Paleontologie

Prin paleontologie se înțelege știința care se ocupă cu studiul complex al organismelor fosile animale și vegetale descoperite în sedimentele scoarței terestre. În general, vorbim despre animale și plante extincte, care au trăit pe Pământ în epocile anterioare celei actuale, așa încât cercetările paleontologice au o importanță deosebită pentru a înțelege evoluția vieții și schimbările la care aceasta a fost supusă până acum.

Ca știință, paleontologia este strâns legată de geologie, deoarece studiază fosilele conservate în depozitele sedimentare ale scoarței terestre, necesitând cunoștințe aprofundate în acest domeniu, dar și de biologie, datorită formelor străvechi de viață pietrificate, a căror analiză relevă informații despre cum funcționau organismele și cum erau influențate de mediu și de alți factori.

Fosilele există într-o gamă variată, de la urme ale părților din animale sau plante pietrificate până la urme ale activității acestora (excremente, adăposturi) sau chiar insecte prinse captive în rășini și astfel conservate. Munca paleontologilor este minuțioasă, fosilele fiind extem de sensibile la expunerea necorespunzătoare la actualele condiții de mediu.

În ultimii ani, paleontologia a început să beneficieze de aportul noilor tehnologii de analiză neinvazivă, iar noile descoperiri din domeniul medical (cum ar fi analiza ADN) duc la o evoluție constantă a nivelului de cunoștințe.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Paleontologie

Fosilele unuia dintre primele animale care au trăit pe Pământ au...

În umbra munților din Australia de Sud, într-o regiune izolată cunoscută sub numele de Nilpena Ediacara, oamenii de știință au identificat o...

Cum au dominat dinozaurii lumea? Răspunsul, găsit în excrementele lor 4.8...

Când te gândești la epoca dinozaurilor, este greu să nu-ți imaginezi imediat o perioadă în care creaturi enorme au dominat pământul. Cu...

Dinozauri: Un studiu pune capăt dezbaterii de 30 de ani 4.3...

De zeci de ani, o dezbatere a avut loc în comunitatea științifică: pot fosilele dinozaurilor să păstreze urme ale moleculelor lor organice...

Un mister evolutiv, brațele ridicole ale dinozaurilor 0 (0)

mister evolutiv
T-Rex avea brațe ridicol de mici, unele a căror funcție a rămas un mister pentru paleontologi. Însă se pare că aceasta era moda în...

Cele mai vechi gravuri „intenționate” din Europa nu sunt opera lui...

Descoperite într-o peșteră franceză „sigilată” de zeci de mii de ani, cele mai vechi gravuri cunoscute din Europa probabil nu au fost...

Strămoșul comun al tuturor mamiferelor, inclusiv al oamenilor, este un șoarece...

Strămoșul comun al tuturor mamiferelor, inclusiv al oamenilor, este un șoarece din Jurasic

Arheologii chinezi au descoperit o fosilă bine prezervată a celui mai vechi membru cunoscut al grupului de animale care alcătuiește astăzi totalitatea mamiferelor placentare, între care se numără și oamenii.

Misterele reptilo-mamiferelor, bizarele creaturi de dinaintea dinozaurilor 0 (0)

reptilo-mamifere
Reptilele asemănătoare mamiferelor au apărut pe Terra acum cel puțin 300 de milioane de ani, cu mult înaintea dinozaurilor, și ele au dat naștere...

Descoperire remarcabilă a unui nou dinozaur în Marea Britanie 4.6 (8)

O echipă de paleontologi a anunțat că a identificat un nou dinozaur în Marea Britanie, pe care l-au numit Comptonatus chasei. Acest...

Neanderthalieni și Homo sapiens: rituri funerare distincte și revelatoare în Levant...

Un studiu recent, condus de profesorul Ella Been și Dr. Omry Barzilai, aruncă o lumină fascinantă asupra modului în care oamenii de...

Corpul unui mamut foarte bine conservat dezvăluie un nou secret 4.1...

În 2010, a fost descoperit corpului aproape intact al unei tinere femele de mamut lânos din Siberia, care a marcat un punct...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.