Paleontologie

Prin paleontologie se înțelege știința care se ocupă cu studiul complex al organismelor fosile animale și vegetale descoperite în sedimentele scoarței terestre. În general, vorbim despre animale și plante extincte, care au trăit pe Pământ în epocile anterioare celei actuale, așa încât cercetările paleontologice au o importanță deosebită pentru a înțelege evoluția vieții și schimbările la care aceasta a fost supusă până acum.

Ca știință, paleontologia este strâns legată de geologie, deoarece studiază fosilele conservate în depozitele sedimentare ale scoarței terestre, necesitând cunoștințe aprofundate în acest domeniu, dar și de biologie, datorită formelor străvechi de viață pietrificate, a căror analiză relevă informații despre cum funcționau organismele și cum erau influențate de mediu și de alți factori.

Fosilele există într-o gamă variată, de la urme ale părților din animale sau plante pietrificate până la urme ale activității acestora (excremente, adăposturi) sau chiar insecte prinse captive în rășini și astfel conservate. Munca paleontologilor este minuțioasă, fosilele fiind extem de sensibile la expunerea necorespunzătoare la actualele condiții de mediu.

În ultimii ani, paleontologia a început să beneficieze de aportul noilor tehnologii de analiză neinvazivă, iar noile descoperiri din domeniul medical (cum ar fi analiza ADN) duc la o evoluție constantă a nivelului de cunoștințe.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Paleontologie

Cercetătorii fac o descoperire surprinzătoare în ceea ce privește australopitecii 4.9...

Evoluția umană este un subiect fascinant care continuă să capteze imaginația oamenilor de știință și a publicului larg. Printre strămoșii noștri, australopitecii,...

Un nou studiu arată că domesticirea cailor este mai recentă decât...

Deși atestă domesticirea ancestrală a calului, în urma analizei ADN, oasele cailor domestici din Asia Centrală, datând de acum 5.500 de ani,...

Pământul ar fi putut avea un inel 4.5 (8)

O descoperire recentă ar putea revoluționa înțelegerea noastră asupra istoriei vechi a Pământului. Oamenii de știință sugerează că un inel de resturi...

Misterul originii domesticirii dromaderilor a fost descifrat 0 (0)

Misterul originii domesticirii dromaderilor a fost descifrat
Ca și caii, oricât ar părea de ciudat astăzi, cămilele sunt originare din America de Nord. Valul de expansiune a lui Homo sapiens pe...

O descoperirea australiană care rescrie originea reptilelor (și a mamiferelor) 4.7...

Dacă istoria neamului nostru a început mult mai devreme decât credeam? O echipă de paleontologi tocmai a dezgropat în sud-estul Australiei urme...

O descoperire indică o evoluție timpurie a sistemului nervos la animale...

O fosilă remarcabil de conservată din perioada Cambriană oferă acum o perspectivă fascinantă asupra evoluției sistemului nervos la animalele primitive. Analizând specimene...

Meniul secret al megalodonului: Cel mai mare prădător marin din toate...

Ni-l imaginăm ca pe un monstru marin însetat de sânge, un superprădător lung de 20 de metri, care cutreieră oceanele în urmărirea...

Un nou dinozaur sauropod descoperit în Wyoming 5 (7)

Paleontologii au anunțat descoperirea unui nou gen și specie de dinozaur sauropod, Ardetosaurus viator, dintr-un specimen semi-articulat găsit în anii 1990 în...

A fost descoperit un copil de Neanderthal care suferea de sindromul...

Imaginea tradițională a oamenilor de Neanderthal ca prădători nemilosi a evoluat de câțiva ani datorită descoperirilor arheologice care le evidențiază comportamentul empatic...

Acest dinozaur ar putea schimba istoria tiranozaurilor 5 (2)

Există descoperiri care sunt remarcate imediat, în timp altele care așteaptă ani de zile până să-și dezvăluie importanța. Într-un sertar uitat de...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.