0
(0)

Organizația Junior Achievement-Young Enterprise (JA-YE) Europe anunță la București desfășurarea evenimentului internațional dedicat inovării în disciplinele tehnice și matematică, „Sci-Tech Challenge 2015”.

 

Liceeni din 9 țări europene se vor întâlni la București în cadrul competiției “Sci-Tech Challenge” și vor fi provocați să găsească soluții inovatoare la probleme de business reale din domeniul tehnologiei. Competiția face parte din programul educațional “Sci-Tech Challenge”, derulat în licee din nouă țări (Belgia, Franța, Italia, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Rusia, UK) cu sprijinul ExxonMobile, pentru a încuraja elevii să se orienteze către o carieră în domenii STEM – matematică, științe, tehnologie și inginerie.

În cadrul programului, la nivelul fiecărei țări, elevii derulează activități la clasă cu sprijinul consultanților voluntari din mediul de business și iau parte la o competiție care le testează creativitatea, capacitatea de adaptare la nou și de lucru în echipă. Finaliștii naționali își vor reprezenta țara la competiția internațională ce se va derula la Bucureşti, în perioada 21 – 23 aprilie 2015 și va fi găzduită de Junior Achievement România.

Festivitatea de deschidere „Sci-Tech Challenge – Finala Europeană” va avea loc în data 21 aprilie 2015, de la ora 15:00, la sala Atlas, hotel RadissonBlu, când tinerii participanți vor afla provocarea ediției din acest an.
Cele mai bune proiecte vor fi premiate în cadrul Festivității “Sci-Tech Challenge Awards Ceremony”, ce va avea loc joi, 23 aprilie 2015, la Biblioteca Centrală Universitara Carol I, începând cu ora 10:00. Printre membrii juriului se numără și Marc Ulieriu, redactor-șef Știință&Tehnică.
Printre participanții la eveniment se vor număra elevi, profesori, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării Științifice, reprezentanți ai Parlamentului European și lideri din mediul de business.

 

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here