Acasă PĂMÂNT Paleontologie

Paleontologie

Prin paleontologie se înțelege știința care se ocupă cu studiul complex al organismelor fosile animale și vegetale descoperite în sedimentele scoarței terestre. În general, vorbim despre animale și plante extincte, care au trăit pe Pământ în epocile anterioare celei actuale, așa încât cercetările paleontologice au o importanță deosebită pentru a înțelege evoluția vieții și schimbările la care aceasta a fost supusă până acum.

Ca știință, paleontologia este strâns legată de geologie, deoarece studiază fosilele conservate în depozitele sedimentare ale scoarței terestre, necesitând cunoștințe aprofundate în acest domeniu, dar și de biologie, datorită formelor străvechi de viață pietrificate, a căror analiză relevă informații despre cum funcționau organismele și cum erau influențate de mediu și de alți factori.

Fosilele există într-o gamă variată, de la urme ale părților din animale sau plante pietrificate până la urme ale activității acestora (excremente, adăposturi) sau chiar insecte prinse captive în rășini și astfel conservate. Munca paleontologilor este minuțioasă, fosilele fiind extem de sensibile la expunerea necorespunzătoare la actualele condiții de mediu.

În ultimii ani, paleontologia a început să beneficieze de aportul noilor tehnologii de analiză neinvazivă, iar noile descoperiri din domeniul medical (cum ar fi analiza ADN) duc la o evoluție constantă a nivelului de cunoștințe.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Paleontologie

Geneticienii vor clona, în sfârșit, mamutul lânos (Foto)

În cinci ani, un mamut lânos are mari șanse să fie clonat, potrivit cercetătorului rus Semyon Grigoriev, director al muzeului de istorie naturală din Republica Sakha și partener al unei echipe de savanți de la Universitatea Kinki, din Japonia, care a contribuit la recuperarea materialului genetic al uriașului mamifer preistoric.

O nouă specie de pterozaur a primit numele fetiței de cinci...

Una dintre cele mai noi specii de pterozaur , Vectidraco Daisymorrisae, a fost numită astfel după numele unei fetițe de numai cinci ani, Daisy Morris, cea care l-a descoperit întâmplător, în anul 2008, pe o plajă a Insulei Wight din sudul Angliei.

Enigmă evolutivă dezlegată de ADN-ul celor mai mari urși care au...

arcthodus
Pleistocenul (acum 2,5 milioane – 11.000 de ani) a cunoscut cei mai mari reprezentanți ai familiei urșilor, Arctodus –în America de Nord, și Arctotherium...

Ce a cauzat marile extincții ale vieții?

Dacă ar trebui să alegem dintre marile mistere ale lumii pe cel mai important dintre ele, cu siguranță că extincțiile vieții s-ar număra printre candidații cu șanse sigure de reușită. Cunoaștem astăzi cinci astfel de evenimente majore din istoria planetei, în timp ce al șaselea are loc chiar în timpurile noastre.

Fosilele unui dinozaur cu aspect „extraterestru” au fost scoase la lumină...

Ne-am obișnuit să considerăm erbivorele, în ciuda masivității unora dintre ele, drept cele mai blânde creaturi de pe Terra. Ei bine, lucrurile nu au stat întotdeauna astfel. Cel puțin în cazul nou descoperitului dinozaur canadian, este cert că nu carnivorele au deținut mereu monopolul ferocității.

Basilosaurus, monstrul marin cu cea mai puternică mușcătură

Balenele moderne au evoluat din strămoși care au trăit la finalul Eocenului acum circa 34 de milioane de ani. Dar în comparație cu cetaceele preistorice, balenele de azi nu mestecă. O fac doar cele cu dinți, însă și acestea preferă să înghită prada întreagă sau în bucăți mari. În trecut, lucrurile stăteau însă altfel.

Maimuțele au intrat deja în Epoca de Piatră

epoca de piatră
O comunitate de maimuțe capucin din Brazilia folosește unelte de piatră de peste 100 de generații, mai precis de pese 700 de ani, se...

În Australia au fost descoperite fosile ale primelor forme de viaţă...

Pe cea mai veche plajă a Australiei cercetătorii britanici şi cei australieni pretind că au găsit cele mai vechi fosile din lume. Acestea ar aparţine unei bacterii de dimensiuni microscopice care a trăit în urmă cu peste 3 miliarde de ani într-un mediu ostil, lipsit de oxigen.

Cei mai mari dinozauri nu aveau creierul mai mare decât o...

Dat fiind faptul că scheletele de sauropode, cei mai mari dinozaurieni care au trăit vreodată, sunt extrem de fragile, în special craniile, descifrarea misterelor acestora a fost o misiune extrem de dificilă pentru specialiști. Grație descoperirii unei craniu complet de sauropod, descoperire ce a avut loc în Spania, cercetătorii au realizat în premieră o scanare 3D a acestuia, dezvăluind și ultimele secrete ale uriașilor reptilieni preistorici.

Cât de mari puteau crește dinozaurii carnivori?

Allesandro Chiarenza, un doctorand la Colegiul Imperial din Londra, a descoperit un femur fosilizat, uitat în depozitele Muzeului de Geologie și Paleontologie din Palermo,...