Urșii polari au fost considerați mult timp principalii prădători ai Peninsulei Arctice. Cu toate acestea, dacă luăm în considerare fundul oceanului, se pare că unele stele de mare s-ar putea afla și ele în vârful rețelei trofice locale. Detaliile studiului sunt publicate în revista Ecology.
O rețea trofică reprezintă totalitatea relațiilor de hrănire dintre speciile dintr-un ecosistem. La baza unei astfel de rețele, producătorii primari (care își obțin energia de la soare sau prin reciclarea materiei organice moarte) susțin nivelurile trofice inferioare, care la rândul lor transferă energie către prădătorii superiori și așa mai departe. În vârf se află super-prădătorii sau prădătorii de vârf. În rețelele trofice marine, cercetătorii se concentrează adesea pe compartimentul pelagic (ape deschise). În Arctica, am putea astfel începe lanțul de la planctonul de suprafață minuscul și ajunge la urșii polari (Ursus maritimus). În schimb, compartimentul bentonic (de jos) este subestimat, deoarece este perceput în general ca fiind alcătuit exclusiv dintr-un lanț trofic trunchiat cu specii de nivel trofic inferior. În realitate, se pare că componenta bentonică a rețelei trofice arctice a fost în mare parte subestimată. Două subrețele distincte, dar interconectate. În această lucrare, cercetătorii de la Universitatea Laval au analizat 881 de probe de nevertebrate bentonice aparținând la 97 de taxoni și nouă încrengături, precum și 699 de probe de faună pelagică (nevertebrate, pești demersali și pelagici, păsări marine și pești marini, mamifere) aparținând la 53 de specii din douăsprezece grupuri taxonomice din apele marine arctice din jurul insulei Southampton (Nunavut, Canada). Acest mediu este situat la gura de vărsare a Golfului Hudson, pe teritoriul canadian Nunavut.
După analiză, cercetătorii au descoperit că componentele bentonice și pelagice aveau fiecare un număr similar de etape, sau niveluri trofice, în lanțurile trofice respective. „Aceasta este o schimbare în înțelegerea noastră despre modul în care funcționează rețeaua trofică marină de coastă arctică”, a declarat Rémi Amiraux, autorul principal al studiului. „Am dovedit că fauna care locuiește în apa de mare și cea care locuiește în sedimente formează două subrețele distincte, dar interconectate.”
De asemenea, se pare că stelele de mare, în special, sunt o componentă cheie a acestei rețele bentonice, ocupând diverse niveluri trofice. Unele dintre ele, aparținând familiei Pterasteridae, s-au aflat în mod constant în vârful majorității lanțurilor trofice individuale, hrănindu-se adesea cu prădători secundari, cum ar fi bivalvele, castraveții de mare și bureții. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că stelele de mare Pterastidae vânează la o scară echivalentă cu cea a urșilor polari. Singura diferență dintre cele două este dimensiunea prăzii lor. O altă asemănare: așa cum urșii polari se pot hrăni cu balene moarte dacă apare oportunitatea, permițându-le să supraviețuiască timp de câteva săptămâni, aceste stele de mare se hrănesc, de asemenea, în mod oportunist cu organisme pelagice moarte care se scufundă pe fundul mării, permițându-le să vâneze mai rar.
Prin urmare, această lucrare subliniază importanța luării în considerare a importanței lanțurilor trofice bentonice. De asemenea, merită să ne amintim că stelele de mare Pterasteridae trăiesc în practic toate ecosistemele marine. Dacă aceste organisme prezintă același comportament în alte medii, le-am putea considera unii dintre cei mai de succes prădători din mediul oceanic.
Poll: Care este importanța studiului rețelelor trofice bentonice în ecosistemele marine?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply