Cea mai mică lună a lui Jupiter, Europa, ar putea avea condițiile necesare formării și întreținerii vieții – un motiv foarte întemeiat pentru ca NASA să trimită o misiune acolo.

 

Sub crusta de gheață a satelitului Europa există un ocean de zece ori mai adânc decât orice întindere acvatică de pe Terra. Dar, pentru că gravitația Europei este doar cât 13,4% din cea terestră, presiunile execrcitate sub apele de acolo nu ar fi tocmai propice vieții.

Totuși, asaltul permanent cu radiație dinspre Jupiter provoacă oxidare în timpul procesului de penetrare a crustei de gheață a satelitului. Oxidanții produși ar putea genera compuși organici capabili să susțină viața.

Datorită „iritării” continue a suprafeței Europei, într-un proces similar mișcării plăcilor teconice, aceste substanțe chimice ar pătrunde ciclic în zonele de subducție și ar furniza biosferei nutrienți. Viața ar fi astfel posibilă pe satelitul jupiterian, posibilitate care a trezit interesul NASA.

Bugetul cerut pentru NASA în 2016 este de 18,5 miliarde de dolari, cu 500 de milioane de dolari mai mult decât anul acesta. Iar bugetul include 1,36 miliarde dolari pentru proiectul Planetary Science, care acoperă misiunea planificată de NASA către luna jupiteriană Europa.

Misiunea în sine nu va avea ca scop căutarea vieții, ci va ingestiga caracterul locuibil al satelitului, cu ajutorul navei spațiale Europa Clipper. Urmând să desfășoare 45 de survolări ale Europei, Clipper va acumula informații despre compoziția suprafeței și se speră chiar că va „gusta” și din ce se află dedesubt, prin dârele de abur sau fum emanate prin crevasele crustei.

Clipper, alături de sonda JUICE a Agenției Spațiale Europene, urmează să se lanseze la începutul anilor 2020, urmând să furnizeze umanității informații detaliate despre lunile jupiteriene în cadrul încercărilor noastre continue de a depista viața extraterestră.

Sursa

Upgrade