Ce-ar fi dacă Oceanul Atlantic, pe care îl credem stabil și imuabil, ar adăposti de fapt începuturile unei imense frământări tectonice? Conform unui studiu recent, o nouă zonă de subducție se extinde sub Strâmtoarea Gibraltar. În cele din urmă, acest fenomen ar putea transforma această regiune într-un viitor „cerc de foc”, similar cu celebra centură vulcanică din Pacific. O revelație care ne zdruncină viziunea asupra stabilității pe termen lung a oceanelor.
Oceanele nu sunt înghețate. Se nasc, cresc… și sfârșesc prin a dispărea. Acest lucru este descris de ciclul Wilson, un proces care se întinde pe sute de milioane de ani și care guvernează deschiderea și închiderea bazinelor oceanice. Atlanticul, de exemplu, s-a născut din fragmentarea supercontinentului Pangeea acum aproximativ 180 de milioane de ani. Se află încă în faza de expansiune, în special datorită dorsalei medio-atlantice. Dar, potrivit geologilor, este sortit să se închidă mai devreme sau mai târziu. Pentru a iniția această închidere, trebuie să aibă loc subducția: o zonă în care scoarța oceanică se scufundă sub o altă placă tectonică. Totuși, aceste zone nu se formează ușor: plăcile sunt rigide și rezistente, iar inițierea subducției necesită condiții foarte specifice. Aici intervine așa-numita ipoteză a invaziei prin subducție. Ea sugerează că o zonă de subducție existentă, cum ar fi cea din Marea Mediterană, s-ar putea extinde într-un ocean mai tânăr, în acest caz Atlanticul. Folosind un model computerizat 3D sofisticat, o echipă de cercetători portughezi a simulat acest proces în Strâmtoarea Gibraltar.
Concluzia lor: subducția deja prezentă în această regiune ar putea migra spre Atlantic în decurs de 20 de milioane de ani. Aceasta ar fi prima observație directă a acestei dinamici, care până acum era teoretică. Studiul, publicat în revista Geology, arată că am putea fi martorii primelor etape ale închiderii Oceanului Atlantic. Dacă subducția se instalează și se intensifică, ar putea declanșa formarea unei zone seismice și vulcanice active pe flancul estic al Atlanticului. Cu alte cuvinte, un „Cerc de Foc al Atlanticului”, precum Cercul de Foc al Pacificului, ar putea apărea în câteva zeci de milioane de ani.
Consecințele ar fi majore: cutremure frecvente, erupții vulcanice și, pe termen foarte lung, rearanjarea plăcilor continentale. Acest lucru ar putea schimba harta lumii de-a lungul a milioane de ani sau chiar ar putea da naștere unui nou supercontinent. Studiul evidențiază, de asemenea, un risc seismic subestimat în Europa. Regiunea Gibraltar este cunoscută pentru complexitatea sa tectonică. Cutremurul din Lisabona din 1755, care a devastat orașul și a provocat un tsunami, a fost probabil legat de această activitate subterană.
Chiar dacă acest scenariu se desfășoară de-a lungul a milioane de ani, nu este lipsit de semnificație pentru prezent. Ne amintește că planeta noastră rămâne în continuă mișcare, chiar și în zone pe care le considerăm stabile. Înțelegerea începuturilor unui astfel de proces ne permite să anticipăm mai bine riscurile seismice actuale, să îmbunătățim modelele geofizice și să rafinăm înțelegerea dinamicii Pământului. Acest studiu ilustrează o idee fundamentală: Pământul este într-o continuă evoluție, uneori lent, alteori brusc. Atlanticul, vast și pașnic astăzi, ar putea fi în pragul unui ciclu de dispariție. Nu este pentru mâine, nici pentru peste 1.000 de ani, dar la scară geologică, schimbarea s-ar putea să fi început deja.
Poll: Ce ai prefera să afli: Care este starea actuală a Oceanului Atlantic sau ce consecințe ar putea aduce formarea unui „Cerc de Foc al Atlanticului” în viitor?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply