O echipă de cercetători din Chile a creat o moleculă, intitulată „Keep 32”, capabilă să asigure sănătatea danturii umane, având potențialul de le oferi dinților imunitate la bacterii și, implicit, la carii.
În cadrul testelor de laborator, Keep 32 și-a demonstrat capacitatea de a neutraliza toate bacteriile cauzatoare de carii în numai 60 de secunde. Molecula țintește mai ales bacteria „streptococcus mutans”, responsabilă de transformarea zahărului în acid lactic, acid care, în timp, erodează smalțul dinților. Odată ce streptococul este eradicat, cavitățile bucale rămân imune la formarea cariilor vreme de mai multe ore.
Dezvoltarea produsului a durat șapte ani, iar testarea sa pe subiecți umani va începe curând. Odată ce eficacitatea și siguranța folosirii lui Keep 32 sunt probate, produsul ar putea ajunge pe piață în 14 – 18 luni, potrivit cercetătorului Jose Cordoba, de la Universitatea Yale și lui Erich Astudillo, de la Universitatea din Chile.
Dacă Keep 32 se va dovedi un succes în cadrul testelor, probabil că molecula va fi integrată în pasta de dinți, în apa de gură și în diferite alte produse de igienă orală, mai ales dacă cercetătorii își vor vinde patentul către o companie farmaceutică majoră. De asemenea, Keep 32 s-ar putea adăuga și dulciurilor, ceea ce le-ar face inofensive pentru dinți.