Ediția din anul 2012 a Cărții Recordurilor a fost deja publicată, iar recordul despre care vorbim a fost deja omologat și confirmă faptul că oamenii de știință de la Universitatea din Nottingham au reușit să imprime tot tabelul periodic pe un singur fir de păr.
Această realizare s-a dorit a fi un cadou pentru profesorul doctor Martyn Poliakoff, unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați chimiști britanici, cercetător în cadrul aceleiași Universități din Nottingham. A fost nevoie de experții de la Centrul Universitar pentru Nanotehnologie și Nanoștiințe, un fascicul accelerat de ioni de galiu și de… un fir de păr al profesorului Poliakoff, fir sustras de către colegii acestuia.
Surpriza a venit în momentul în care oamenii de știință care au participat activ la acest proiect și-au dat seama că se află în fața unui record mondial, această performanță nefiind un deziderat inițial al celor care au pregătit surpriza.