0
(0)

”Ar trebui să luăm astrologia în serios. Nu, nu vreau să spun că ar trebui să credem în ea. Vreau să spun că trebuie să luptăm serios împotriva ei, și nu să o luăm ca pe o distracție inofensivă.”
Richard Dawkins

A fost marea eclipsă americană din 21 august 2017. Un eveniment astronomic important, un adevărat spectacol, care a atras atenția multor pământeni. Știință și tehnică și-a trimis emisarii pentru a urmări de la fața locului spectaculosul fenomen. Eu, de acasă, eram conectat la canalul de televiziune al NASA, unde se transmitea clipă de clipă evoluția eclipsei.

În dreapta mea, televizorul era pus pe TVR, deoarece știam că aici se va transmite o ediție specială dedicată fenomenului astronomic, la care participau și colegii mei. La un moment dat, un domn ne anunță că urmează o emisiune dedicată eclipsei la care va participa și o astroloagă care ne va arăta cum influențează fiecare zodie eclipsa totală de Soare!

Vă rog să mă credeți, mi s-a făcut rău. M-a cuprins un amestec de sentimente: tristețe, furie, disperare, teamă… Nu îmi venea să îmi cred urechilor. Televiziunea publică, cea care, fiind finanțată din bani noștri, ar trebui să fie preocupată în primul rând de informarea corectă a telespectatorilor ținea morțiș să însoțească evenimentul astronomic de preziceri astrologice!

Am stins imediat televizorul. Eclipsa de Soare devenise ridicolă. A trecut o zi până să mă calmez. Abia atunci mi-am luat inima în dinți și mi-am aruncat o privire pe înregistrarea respectivei emisiuni.

A fost de-a dreptul halucinant! Astroloaga a intervenit în discuție imediat după domnul Dumitru Prunaru. Acesta spusese că eclipsa de Soare are un efect emoțional asupra noastră. Și are dreptate domnul Prunariu, nu ai cum să nu fii emoționat atunci când asiști la un asemenea spectacol magnific și, relativ, rar. Astroloaga a preluat cuvintele acestuia și le-a răstălmacit cu seninătate.

Zicea ea așa: ”Sigur ne influențează [eclipsele] Domnul Dumitru Prunariu, care este nativ Taur, vorbește de impactul emoțional. Există cu adevărat o influență emoțională. Pot să vă dau exemple de la eclipsele care au avut loc în în ultima vreme […] Ați văzut și dv câte accidente s-au produs. Vă pot da și exemplul nefericit cu mămica gravidă care s-a aruncat în fața trenului cu cei trei copii. Am analizat influențele eclipsei și iată că ele se confirmă. Nu mai departe de dimineața asta am aflat de la TVR despre un eveniment extraordinar cu Principele Nicolae, care anunța că se căsătorește. […] Eclipsa totală de Soare vizează principii, regii, se iau decizii importante legate de lume… am chiar astrograma…”

Măi să fie! Zilnic au loc accidente de mașină, zilnic se produc drame, dar atunci când se produc în apropierea unei eclipse, ea devine cauza principală a acestor evenimente. La fel se întâmplă cu pisica neagră care ne taie calea, aș adăuga eu. Ea este vinovată de tot răul ce va fi să ni se întâmple. Ufff…

Noroc că, imediat după intervenția aiuritoare a doamnei astrolog, a fost stabilită legătura cu echipa noastră din SUA. Dl Cătălin Beldea a subliniat apăsat că astrologia nu e știință și că nu are legătură cu nimic. Iar dl Alexandru Mironov, cu foarte multă blândețe, a spus că astrologii sunt ”clovnii științei”. Dar răul fusese făcut deja. Postul public de televiziune promova, pe banii noștri, pseudoștiința. Prezența unui astrolog în studiourile sale are darul de a îi asigura credibilitate: ”Cum să nu fie adevărată astrologia? O vedem la televizor, o vedem la TVR!”

Imediat după difuzarea emisiunii au început să apară reacții furioase pe Facebook. Oamenii săau coalizat și au trimis o scrisoare către CNA. Protestele nu au avut nici cel mai mic efect, semn că prezența doamnei astrolog la emisiunea cu eclipsa nu a fost un simplu accident. La vreo trei săptămâni după eclipsă am regăsit-o pe doamna astrolog, de data aceasta pe TVR2, în emisiunea ”E vremea ta… să vezi lumea!”. Convertită la numerologie ea ne explica semnificația numerologică a numerelor de înmatriculare!

