwest National Laboratory 2 din Statele Unite, a prezentat în premieră structura exactă a unor proteine care permit anumitor bacterii să miște sarcini electrice în exteriorul membranei celulare.

Bidonul e un laborator

Arată ca un bidon oarecare, aflat în derivă în mijlocul oceanului, dar în realitate este un laborator automatizat pentru analiza apelor, o tehnologie de ultimă oră.  A fost realizat de o echipă de cercetători coordonată de Chris Scholin, președintele și administratorul Institutului de Cercetare al Acvariului din Golful Monterey, California (MBARI).

40 de miliarde de dolari pe an, atât costă tranziția spre...

O investiție anuală de circa 40 de miliarde de dolari americani, bani care să fie folosiți pentru a reduce rata actuală a despăduririlor și creșterea numărului de arbori plantați, este necesară pentru tranziția către o economie verde a planetei și pentru scăderea substanțială a emisiilor de carbon, anunță un raport ONU.

De la gunoaie la energie – de data asta ar putea...

Transformarea deșeurilor în combustibil este, evident, o realizare benefică din orice punct de vedere. Deși, până acum, un concept mai mult iluzoriu, un mare furnizor de energie și o importantă firmă de colectare a deșeurilor își dau mâna într-un parteneriat de afaceri, sub umbrela companiei Enerkem, din Montreal, având ca scop tocmai înfăptuirea unui astfel de proiect.

Apă pură cu nanotuburi de carbon

Obținerea apei potabile din apă marină: va fi una dintre cele mai importante provocări ale următoarelor decenii, ținând cont de cererea de apă a populației mondiale, în continuă creștere. Iar nanotehnologiile pot da o mână de ajutor.

Panasonic va construi un „oraș sustenabil inteligent” până în 2014

Chiar dacă a fost lovită de cutremur și de un dezastru nuclear, Japonia nu înceatează să privească înspre viitor. Compania niponă Panasonic, alături de mai mulți parteneri, are în plan un proiect eco-imobiliar  îndrăzneț pe teritoriul Țării Soarelui Răsare.