0
(0)

În data de 22 martie aniversăm elementul natural ce susține viața și dinamica ei – APA. Pentru că avem atâtea informații despre apă, o utilizăm și o tratăm deseori uitând că acest fluid ne oferă cele mai multe avantaje umanității și supraviețuirii pe planeta Pământ.

Inspirată de povestea „Flopi și apa”, carte didactică pentru copii, am realizat conștient ce înseamnă apa curată și apa murdară. Atâtea tehnici de folosire și uzare a apei există: de la producerea apei potabile pentru consum menajer (din resurse de apă dulce sau apă salină), la apa pentru consum industrial, la apa utilizată pentru purificări sau pentru generarea energiei, la apa din organismele vii (uzine biologice de utilizare și tratare a apei), însă rar vedem integrativ problematica ciclului apei în natură.

Ca să înțelegem ce rol avem noi în relație cu apa, este important să observăm apa în toate formele ei, să căutăm spații unde nu se găsește apa, avem așa ceva? Putem ajunge să vorbim despre vid sau spații la nivel cuantic, însă apa rămâne acea moleculă, legată de altele, ce formează lichidul ce ne determină VIAȚA și interconectivitatea cu tot ceea ce e viu.

Apa are atât de multe caracteristici, a inspirat științific și emoțional/artistic omul de la începuturi, a generat revoluții umane tehnologice, evolutive și chiar distrugeri. Ne putem aduce aportul individual sau colectiv când ieșim din agitația neuronală pentru a observa și contempla apa, cristalul pur, lichidul ce curge în jur și vaporii ce formează norul.

Haideți să aniversăm alături de toți cei ce au grijă să avem la îndemână noi, oamenii, apa la calitatea potrivită de a o consuma, și începem personalizând cu: oceanul, pădurea, vietățile ce asigură ciclul apei, solul, elementele chimice în care apa este component – rocile, atmosfera, precum și energia solară și cea planetară. Să trecem de la complexitatea informațiilor la simplitatea apei (citându-l pe Brâncuși) și să ne bucurăm că ea există în forma de legatură simplă între 2 atomi de hidrogen și unul de oxigen.

Să gândim pozitiv când vă aduceți aminte de apă, când o beți (așa cum ne-a inspirat și Emoto Masaru), când simțiți ploaia minunată (cu mirosul ravăn de sol umed – de la bacteriile Actinomycetes), când o eliminați plină de impurități (lăsând natura să se ocupe de purificare) sau când o utilizăm tehnic la diferite cerințe industriale sau individuale, totul pentru ca omenirea să progreseze durabil.

(Dr. Ing. Ana Elisabeta Daraban, Asociaţia Pachamama România)

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?