0
(0)

Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) şi Centrul de cursuri pentru părinţi Parentime vor organiza, în perioada 25 septembrie – 4 octombrie, cea de-a III-a ediţie a „Bucharest Science Festival”.

 

Timp de 10 zile, o multitudine de expoziţii, conferinţe şi dezbateri, experimente şi demonstraţii, proiecţii de documentare vor deschide vizitatorilor noi perspective asupra cunoaşterii umane, informează organizatorii.

Pe 25 septembrie va avea loc, la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Salonul Naţional de Modelism Militar, în cadrul căruia vor fi prezentate machete de avioane, feroviare, de nave spaţiale, blindate, vehicule, nave, figurine, diorame de război sau medievale şi chiar scene de fantezie.

Tot pe 25 septembrie vor fi vernisate expoziţia de fotografie „Fata A/FataB”, precum şi expoziţiile „Energie pentru o lume durabilă” şi „Radiografia unei Lumi Dispărute”.

În aceeaşi zi, vor fi organizate la Muzeul Naţional de Istorie a României expoziţia de fotografie „Fenomene climatice extreme în istoria Romaniei” şi ”Noaptea Cercetătorilor”.

Organizatorii vor mai aduce în centrul atenţiei problematica poluării în cadrul evenimentului „Poluarea – cum o putem reduce”, iar cei care doresc sunt invitaţi să experimenteze meseria de cercetător.

Festivalul este organizat cu participarea Agenţiei Spaţiale Europeane (ESA), ESERO România, Universităţii din Bucureşti, Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Agenţiei Spaţiale Române, Institutului Francez, Agenţiei Universitare a Francofoniei, Delegaţiei Valonia-Bruxelles, Institutului Polonez, Centrului Ceh, Muzeului Naţional de Istorie a României, Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Muzeului Naţional de Artă al României.

Sursa: AGERPRESS

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here