O întâmplare ciudată a tulburat, la începutul anului 2007, imaginea NASA. O incredibilă poveste de dragoste cu un final neașteptat. Ce se ascunde în spatele unei întâmplări care, la vremea respectivă, a făcut prima pagină a ziarelor din toata lumea? Nici măcar nu aș fi bagat în seamă subiectul. Nu mă interesează, și nu mă vor interesa vreodată, scandalurile. Dar în momentul în care sunt implicați astronauți de la NASA, atunci cred că este nevoie de o privire mai atentă.

Căpitanul de Marină, Lisa Nowak, care la momentul incidentului despre care vă voi povesti avea 43 de ani, a fost pilot de încercare. A fost și astronaut NASA și a petrecut, în iulie 2006, 13 zile în spatiu, la bordul navetei Discovery. Este divorțată și mama a trei copii.

Din nefericire pentru ea s-a îndrăgostit nebunește de comandorul William Oefelein (Billy O), absolvent al faimoasei școli „Top Gun” și, la vremea întâmplării pe care o voi povesti mai departe, era și el astronaut NASA. Oefelein este divorțat și tată a doi copii. Oefelein, la rândul sau, se pare, avea o relație cu Colleen Shipman, căpitan al Forțelor Aeriene care, și ea, lucra la NASA.

Avem trei persoane, deci un triunghi amoros.

Lisa Novak

Lisa Nowak a reusit să intercepteze câteva e-mailuri schimbate între Oefelein și Shipman, din care a aflat că între cei doi exista o legatură. Din acest moment șirul evenimentelor se desfașoară într-un ritm amețitor. Lisa Nowak se urcă în mașină și parcurge cei aproape 1.600 km dintre Huston (Texas) și Orlando (Florida). Era atât de grabită încât, pentru a nu mai pierde timpul cu mersul la toaletă, a purtat scutece pentru adulți.

Ajunsă în dreptul aeroportului din Orlando a așteptat-o pe Colleen Shipman. Imediat după ce a vazut-o s-a luat dupa ea. Colleen Shipman, auzind pași suspecți în spatele său, a luat-o la goană, pentru a se adăposti în propria sa mașină. Lisa Nowak a urmarit-o și a început să bată cu furie în geamul portierei, cerându-i lui Colleen să deschidă. În cele din urmă aceasta a deschis un pic geamul, crezându-se în siguranță dar, imediat, a primit în față jetul unui spray lacrimogen.

Poliția a intervenit imediat, punând capăt acestei scene violente. La percheziție, în portbagajul mașinii lui Nowak, a fost descoperit (alături de o perucă, mănuși din cauciuc, saci din plastic și scutece pentru adulți) un mic arsenal, alcătuit dintr-un cuțit, un baston din oțel și un pistol cu aer comprimat.

Politia din Orlando a considerat că faptele au fost premeditate și a arestat-o pe Lisa Nowak sub acuzația de tentativă de crimă.

Nu voi intra acum în detaliile acestui eveniment ciudat. Dar nu pot evita o întrebare: cum este posibil ca cineva care face parte dintr-un corp de elită atent selecționat (inclusiv din punct de vedere psihologic) să aiba un comportament atât de anormal?

Situații de urgență la bordul ISS

Este bine știut faptul că, pentru a ajunge astronaut, trebuie să ai calități care te plaseaza mult deasupra mediei. Lisa Nowak a parcurs cu succes treptele carierei militare în cadrul forțelor aeriene ale Marinei, unde, așa cum spuneam, era pilot de încercare, cu 1.500 de ore de zbor la activ și cu 30 de tipuri de avioane pilotate. Apoi a fost admisă în corpul astronautilor americani.

Zborul ei, din 2006, la bordul navetei Discovery, a demonstrat că ea deținea cu adevărat toate calitățile necesare unui astronaut. De aici se naște întrebarea: cum de a fost posibil? Unde s-a strecurat eroarea în selectarea ei pentru corpul astronauților?

Las această întrebare fără raspuns. Voi pune o alta, care mi se pare mai gravă: ce e de facut daca un astronaut sau un cosmonaut înnebunește în timpul unui zbor cosmic? Dacă vi se pare că iar am pus o întrebare la care nu am răspunsul necesar, atunci este bine să știți că ea are un răspuns dat de NASA, prin manualul medical pentru ISS. Fragmente din el puteti citi aici. Veți descoperi acolo procedurile ce trebuie urmate atunci când un astronaut are un comportament psihotic sau suicidal.

”1. Despachetați:
Cutia medicală
Banda gri
Corzi elastice
Prosoape

  1. Vorbiți cu pacientul în timp ce îl imobilizați. Explicati-i ce doriți să faceți și asigurați-vă că nu îi produceți vătămări în timpul imobilizării. Imobilizarea se face prin folosirea benzii gri pentru încheieturi și glezne. Utilizați banda elastică în jurul trunchiului. Administrați sedativ, 5 mg Valium (Diazepam) oral (P1-A12)
    […]

Dacă pacientul nu cooperează la administrarea dozei orale de Valium (Diazepam), atunci administrați intramuscular doza de Valium (Diazepam) așa cum este indicat la pasul 5.”

Nu am de gând să va prezint în detaliu procedura ce trebuie urmată în cazul unor atacuri psihotice. Dacă vă intereseaza o veti gasi la adresa pe care am indicat-o mai sus. Am dorit doar să subliniez faptul că incidentele psihologice au fost avute în vedere atât de NASA, cât și de Agenția Spațială Rusă. Desigur, manualul despre care v-am vorbit are în vedere mult mai multe situații. De exemplu, veți afla de acolo cum trebuie menținută igiena personală la bordul ISS sau cum se poate extrage un dinte.

Tristețe spațială

Problema stării psihologie a celor ce zboară în spațiul cosmic a fost neglijată de publicul larg. Tuturor ni se parea că astronauții sunt niste supereroi, niște supraoameni fericiți, care au posibilitatea să trăiască cea mai mare aventură a umanitatii. Cazul Lisa Nowak ne-a dezvaluit o altă față a explorarii spațiale.

Depresiile, sentimentele profunde de izolare, nu sunt lucruri rare la bordul navelor cosmice. Acesta este motivul pentru care de-a lungul timpului s-a acordat o atenție specială problemelor de psihologie spațială. Dar lucrurile nu stau chiar pe roze. S-au consemnat, în cazul stației spațiale rusești, MIR, cel puțin două echipaje care au avut probleme psihologice alarmante.

La rândul său, astronautul John Blaha, care a stat la bordul statiei MIR timp de patru luni, între septembrie 1996 și ianuarie 1997, a povestit despre depresia de care a suferit în timpul misiunii. „Cred că trebuie să lupți cu tine însuți și să îti spui mereu: «iata, aceasta este noua ta planeta… și trebuie să te bucuri de ea». Altfel simti cum o iei razna.”, declara Blaha agentiei de presa AP.

Suferința lui Blaha a fost cu atât mai acuta cu cât în acea vreme la bordul stației spațiale MIR nu existau antidepresive.

Să vă mai spun ceva din tabăra americană.  Între 1985 și 1995 comandanții navetelor spatiale au pus lacăte la trape, de teamă că oamenii de știință prezenți la bord (care aveau un antrenament mai puțin aspru decât astronauții consacrați) ar putea să acționeze în mod necontrolat!

Revenind la procedura ce trebuie urmată în cazul unor probleme psihologice grave, trebuie să spun că ea nu spune cum trebuie procedat după administrarea medicației. De fapt, așa cum arata purtatorul de cuvânt al NASA, James Hartsfield, decizia aparține comandantului misiunii și medicului de la sol, în funcție de situația concretă.

În cazul navetei se poate merge până la anularea misiunii. Iar în cazul Stației Spațiale Internaționale se are în vedere trimiterea rapidă pe Terra a astronautului aflat în dificultate. Hartsfield a mai arătat că fiecare astronaut poartă o dată pe saptamână un dialog amanunțit cu un medic și, o data la două saptămâni, discută cu un psiholog. Asta ar trebui să ducă la depistarea oricărei probleme, cu mult înainte ca ea să se acutizeze.

Oricum problema ramâne gravă. Ne pregătim să ne întoarcem pe Lună, pentru ca mai apoi să decolăm către Marte. Distanța dintre astronauti și Planeta Albastră va crește simțitor, de la cele câteva sute de km, în cazul ISS, la sute de milioane de km, în cazul misiunilor marțiene. Astronauții de acum pot vedea cu claritate planeta-mamă. De pe Marte o vor vedea ca pe o stea albăstruie.

Cât de importantă este imaginea Pamântului o marturisește cosmonautul rus Valentin Lebedev,  care, în timpul unei misiuni de 211 zile la bordul stației Saliut 7, s-a confruntat și el cu problemele legate de monotonia zborului. Singurul lucru care îi aducea liniștea erau momentele în care avea timp să se retragă în fața unui hublou, pentru a vedea Planeta. Dacă astea nu sunt de ajuns, atunci să spun că durata călătoriei spațiale va creste și ea.

Pregătind zborul spre Marte

În prezent, o misiune standard la bordul ISS dureaza circa șase luni. Atunci când vom pleca spre Marte vom sta în jur de doi ani departe de casă, în cea mai deplină izolare. Ce este de făcut în cazul unor asemenea misiuni? Ce trebuie făcut, de exemplu, dacă un astronaut nu mai poate fi controlat în niciun fel? Ce efecte va avea asupra psihicului echipajului moartea unuia dintre astronauti?