De altfel televiziunea publică are o lungă, o prea lungă, tradiție în promovarea năzbâtiilor. Țin minte că în 2004, în apropierea tranzitului planetei Venus prin fața Soarelui, TVR a ținut să realizeze o emisiune dedicată subiectului la care, ați ghicit, a fost invitat și un astrolog. Pe timpul emisiunii, în partea de jos a ecranului, se derula un text în care li se cerea telespectatorilor să spună cu le influențează destinul acest tranzit…

De-a lungul anului 2009, la 200 de ani de la nașterea lui Charles Darwin, pe TVR erau în mare vogă emisiuni dedicate creaționismului științific, în care teoria evoluției era pusă la zid. Am văzut chiar și o emisiune în care geocentrismul era ”adevărata viziune despre cosmos”!  La începutul acestui an, în cadrul unei emisiuni cu tematică medicală, un numerolog ne explica cum analiza numerologică a datei de naștere ne poate oferi informații despre sănătatea noastră.

Într-o altă ediție a aceleiași emisiuni Feng Shui-ul ne era prezentat ca fiind o adevărată știință și cum realizarea unui anume echilibru energetic face bine la sănătate. Aș putea face o listă foarte lungă cu năzbâtiile promovate de postul public de televiziune, din care nu lipsesc nici reîncarnările, nici psihologia cuantică, nici homeopatia și nici metode aiuritoare de vindecare. Am în calculatorul meu o colecție destul de bogată cu înregistrările unor asemenea emisiuni în care năzbâtiile sunt promovate cu foarte mare lejeritate.

Nu ar trebui să ne îngrijoreze aceste derapaje constante ale postului public de televiziune? Unii îmi spun că exagerez. Oamenii au nevoie de năzbâtii. Ele sunt chestii nevinovate, așa că îmi fac griji prea mari. Nu cred că îmi fac griji prea mari. Trăim într-o lume în care oamenii pot fi foarte ușor manipulați.

Prezentarea năzbâtiilor pe postul public de televiziune ca și cum ar fi niște chestii legitime, are darul de a distruge bruma de gândire critică a omului obișnuit. Mi se mai spune că ele, năzbâtiile, fac bine la audiență. Orice televiziune are nevoie de audiență mare pentru a putea supraviețui. Nici cu această afirmație nu pot fi de acord. Nu cred în creșterea audienței cu orice preț.

Nu pot fi de acord nici măcar în cazul televiziunilor comerciale, care nu primesc nici un leu de la bugetul de stat. Nu este deloc corect să promovezi năzbâtii ca și cum ar fi corecte, legitime din punctul de vedere al științei. Nu cred că ignoranța sau lipsa de talent jurnalistic poate fi justificată prin apelul la creșterea audienței.

Apropo de eclipsa din august: era un moment formidabil pentru promovarea astronomiei. Era momentul în care puteau fi prezentate documentare despre Sistemul Solar, despre cum funcționează Soarele și despre protuberanțele solare, care pot fi văzute în timpul eclipsei. Se putea povesti despre astronomii din vechime, care erau capabili să prezică eclipsele. Nu erau necesare mari resurse pentru a realiza asemenea documentare.

Pe site-urile NASA și ESA se găsesc materiale video de foarte bună calitate, care pot fi preluate gratuit. Trebuie doar să le cauți. Sigur, mai există cerințe minime suplimentare: trebuie să ai habar cu ce se mănâncă astronomia și mai trebuie un dram de pasiune. La TVR nu pare a exista nici înțelegerea științei și nici acea pasiune de a povesti știința.

De ce mă îngrijorează promovarea pseudoștiinței? Câteva motive le-am prezentat mai sus. Mă mai îngrijorează și din pricină că ea a devenit omniprezentă pe la noi. Mă uit în jurul meu și văd multă lume gata să ia drept bună orice nazbâtie și să lupte cu înverșunare pentru a o susține. Sunt sigur că impactul pseudoștiinței ar fi mai mic, dacă ea nu ar promovată pe canale mass media care sunt percepute de publicul larg ca fiind credibile.

Sunt îngrijorat și de un dezechilbru evident: în timp ce pseudoștiința are spații mari de difuzare (inclusiv la televiziunea publică), știința abia dacă își găsește locul pentru a fi promovată cum se cuvine. Nu mai departe de 15 septembrie sonda Cassini și-a încheiat glorios misiunea de cercetare a planetei Saturn și a sateliților săi. Despre acest eveniment televiziunile noastre au păstrat o tăcere aproape deplină. S-a decis: românii nu sunt interesați de subiectele legate de știință. Poate că nu sunt interesați, dar nici nu li se oferă ocazia de a afla despre ele.

Sunt întrutotul de acord cu Carl Sagan care spunea că tocmai proasta popularizare a științei lasă locul liber pentru promovarea pseudoștiinței. Oamenii vor să știe, au nevoie explicații inteligibile, vor să rămână uimiți în fața măreției Universului. Și ce primesc ei? La TVR primesc astrologie pe post de astronomie, numerologie în loc de medicină, sfaturi despre cum să amesteci apa cu lingurița pentru a o energiza (da, am în colecția mea video și o asemenea emisiune!) în loc de sfaturi pentru o alimentație sănătoasă, și așa mai departe.

Tare mă tem că la TVR pseudoștiința a alungat știința. Iar asta mă întristează cumplit.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?