Astronomie

Termenul „astronomie” provine din limba greacă, fiind o combinație între „astron” – stea, respectiv „nomos” – lege. E de evitat confuzia cu „astrologia” (o pseudoștiință din domeniul mistic, care prezice destinul oamenilor în funcție de traiectoriile unor corpuri cerești), deoarece astronomia este probabil cea mai complexă știință din istoria umanității, ocupându-se cu studiul complex al obiectelor din cosmos și al legilor mișcării lor (aștri, constelații, galaxii, planete, comete, radiații cosmice, etc.).

Astronomia se bazează pe dispozitive extrem de complexe: telescoape puternice, detectoare performante și calculatoare foarte avansate, pentru calcule matematice care iau în considerare foarte multe date. „Mecanica cerească” a pornit de la descrierile matematice ale mișcării corpurilor din sistemul solar și interacțiunea lor sub acțiunea gravitației, acum lucrurile evoluând spectaculos – astronomii sunt capabili acum să simuleze formarea galaxiilor sau explozia unei stele formând o supernovă.

În astronomie se utilizează foarte multe ramuri specializate: astrometria (studiază poziția și distanța obiectelor din cosmos), astrofizica, cosmologia (studiază originile și evoluția Universului), astronomia galactică și extragalactică, astronomia stelară (studiază formarea și evoluția stelelor), planetologia sau astrobiologia (studiază evoluția sistemelor biologice în Univers). De asemenea, în cadrul astronomiei s-au dezvoltat ramuri noi, precum arheoastronomia, astrochimia, astrosociobiologia sau astrofilozofia.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Astronomie

Eclipsa totală de soare 2016: expediția S&T în Indonezia

eclipsa-soare-2016-indonezia---stiinta-tehnica-0
JURNAL DE EXPEDIȚIE S&T 9 martie 2016 SUCCES S&T! Eclipsa totală de Soare din Indonezia surprinsă de astrofotograful S&T Cătălin Beldea! VEZI AICI FOTOGRAFIILE! 8 martie 2016 Oamenii de pe...

CARAVANA ECLIPSEI: ECLIPSA TOTALĂ DE LUNĂ

Vino împreună cu echipa Știință&Tehnică pentru a urmări cel mai spectaculos eveniment astronomic al toamnei: Eclipsa totală de Lună!

Ploaie de stele pe cer la sfârşitul lunii iulie

La sfârșitul lunii iulie ne bucurăm şi nu prea de ploaia de meteori Delta Aquaride: deşi curentul atinge maximul de intensitate în noaptea dinspre 28 spre 29 iulie, Luna aproape plină ne stă în cale. Cele mai bune ore de vizionare sunt după miezul nopții și înainte de ivirea zorilor, centrat în jurul orei 3 dimineaţa.

Școala de vară de Astronomie (3-7 august)

Fundația Calea Victoriei vă invită la început de august (3-7 august) la Școala de Vară de Astronomie, să “explorăm” cerul înstelat de vară în compania astronomului Adrian Șonka, membru al Astroclubului București și membru colaborator al AAVSO (American Association of Variable Star Observers).

Ziua Astronomiei 2015. Program

Știință&Tehnică, în parteneriat cu clubul de astronomi amatori Astromania și Institutul de Științe Spațiale din Măgurele, invită publicul din București să sărbătorească Ziua Internațională a Astronomiei, sâmbătă, 25 aprilie, între orele 16.30 și 23.00, în parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle.

Ziua Astronomiei 2015. Veniți în parcul Herăstrău pentru observații astronomice și...

În fiecare an, între 15 aprilie şi 15 mai, în lume se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Astronomiei. Ziua exactă cade într-o sâmbătă, cât mai aproape de faza Lunii de Prim Pătrar. Anul acesta, celebrăm astronomia în ziua de 25 aprilie!

O exoplanetă gigantă are 4 sori pe cer

Astronomii de la NASA, conduși de Lewis Roberts, au identificat o a patra stea în sistemul planetar numit 30 Ari, ceea ce ridică numărul de sisteme solare cvadruple cu planetă la două. Până acum, numeroase exoplanete însoțite de două și de trei stele au fost descoperite, deci sistemele stelare pot fi singulare, binare, triple și chiar cvadruple.

La Observatorul Astronomic din Bârlad s-a descoperit o novă rară

La Observatorul Astronomic din cadrul muzeului ”Vasile Pârvan” din Bârlad a fost descoperit, în premieră, un fenomen ceresc foarte rar.

EXCLUSIV Știință&Tehnică: ECLIPSA de Soare din 20 martie fotografiată de un...

Pasiunea pentru astrofotografie și pentru vânarea eclipselor totale de Soare l-au determinat pe astronomul Știință&Tehnică Cătălin Beldea să participe la o expediție inedită care a u urmărit fotografierea eclipsei din 20 martie, în faza de totalitate, în nordul Europei, la granița stratosferei.

Eclipsă parţială de Soare pe cerul României. Află cum o poţi...

Pregătiţi-vă ochelarii de eclipsă, pentru că următorul fenomen astronomic important care va avea loc anul acesta este o spectaculoasă eclipsă de Soare în ziua de 20 martie.