Toate acestea sunt întrebari care, deocamdată, nu au niciun raspuns. Dar ele ne obligă să privim cu realism problemele legate de zborurile la mare distanță. Nu este suficient să asiguram instalații pentru supraviețuirea fizică. Nu este suficient să asigurăm condiții cât mai apropiate de cele terestre. La fel de importantă este și starea psihică a celor ce vor fi mesagerii planetei.

Imaginați-va aici, pe Pamânt, un grup mic de oameni care ar fi obligați să stea împreuna timp de doi ani de zile, într-un spatiu restrâns, izolați de restul lumii.

Vreau să va ofer un exemplu, un experiment care a durat numai 240 de zile. Este o întâmplare adevarată, care s-a petrecut în anul 1999. Rușii doreau să testeze comportamentul unui mic grup de oameni aflați în condiții de izolare similare celor specifice zborului spațial de lungă durată.

La experiment au participat trei grupuri alcătuite din câte patru membri. Primul grup era alcatuit numai din ruși, al doilea grup era alcătuit din trei ruși și un german, iar al treilea grup era alcătuit dintr-un japonez, un austriac, un rus și o canadiancă. Remarcati că în experiment a fost implicată o singură femeie.

Experimentul  s-a desfasurat între 2 iulie 1997 și 22 martie 2000. Participantii la experiment aveau la dispoziție un spațiu foarte restrâns, care imita stația spatiala MIR, ce era alcătuit din trei module. Primul modul avea un volum de 100 metri cubi și a fost folosit timp de 240 zile de către membri grupului 1, al doilea modul avea un volum de 240 metri cubi și a fost ocupat, pe rând, de către membri grupurilor 2 și 3, timp de câte 110 zile. Un al treilea modul, de 50 metri cubi, era destinat vizitatorilor și era echipat cu toalete și dușuri ce puteau fi folosite de membri tuturor grupurilor.

V-am oferit aceste date pentru a va ajuta să va creati o imagine despre spațiul mic ce trebuia împarțit simultan de 8 oameni…

MARS 500 Session training in the IMBP module.

La 21 de zile de la începerea experimentului, la bord sosește grupul numărul 2, format, așa cum spuneam, din 4 bărbați. Cele 110 zile petrecute împreună cu grupul 1 nu au fost marcate de probleme deosebite. Problemele au apărut odată cu sosirea grupului 3, în cea de-a 153-a zi de la începerea experimentului.

Evenimentele s-au declanșat în apropierea Anului Nou, când participanții la experiment au primit ceva votca. Se pare că rusii au băut mai mult decât îi țineau puterile, căci doi dintre ei s-au luat efectiv la bătaie. O cafteala în toată regula, care a durat vreo 10 minute. Incidentul era neobișnuit și grav. Bataia a fost atât de aprigă încât a curs și ceva sânge. Iar lucrurile nu s-au oprit aici.

Comandatul echipajului, tot un rus, a ținut neapărat să o sărute pe singura persoana de sex feminin care participa la experiment: medicul canadian Judith Lapierre. Gestul nu a fost deloc unul amical, spune Judih Lapierre, care a considerat că a fost hărțuită sexual. După incident grupul 3 a decis să se izoleze în modulul propriu și a blocat trapa de trecere către modulul în care se afla grupul 1.

Acesta este un conflict grav, chiar dacă s-a petrecut la sol, în cadrul unui experiment. De altfel japonezul din grupul 3 a renunțat să își ducă la capat misiunea, părăsind experimentul la 60 de zile de la intrarea în modul. Și la toate astea s-a mai adăugat un incident, unul cu totul neașteptat, pe care doar îl vom enunța într-un singur cuvânt: păduchii!

Nu vreau să las o imagine atât de dramatică asupra a ceea ce se poate întâmpla în cazul unor zboruri de lunga durată. Participantii la experiment nu erau astronauți veritabili. Erau voluntari aleși după anumite criterii, dar ei nu aveau în niciun caz antrenamentul riguros la care sunt supuși oamenii care vor zbura în spațiu. Ei nu erau pregatiti să colaboreze cu adevărat.

De fapt avem de-a face cu probleme legate de reprezentări diferite în culturi diferite. Pentru ruși îmbrațișarea și sărutul pe gură sunt comportamente ce țin de prietenie și nu au neapărat o componentă sexuala. Pentru Judith Lapierre, o occidentală prea puțin obișnuită cu stilul rusesc, gestul a părut a fi o ofensă gravă. Ea vorbea chiar de încălcarea drepturilor omului! De aici incidentul a căpătat o amploare dramatică, urmat de un șir de evenimente greu de controlat. Nici bătaia dintre cei doi ruși nu este ceva cu totul ieșit din comun, ea ține, spun specialiștii agenției spațiale ruse, de un anumit model cultural specific rusesc.

Iată că, dincolo de problemele tehnologice legate de călătoriile spațiale, vor rămâne de rezolvat cele ce țin de psihologia umană. Avem de depășit obstacole dificile, dar, cu siguranță, se vor găsi soluții.

Comentați pe Facebook