Paleontologie

Prin paleontologie se înțelege știința care se ocupă cu studiul complex al organismelor fosile animale și vegetale descoperite în sedimentele scoarței terestre. În general, vorbim despre animale și plante extincte, care au trăit pe Pământ în epocile anterioare celei actuale, așa încât cercetările paleontologice au o importanță deosebită pentru a înțelege evoluția vieții și schimbările la care aceasta a fost supusă până acum.

Ca știință, paleontologia este strâns legată de geologie, deoarece studiază fosilele conservate în depozitele sedimentare ale scoarței terestre, necesitând cunoștințe aprofundate în acest domeniu, dar și de biologie, datorită formelor străvechi de viață pietrificate, a căror analiză relevă informații despre cum funcționau organismele și cum erau influențate de mediu și de alți factori.

Fosilele există într-o gamă variată, de la urme ale părților din animale sau plante pietrificate până la urme ale activității acestora (excremente, adăposturi) sau chiar insecte prinse captive în rășini și astfel conservate. Munca paleontologilor este minuțioasă, fosilele fiind extem de sensibile la expunerea necorespunzătoare la actualele condiții de mediu.

În ultimii ani, paleontologia a început să beneficieze de aportul noilor tehnologii de analiză neinvazivă, iar noile descoperiri din domeniul medical (cum ar fi analiza ADN) duc la o evoluție constantă a nivelului de cunoștințe.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Paleontologie

Descoperirea mezosaurilor giganți îi provoacă pe cercetători 5 (4)

Paleontologii uruguayeni au excavat recent fosile de mezozauri mult mai mari decât cele cunoscute până acum. Aceste reptile acvatice antice, care au...

O nouă descoperie arată că solzii au evoluat mai devreme decât...

O echipă de cercetători anunță o descoperire excepțională într-o carieră poloneză: urme de pași datând din Permian, în urmă cu aproximativ 300...

Suntem mai aproape de a recrea sunetele acestui dinozaur 4.2 (5)

Ți-ar plăcea să auzi sunetul unui dinozaur care a dispărut de 76 de milioane de ani? Această întrebare fascinantă îi conduce pe...

Bastetodon: descoperirea unui înfricoșător prădător preistoric în Egipt 4.8 (5)

Imaginați-vă un prădător feroce de mărimea unui leopard care a stăpânit pădurile africane cu treizeci de milioane de ani în urmă. Cu...

De mărimea unui șoarece, a trăit alături de dinozauri în deșert...

În imensitatea aridă a deșertului Gobi, un fragment de os maxilar de mărimea unei unghii tocmai a dezvăluit un secret vechi de...

Plesiozaurii nu depuneau ouă pentru a se înmulți 0 (0)

Plesiozaurii nu depuneau ouă pentru a se înmulți

Analiza unei fosile aparţinând unui plesiozaur gestant, veche de 78 milioane ani relevă faptul că giganticele reptile, coabitante cu dinozaurii, năşteau puii vii, nu depuneau ouă.

Originea dinozaurilor revizuită după o descoperire fără precedent 5 (6)

De zeci de ani, paleontologii au dezbătut originea și răspândirea dinozaurilor pe planetă. Până de curând, opinia predominantă a fost că aceste...

Dinozaurii erau pe cale de dispariție cu mult înaintea catastrofei care...

extinctia dinozaurilor
Faptul că impactul asteroidului Chicxulub cu Terra nu a reprezentat decât ultimul cui din „coșciugul” dinozaurilor nu mai este de multă vreme un secret....

În China a fost descoperit refugiu pentru viață în timpul celei...

În urmă cu aproximativ 252 de milioane de ani, Pământul a cunoscut una dintre cele mai devastatoare extincții din istoria sa: extincția...

Strămoșii noștri au stăpânit arta otrăvii mai devreme decât am crezut...

Secretele bine ascunse ale vânătorilor-culegători europeni dezvăluie că acestea ar putea fi mult mai profunde și mai sofisticate decât se credea anterior....
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.