NASA te anunță printr-un mesaj atunci când ISS trece pe deasupra...
Este, se pare, al treilea cel mai strălucitor obiect de pe cer după Lună și Soare, dar majoritatea oamenilor nu poate identifica poziția Stației Spațiale Internaționale nici în cea mai întunecată noapte. Până acum, deoarece un nou serviciu NASA denumit Spot the Station (Reperează Stația) îi va trimite oricui dorește un mesaj text (e-mail, sau SMS) prin care îl va anunța atunci când ISS se află deasupra localității sale.
Prima femeie astronaut a Chinei a ajuns cu succes la bordul...
Capsula Shenzhou-9 a fost lansată sâmbătă seară de la Centrul de Lansare Juquan, iar azi dimineaţă, la ora României 09:07, a andocat cu succes la laboratorul spaţial chinez Tiangong-1. După numai două ore, taikonauţii Liu Yang, Jing Haipeng şi Liu Wang se aflau la bordul laboratorului spațial.
Se vor întoarce oamenii pe Lună? 0 (0)
Deși programul de explorare spațială NASA rămâne concentrat pe analizarea asteroizilor din preajma Pământului, posibilitatea unei reveniri umane pe Lună nu este respinsă la rândul său; cel puțin de unele institute academice prestigioase din Europa, autoare ale lucrării intitulate „Înapoi pe Lună: Rațiuni Științifice pentru Reluarea Explorării Suprafeței Selenare”, ce va fi în curând publicată în jurnalul Planetary and Space Science.
Occidentul investește miliarde de dolari ca să descopere ceea ce rușii...
În august 1976, misiunea spațială sovietică, Luna 24, se dovedea un succes. Rolul său? Acela de a aduce (din nou) pe Terra mostre din solul lunar. Era ultima misiune din programul spațial Luna și, totodată, cea de a treia prin care erau recoltate probe de sol selenar.
Misiune încheiată cu succes – capsula Dragon a fost recuperată din...
Prima misiune privată de aprovizionare a ISS s-a încheiat cu succes, capsula Dragon amerizând în Oceanul Pacific ieri la ora 15:42GMT, fiind ulterior recuperată, cu ajutorul unor ambarcațiuni rapide.
Experienţa aselenizării povestită de Neil Armstrong într-un rar interviu (Video) 0...
Renumit în egală măsură atât pentru „pasul mic” făcut pe Lună, cât şi pentru reticenţa în a povesti aventurile sale în cadrul misiunii Apollo 11, Neil Armstrong a povestit totuşi în detaliu această experienţă în cadrul unui interviu acordat CPA Australia.
Rusia şi Japonia doresc să construiască baze pe Lună 0 (0)
Oficialii Roscosmos doresc să trimită cosmonauţi pe Lună până în 2030 şi nu se mulţumesc cu atât, vor să creeze acolo baze permanente. În paralel, japonezii de la JAXA au de asemenea în plan colonizarea satelitului nostru natural…
Capsula Soyuz, cu trei astronauţi la bord, a andocat cu succes...
O rachetă Soyuz FG, conţinând capsula Soyuz TMA-04M, cu trei persoane la bord, membri ai echipajului ISS, a fost lansată marţi, 15 mai 2012, de pe Cosmodromul Baikonur, la ora României 06:01 (Ora Moscovei 07:01).
Ar putea fi construită în realitate nava stelară USS Enterprise, pentru...
Un inginer anonim, care activează pe internet sub pseudonimul BTE-Dan, a publicat pe un website planuri surprinzător de detaliate despre construirea în mărime naturală a navei stelare Enterprise, emblematică pentru seria TV și cinematografică „Star Trek”. Vehiculul spațial ar fi finalizat și complet funcțional în numai 20 de ani, potrivit entuziastului.
Cel mai important instrument al viitorului Telescop Spaţial James Webb este...
Una dintre contribuţiile europene la construcţia JWST (James Webb Space Telescope) este Miri (Mid-Infrared Instrument). Acesta a trecut cu brio ultimele teste, desfăşurate la Rutherford Appleton Laboratory, în Regatul Unit şi va fi livrat către centrul Goddard al NASA.






























