0
(0)

Steven Paul Jobs, co-fondator şi până de curând CEO al companiei Apple, acţionar al companiei Disney, renumit ca non-conformist în Silicon Valley, a decedat ieri, în urma unei suferinţe de şapte ani cauzată de cancerul la pancreas.

 

Steve Jobs s-a născut la data de 24 februarie 1955 în San Francisco, California, dintr-un tată sirian şi o mamă americană.

Cariera sa în domeniul IT a început ca angajat al companiei Hewlett-Packard, ulterior lucrând ca tehnician în cadrul Atari. Dar, numele său este indisolubil legat de cea mai mare companie din domeniul IT, Apple.

\"(w540)

A fondat această companie la vârsta de 21 de ani, în 1976, alături de mai vechiul său prieten, Steve Wozniak şi de Ronald Wayne. În acelaşi an, au lansat primul calculator al companiei – Apple I. După numai un an, este creat Apple II, iar în 1980, Apple III. Apple a continuat să se extindă, în 1984, o dată cu lansarea Macintosh, compania deja ajungând să poată difuza o reclamă televizată, numită „1984”, în cadrul celui mai mediatizat eveniment, Super Bowl. Macintosh a devenit în acest fel primul calculator personal de mici dimensiuni, ce oferea utilizatorilor o interfaţă grafică, cu succes comercial.

\"(w540)

În ciuda succesului, o criză comercială a afectat Apple în 1985, iar John Sculley, adus chiar de Jobs  în urmă cu doi ani în cadrul conducerii companiei, de la Pepsi, l-a înlăturat pe acesta din funcţia de şef al diviziei Macintosh.

Neputând să stea prea mult timp deoparte de computere, a înfiinţat compania NeXT Computer. A creat o staţie de lucru, NeXT, foarte performantă pentru acele vremuri, dar fără un mare succes comercial, datorită preţului său ridicat. Astfel, NeXT s-a orientat către lumea academică, produsele sale înglobând tehnologii avansate şi inovatoare, printre care amintim portul Ethernet sau nucleu Mach. Steve Jobs definea NeXT Cube, un calculator perfect din punct de vedere estetic, cu carcasa de magneziu, ca mai mult decât un computer personal, ca pe unul „interpersonal”, care să permită oamenilor colaborarea şi comunicarea cu uşurinţă. În acest scop, Jobs a creat NeXT Mail, o adevărată revoluţie în domeniu, primul sistem de e-mail care a permis ataşarea fişierelor audio sau grafice într-un e-mail. Fiind un computer extrem de performant şi realizat din materiale de cea mai bună calitate, NeXT Cube nu a avut succesul comercial de masă scontat, fiind vândut doar în 50.000 de exemplare. Drept urmare, din 1993, NeXT s-a ocupat doar de dezvoltarea de software.

\"(w540)

Povestea NeXT se încheie în 1996, când compania co-fondată de Jobs, Apple, cumpără NeXT pentru 429 milioane dolari. Astfel, Steve Jobs revine la Apple, un an mai târziu ajungând chiar preşedintele companiei. Conducând Apple cu o mână de fier, a început restructurarea şi relansarea brand-ului Apple. Drept urmare, în 1998, se lansează desktop-urile de real succes iMac, valoarea acţiunilor creşte şi compania începe să aibă profit.

După încă trei ani, în 2001, Apple pune pe piaţă pentru prima oară celebrele iPod, urmate în 2003, de lansarea iTunes Music Store. Deşi a fost diagnosticat cu cancer în 2004, Steve Jobs a continuat munca sa în cadrul Apple, în 2007 fiind realizat primul telefon iPhone.

\"(w540)

Tot lui Steve Jobs se datorează, în mare parte şi succesul celor de la Pixar. Această companie, numită în acea vreme Graphics Group, fiind divizia de efecte computerizate a Lucasfilm, a fost achiziţionată de Jobs în 1986 contra sumei de 10 milioane dolari. În 1995, succesul Pixar începea să atingă apogeul, fiind realizat parteneriatul cu compania Disney şi primul film rezultat din acest parteneriat, Toy Story. Au urmat alte producţii de succes, patru dintre ele reuşind să câştige premiul Oscar: „Finding Nemo”, „The Incredibles”, „Ratatouille”, „WALL-E” şi „Up”. În 2006, Disney a achiziţionat Pixar pentru o sumă de 7.4 miliarde dolari, Steve Jobs devenind cu această ocazie cel mai mare acţionar Disney, cu 7% din acţiuni.

În luna august a acestui an, Steve Jobs a demisionat din funcţia de CEO al Apple, devenită sub conducerea sa cea mai valoroasă companie americană. Cu doar o zi înaintea decesului său, Apple, acum condusă de Tim Cook, tocmai lansase iPhone 4S.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here