0
(0)

Durerile dentare, mai ales cele cauzate de carii, pot fi unele dintre cele mai severe și mai greu de suportat. Nu putem decât să ne imaginăm cum ar fi ca în cazul unui dinte afectat de cavități, un stomatolog fără experiență să intervină cu unelte de piatră. Și totuși, astfel de intervenții au avut loc.

 

O dovedește scheletul unui tânăr de 25 de ani, care a trăit în nordul Italiei, acum circa 13.820 – 14.160 de ani. Descoperit în 1988, într-un mormânt preistoric botezat Ripari Villabruna, scheletul extrem de bine prezervat a fost îndelung studiat de către cercetătorii italieni. Un detaliu le-a scăpat însă oamenilor de știință în tot acest timp. Acela că unul dintre dinții tânărului prezenta urme ale unei intervenții stomatologice primitive.

Stefano Benazzi, un paleoantropolog de la Universitatea din Bologna, a observat că unul dintre molarii omului preistoric prezenta o ocluzie largă cu patru cavități. Folosind un microscop electronic, omul de știință italian a putut identifica natura acestora. „Este în mod cert rezultatul unei varietăți de mișcări asociate cu scobirea dintelui cu ajutorul unui obiect microlitic”, afirmă Benazzi în revista de specialitate Scientific Report.

„Practic, țesutul infectat a scos din interiorul dintelui folosindu-se un obiect extrem de ascuțit din piatră. Iar asta ne demonstrează că oamenii din Paleoliticul Superior erau conștienți de efectele cariilor și că era nevoie a se interveni pentru a trata și curăța o cavitate dentară”, adaugă savantul italian.

Benazzi susține că smalțul dintelui prezintă urme de tocire, ceea ce indică faptul că intervenția, să spunem stomatologică, a avut loc cu mult timp înainte de moartea individului.

Cea mai veche intervenție stomatologică, similară cu cea din Italia, fusese descoperită în Pakistan și data din perioada neolitică, mai precis de acum circa 9.000 de ani. În același timp, cea mai veche plombă (una realizată din ceară de albine) fusese identificată la un schelet vechi de 6.500 de ani din Slovenia.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here