Dacă titlul vă duce imediat cu gândul la celebrul citat al lui Malraux, e bine: înseamnă că mesajul meu ajunge la cine trebuie. Dacă nu, probabil nu ați auzit de Malraux și de vorbele care i se atribuie:
Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc
Iată, însă, că pe pe blogul lui Paul Tumanian am găsit câteva informații care contrazic afirmația de mai sus. Se pare că vorbim de un citat inexact, Andre Froissard afirmând că a fost martor când Malraux ar fi spus, de fapt: ”Secolul douăzeci și unu va fi mistic sau nu va fi deloc”.
Iar Antoine Terrasse s-ar putea să-i scandalizeze pe cei care folosesc în favoarea religiei citatul răstălmăcit al lui Malraux, deoarece scriitorul se pare că ar fi avut o părere total opusă: ”Marea problemă a secolului XXI va fi aceea a religiilor”. Nu doar atât, conform unui interviu din Le Point, Malraux susține următoarele:
Ceea ce spun e mai incert. Nu exclud posibilitatea unui eveniment spiritual la scară planetară
Iar asta cam schimbă muuuulte.
Ah, probabil e momentul în care ar trebui să recunosc faptul că eu sunt un fel de ateu-agnostic. Intuiesc faptul că s-ar putea să existe entități superioare nouă (fie care ne-au creat, fie care doar ne observă), dar și fenomene pe care, momentan, nu le putem înțelege și descifra cu gradul actual de înțelegere și cunoștințele pe care le avem.
Însă nicidecum nu iau ad-literam biblia și dogmele religioase. De aceea, pentru mine eveniment spiritual n-are legătură nici cu sfântulduh, nici cu fiuldomnului, nici cu tatălnostru. Iar misticismul e doar masca sub care unii își ascund frustrarea necunoașterii.
O mare provocare: poluarea
Sunt de părere că termenul ”apocalipsă” n-ar trebui luat în derâdere. În urma informațiilor de până acum, consider că există un risc destul de mare ca poluarea industrială să ne ducă spre o nouă extincție a vieții pe planetă, a șasea conform unora. Nu o spun cuprins de panică, nu mai sunt nici adeptul teoriilor conspiraționiste exagerate, nu încerc să-i reduc la tăcere cu orice preț pe climatosceptici.
Pur și simplu, e vorba de simțul observației și de o intuiție (la fel cu aceea care mă face ateu-agnostic, probabil) care îmi spune că mergem într-o direcție greșită. Asta deși credem că evoluăm și că moderna civilizație ne va duce pe culmi de glorie. Iar aici mă refer la atotputernicul consumerism la care ne închinăm cu o abnegație pe care o invidiază până și extremiștii religioși.
The things you own end owning you. We buy s**t we don’t need (Fight Club, 1999)
Societatea de consum presupune o aberație: să utilizezi resurse finite pentru a crește la infinit. Nu știm exact ce înseamnă a crește, dar e clar că nu prea are legătură cu o evoluție spirituală și intelectuală, ci mai degrabă cu a avea cât mai multe lucruri, a deține cât mai multe proprietăți, a acumula cât mai multe avuții.
Unii chiar afirmă că, în acest adevărat război al consumerismului și creșterii economice accelerate, pur și simplu am copiat competitivitatea pe care o vedem în natură. Atâta doar că am omis să observăm că, în natură, lucrurile au un echilbru. Dacă noi defrișăm în prostie pădurile, ardem ca fraierii carburanții fosili și umplem atmosfera de emisii nocive, poluăm apele și solul și, în general, epuizăm cam orice putem considera resursă utilă – asta nu echivalează cu distrugerea habitatului și subminarea viitorului nostru ca specie?
Evident că da. Iar acum, după o Revoluție Industrială frenetică, ne-am trezit că am muncit cu sârg să ne tăiem craca trunchiul arborelui de sub picioare, deși noi credeam că ne îndreptăm vertiginos spre vârfurile semețe ale copacului. Păcat că nu e Copacul Cunoașterii…
O mare oportunitate: renunțarea la poluare
Uite că, după summit-ul COP21 Paris 2015, pe tema schimbărilor climatice, lumea începe să realizeze că nu e în regulă ce facem și cum trăim.
”Religia” consumerismului își arată colții, falșii zei (de la automobil la smartphone) încep să nu mai fie priviți cu aceeași lăcomie, ”popii” religiei poluante (Big Oil, Big Tobacco, Big-alte-industrii) fac pe dracu-n patru să-și păstreze ”credincioșii”, iar aceștia… caută alternativa.
