Compania de asociere în participațiune TES NewEnergy (Thermo Electric Systems and NewEnergy), din Japonia, introduce pe piață o oală pentru gătit care poate încărca telefonul mobil în timp ce fierbe apă.
Oala termoelectrică Hatsuden-Nabe transformă căldura apei fierbânde în electricitate, care alimentează, prin intermediul unui cablu cu port USB, diverse dispozitive digitale, așa cum sunt telefoanele inteligente, dispozitivele GPS și mp3player-ele.
Realizarea invenției este posibilă ca urmare a descoperirii, în anul 2000, tot de către compania TES NewEnergy, a unui compus pe bază de oxid care a condus la dezvoltarea unui material capabil să transforme căldura excedentă în energie electrică la temperaturi extreme de ridicate.
TES NewEnergy, stabilită în orașul nipon Osaka, a început deja, în această lună, comercializarea dispozitivului pentru un preț de 24.150 yeni (300 de dolaro) și are de gând să îl promoveze, mai departe, îndeosebi în țările aflate în curs de dezvoltare, cu rețele electrice deficitare.
Directorul executive al companiei, Kazuhiro Fujita, susține că invenția a fost inspirată de cutremurul și de tsunami-ul care au avut loc pe 11 martie în Japonia și în urma cărora 23.000 de oameni au decedat sau au dispărut și sute de mii au rămas fără locuințe.
Oala este prevăzută cu fâșii de material ceramic thermoelectric care generează electricitate prin diferența de temperatură dintre cele 550 de grade Celsius de pe fundul recipientului și cele 100 de grade ale apei aflată în fierbere. Potrivit TES NewEnergy, dispozitivul are nevoie de trei până la cinci ore pentru a încărca, spre exemplu, un iPhone.
Compania de joncțiune a fost stabilită în 2010 tocmai pentru a promova produsele bazate pe tehnologia dezvoltată în cadrul Institutului Național de Știință Industrială și Tehnologie Avansată, cea mai importantă organizație publică de cercetare din Japonia. Oficialii TES NewEnergy sunt de părare că oala va fi folosită mai ales în situații de urgență și pentrua activități în aer liber, dar va avea importante întrebuințări și în țările aflate în curs de dezvoltare.