Au trecut aproape trei ani de când cel mai mare accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC), un proiect al Organizației Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), din Geneva, a fost activat. Cu toate acestea, se mai vehiculează încă, în unele cercuri, că mașinăria controversată ar putea să ne distrugă, într-un fel sau în altul, planeta.

 

DE CE NU NE VA DISTRUGE LHC!

Argumentul principal al temerilor de acest fel este faptul că LHC nu a fost încă „turat” la putere maximă în aventura sa de căutare a bosonului Higgs, dar acest lucru se va întâmpla în anul 2014. Alarmiștii cred că ciocnirile sub energiii foarte ridicate petrecute în LHC ar putea izbi două particule cu o asemenea forță încât masa lor lor să fie comprimată într-un volum mai mic decât raza Schwarzschild (sau raza gravitațională) necesară masei respective. Altfel spus, o gaură neagră microscopică s-ar putea forma, ar crește în dimensiuni asimilând materie, până când, în final, ar consuma Pământul. Specialiștii explică, însă, de ce acest scenariu nu este plauzibil.

Fenomenul fizic ipotetic ce ar putea permite crearea unor găuri negre microscopice propune ca gravitația Pământului să crească peste valoarea sa normală la scară dimensională inferioară constantei Plank. Nu există dovezi solide în sprijinul acestei posibilități, ba chiar dimpotrivă, sunt indicii care să o infirme, inclusiv din partea LHC, susțin cercetătorii din Geneva.

În plus, găurile negre se formează în urma colapsului anumitor stele neutronice, iar acceleratoarele de particule încearcă să imite condițiile din momentul Big Bang-ului și nu interiorul stelelor masive. Specialiștii sunt de părere că în afara unei regiuni de compresie gravitațională extremă, creată de masa unui obiect de dimensiuni stelare, nu se pot menține densitățile extreme necesare materiei pentru a degenera într-o gaură neagră. Mai mult,  particulele ciocnite în acceleratoare se fragmentează în „șrapnel” subatomic, mai degrabă decât să fuzioneze, ca urmare a disipării foarte rapide a energiei calorice produse.

Dar, cercetătorii ne invită să mergem mai departe și să ne imaginăm scenariul potrivit căruia o gaură neagră minusculă s-ar forma într-adevăr. Nu știm prea multe despre acest fenomen în sine, dar se cunoaște că influența gravitațională exercitată de masa unei găuri negre scade odată cu inversul pătratului distanței față de ea, întocmai asemenea oricărui alt corp celest.

Astfel, influența gravitațională a unei găuri negre microscopice compusă din, spre exemplu, 1.000 de protoni hipercompresați ar fi mult prea mică de la o distanță mai mare decât raza sa gravitațională (poate 10-18 metri), ceea ce ar face-o incapabilă să consume mai multă materie, dacă nu ar depăși cumva forțele care țin materia laolaltă – a nu se uita că în fizica cuantică gravitația este cea mai slabă forță.

Dacă, totuși, o gaură neagră minusculă ar începe să asimileze materie, în afara faptului că ar face-o la o rată incapabilă să reprezinte o amenințare reală – deoarece în deplasarea sa, până ar părăsi planeta, nu ar apuca să absoarbă mai multă materie decât până ar crește cel mult cât un proton necompresat – dacă s-ar putea bloca mai mulți protoni încărcați pozitiv într-un volum atât de restrâns, obiectul rezultat ar trebui să explodeze, deoarece forța electromagnetică ar depăși masiv în greutate forța gravitațională la acea scară. Acest lucru s-ar putea evita numai dacă și un număr exact echivalent de electroni s-ar adăuga, dar acest lucru implică un nivel neplauzibil de reglaj fin.

Oamenii de știință ne atrag atenția să nu uităm de coliziunile la energii mai mari decat cea a LHC-ului care se manifestă natural și frecvent sub forma particulelor de raze cosmice care se ciocnesc cu atmosfera superioară a Pământului. Acestea au fost măsurate ca având de 50 de ori energia care ar putea fi generată vreodată de coliziunile LHC.

Sursa

Upgrade