0
(0)

Marina americană va echipa o navă de luptă cu un tun laser, capabil să distrugă ținte aeriene. Anunțul a fost făcut făcut de oficiali ai marinei americane, pe 8 aprilie, cu ocazia expoziției Sea-Air-Space.

 

În cadrul unei conferințe de presă, amiralul Matthew Klunder, comandantul Centrului de Cercetări Navale al SUA, a declarat că: ”Inițiativele noastre [în dezvoltarea de arme cu] energie dirijată, mai ales în domeniul laserelor, reprezintă cea mai înaltă prioritate pentru programele științifice și tehnologice. Programul de dezvoltare a laserelor se află în centrul preocupărilor noastre, pentru a asigura rapid capacități avansate de luptă unităților noastre. Aceste capacități vor reprezenta un răspuns hotărât la costisitoarea problemă a apărării împotriva amenințărilor asimetrice, într-o perioadă cu mari constrângeri bugetare.”

Sistemul laser, numit LaWS (Laser Weapon System) va putea oferi un scut protector împotriva țintelor aeriene (inclusiv împotriva loviturilor de artilerie ) și de suprafață, va fi amplasat la bordul navei USS Ponce, pentru testele finale înainte de intrarea în faza operațională. În ceea ce privește costurile, amiralul Klunder a remarcat că: „Din ce știm acum o lovitură cu energie dirijată costă sun un dolar. Comparați această sumă cu sutele de mii de dolari, cât costă o rachetă, și veți avea o imagine asupra meritelor acestei noi [capacități] de luptă.”

Conform revistei New Scientist, un asemenea tun laser va costa circa 32 milioane de dolari. Nu se cunosc foarte multe detalii asupra tipului de laser folosit, dar pe baza unui raport către Congresul american am aflat că este vorba despre un laser cu semiconductori, care convertește energia electrică în radiație laser. Fluxul laser astfel obținut trece, prin intermediul unui sistem optic, printr-un mănunchi de fibre optice, care sunt dopate cu yterbiu (Yb), care joacă rolul de amplificator al energiei fasciulului laser. Randamentul unui asemena laser este de 25%, ceea ce înseamnă că pentru un fascicul de 100 kW (probabil că aceasta este puterea fasciulului noului tun laser care va fi amplasat la bordul navelor americane) este nevoie să se asigure o energie electrică de 400 kW.

În videoclipul de mai jos puteți vedea tunul laser în acțiune și o scurtă animație a modului de identificare și distrugere a țintelor aeriene.

Surse: US Office of Naval Research, New Scientist, Navy Shipboard Lasers for Surface, Air, and Missile Defense: Background and Issues for Congress, Laser Weapon System (LaWS) Adjunct to the Close-In Weapon System (CIWS)

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here