Și cea mai la îndemână pare să fie ceea ce ”păgânii” ecologiști propăvăduiesc, din ce în ce mai vocali, de câteva decenii deja: ”Salvați planeta!”, ”Divest fossil fuels!”, ”No GMO!”, ”Stop fracking!”, etcetera etcetera etcetera. Noua religie (care e, de fapt, foarte veche) mocnește în toate colțurile lumii, primind din ce în ce mai mulți adepți. Dar oare sunt aceștia adevărați ”credincioși”?
Întreb acest lucru deoarece nu cred în aderarea la un anumit ”cult” doar din teamă sau din frenezie, fără a înțelege despre ce e vorba și fără a fi convins că e alegerea corectă. Poate că e trendy să devii ecologist, o fi cool să ai mașină electrică, pari mai interesant dacă reciclezi.
Cel mai important, însă, este să înțelegem că doar noi suntem de vină pentru poluare. Și, deci, de ce e necesară schimbarea. Ok, e ușor, toată lumea vrea schimbare, dacă e în bine. Dar oare câți vor să se și schimbe? (remember punctul pe i pus de fenomenul #colectiv)
Schimbarea colectivă = evenimentul spiritual
Schimbarea presupune să umblăm la mentalitate, să renunțăm la metehne, să ne îmbunătățim perspectiva și să învățăm din greșeli. Și astea doar prin educație și informație sunt posibile, altfel umanitatea va intra din nou într-o fază mistică, de genul epocii ”pământul este plat”.
Din punctul meu de vedere, evenimentul spiritual de care spunea Malraux ține chiar de conștientizarea colectivă a ignoranței din ultimul secol și jumătate. Ce-i drept, nu pare că ne ”trezim” dacă mă raportez la știrile negative care ne bombardează și la problemele de zi cu zi. Dar sunt sigur că rațiunea va triumfa – sper doar că nu când va fi prea târziu.
Așadar, cam ăsta e următorul pas: să ne reîmprietenim cu natura, să reparăm greșelile făcute, să îmbrățișăm o nouă filosofie de viață și să ne adaptăm tehnologiile. Știință&Tehnică fiți siguri că va contribui și va ajuta la realizarea unui astfel de eveniment spiritual. Prin care secolul XXI cel mai probabil va rămâne în istorie, pentru generațiile viitoare, drept ”secolul eco”.
Câteva cuvinte despre mine
Dați-mi voie să mă prezint, deoarece sunt cel mai nou membru al echipei Știință&Tehnică.
Am fost de mic obsedat de mașini, ceea ce m-a făcut să urmez cursurile Facultății de Transporturi, iar norocul mi-a surâs și am devenit jurnalist auto acum vreo 15-16 ani. Timp în care am condus mașini și am scris despre mașini, atât cu pasiunea unui petrolhead, dar și cu pragmatismul unui inginer.
Însă, când ajungi să cunoști mult mai în amănunt obiectul
obsesieipasiunii, riști să afli și ”the dark side”. Iar, în cazul domeniului auto, în cele din urmă am realizat că mașinile convenționale sunt un drog toxic. A fost suficient primul contact cu o mașină electrică, iar de atunci ”relația” mea cu automobilul-zeu a început să se schimbe extrem de mult.Până în momentul în care am părăsit presa auto și mi-am lansat propriul site, Ecoprofit.ro – dar nu spun acestea ca un moment de publicitate, ci mai mult pentru a înțelege contextul în care am ajuns să fac parte din echipa Știință&Tehnică.
Trecând peste faptul că îl cunosc pe Marc, redactorul-șef S&T, de foarte mulți ani, momentul în care s-a decis ”racolarea” mea a apărut în ziua publicării interviului cu Alexandru Mironov pe ecoprofit.ro – un interviu care se numără printre momentele speciale din viață, deoarece, probabil la fel ca în cazul multora dintre voi, Mironov mi-a influențat și mie din plin copilăria și adolescența.
Am devenit, așadar, colaborator al revistei Știință&Tehnică din vara lui 2015, ținând pulsul tehnologiilor nepoluante, dar rămânând conectat și la lumea auto (de care rămân, totuși, legat printr-un ciudat cordon ombilical…). Iar de la începutul lui 2016 am acceptat poziția de project manager al stiintasitehnica.com – deci dacă aveți critici la adresa noului site, pe mine trebuie să mă puneți la zid…
Dar nu uitați o vorbă celebră: ”cine n-a păcătuit niciodată să dea primul cu piatra”.
La reauzire!
