O cronică a evenimentelor de Liviu Surugiu, scriitor

Este vorba despre lansarea de ieri, de la librăria Humanitas Cișmigiu, a revistei ”Știință&Tehnică” și a primului număr din revista „Colecția SF”.

Motivul pentru care am stat la prezidiu aseară a fost acela că, deși am ajuns înainte de ora fixată, adică 18:30, în sală nu mai era niciun loc pe scaun. Acesta e un început modest pentru mine – faptul că de aceea am stat la prezidiu – , așa că, în ceea ce urmează, mă voi corecta.

Sala era arhiplină.

Arăta a clasă de copii cuminți, adică nu numai că nu chiulise nimeni de la oră, dar părea ca și cum, de dragul profesorului, mai veniseră și de la alte clase. Și profesorul a venit, cine altul decât domnul Alexandru Mironov.

Din fericire pentru mine, dânsul a întârziat (ceva probleme la metrou), așa că am avut timp să-mi fac de cap. Constantin Pavel, creator – ca să zic așa – al revistei ”Colecția SF”, m-a invitat să sparg gheața, iar eu nu am ezitat. Am vorbit despre literatura SF, despre almanahurile Anticipația de pe vremuri (unii erau atât de tineri încât nici pe cele de după 90 nu cred că le-au apucat), apoi despre ”CPSF” și, în cele din urmă, am ajuns la ”CSF”. Evident, punctând din când în când cine sunt eu, adică (în caz că ați trecut direct la lectura acestui articol și n-ați văzut cine-l semnează) Liviu Surugiu.

Așa cum spuneam, am terminat înainte să vină echipa ”Știință&Tehnică”, ba chiar a avut timp să zică două-trei cuvinte și Cătălin Pavel, norocul lui. Mi-a trecut destul de greu cheful de vorbit, astfel încât, când a fost invitat la microfon Oraan Mărculescu, am reușit să-l întrerup până când a uitat ce-a vrut să spună (scuze, Oraan!!), dar oricum avea o boală de spate la modă în ultima vreme, așa că bine că a plecat că am auzit că se ia.

Din acel moment, lucrurile au devenit serioase. A intrat Adrian Bănuță în rol, care nu știu de ce, dar n-a zâmbit deloc (eu, care-l cunosc, vă spun că are un deosebit simț al umorului, însă aseară nici nu prea putea să respire, avea 40 de grade), așa că tot ceea ce a urmat a fost altfel.

A vorbit Cătălin Beldea, un fel de Avengers al eclipselor, Eclipsman sau cum vreți, un tip genial pe care îl respect foarte mult, am și de ce, omul e un fenomen el însuși, bravo, Cătălin, abia aștept să ne vedem la Park Lake pe 25 mai, o să fie un AstroFest fenomenal și, în plus, în afară de stelele de pe cer (vor fi 30 de telescoape, așa că veniți din timp, oricum vor fi cozi), o să fie și staruri, cum ar fi dl. Dorin Prunariu sau subsemnatul, fiindcă vom da cărți Pulsar (altă stea!) cu autografe.

A vorbit Cristian Român, un popularizator al științei cum doar Sagan mai era, bine, eu l-aș asemui mai degrabă cu Neil DeGrasse Tyson fiindcă e mai brunet, dar, oricum, Cristi a vorbit atât de frumos încât am simțit cum toată sala (uitasem să vă mai spun despre sală, între timp erau în picioare de două ori mai mulți oameni decât vin la o lansare obișnuită), deci toată sala își dorea să-i apară mai repede cartea, o carte așteptată, o carte care va vedea lumina tiparului sub sigla Pavcon. Felicitări, Cristi, m-ai câștigat încă o dată, și, ca de obicei, abia aștept să ne revedem la Radio Guerrilla în fiecare vineri (adică azi).

Când a venit rândul domnului profesor Alexandru Mironov, lumea era deja pregătită.

Se spuseseră de toate, dar lipsea… farmecul. Au avut parte de el. A fost minunat. M-am convins încă o dată, oameni buni, și nu e glumă, că merită să faci și șapte sute de kilometri dintr-o parte în alta a țării ca să-l vezi la o conferință pe Maestru. Șarm, inteligență, un bagaj de cunoștințe uluitor venit de la un om care a străbătut toată lumea. Carl Sagan? Jules Verne? Nu, pur și simplu Alexandru Mironov. Nu zic toate astea ca să mă pun bine cu dânsul, fiindcă zic eu că sunt deja pus destul de bine, dar… Chapeau, domnule profesor!

Sala a fost năucită. Ca efect, după conferință, toată lumea a năvălit peste reviste. ”Știință&Tehnică” și ”CSF” zburau în toate părțile. Am dat la autografe de mă durea mâna ca după o ședință de skandenberg (ceea ce, culmea, chiar asta zici că fac în poze). De altfel, sunt expert în skandenberg, deasupra mea stă, cine credeți, Ion Oncescu, așa că mă pricep ceva, măcar în teorie (e o tehnică la antrenamente, trebuie să țipi într-un anume fel). Treaba e că, oricum, domnul Mironov s-a luptat cot la cot cu mine la autografe și nu știu cine a dat mai multe, am impresia că m-a făcut cu unul în plus, nu sunt sigur. Una peste alta, am plecat acasă fericit. Fericit fiindcă mulți prieteni au venit să mă vadă, fericit fiindcă mulți mi-au scris deja până la această oră că nu s-au culcat până când nu au terminat de citit ”Stația Viselor”, fericit fiindcă am început să mă simt scriitor.

Mulțumesc, ”Știință&Tehnică”, mulțumesc ,”CSF”, mulțumesc vouă fiindcă ați citit până aici. Va urma!

Upgrade