Unii oameni chiar confundă realitatea cu imaginația. Iata de ce! 0...

Unii oameni chiar confundă realitatea cu imaginația. Iata de ce!

Potrivit cercetătorilor Universității Cambridge, o variație structurală a unei circumvoluțiuni frontale a creierului uman, prezentă în ambele emisfere cerebrale, poate explica de ce unele persoane nu reușesc să distingă complet evenimentele petrecute aievea de cele pe care și le-au imaginat, sau le-au fost povestite. Este vorba, inclusiv, despre situațiile când un individ repetă o idee deja formulată, fiind convins că aceasta îi aparține.

Interiorul nărilor indică precis ora decesului 5 (1)

Interiorul nărilor indică precis ora decesului

Micuți cili din interiorul nărilor nasului omanesc continuă să puluseze chiar și după momentul decesului unei persoane. Cum acest puls încetinește cu o rată previzibilă, cunoscută, medicii legiști ar putea fi capabili să estimeze momentul morții cu o mai mare precizie bazându-se pe acest criteriu.

Omul modern încă evoluează 5 (1)

Omul modern încă evoluează

Un studiu realizat de cercetători canadieni și britanici a demonstrat că selecția naturală este încă activă.

Moleculele care ne pot șterge (sau repara) memoria 0 (0)

Moleculele care ne pot șterge (sau repara) memoria

Recent, o echipă de savanți a descoperit în organismul omenesc molecule care ar putea avea un impact major asupra memoriei umane pe viitor.

O nouă genă anticancer 5 (1)

O nouă genă anticancer

O echipă de cercetători italieni de la Universitatea Bologna a descoperit activitatea antitumorală a genei „mutant” MTND1, capabilă să blocheze formarea anormală a vaselor sanguine în tumorile maligne.

Trei savanți care au studiat sistemul imunitar sunt câștigătorii premiului Nobel...

Trei savanți care au studiat sistemul imunitar sunt câștigătorii premiului Nobel pentru medicină

Gala decernării premiilor Nobel pe anul 2011 a debutat astăzi, 3 octombrie, prin acordarea premiului Nobel pentru medicină, care, în acest an, este împărțit de trei savanți, ale căror nume au fost recent anunțate de Comitetul Nobel de la Institutul Karolinska din Stockholm.

Cum funcționează memoria spațială 5 (1)

Cum funcționează memoria spațială

Potrivit studiului realizat de o echipă internațională de neurocercetători, memoria spațială funcționează ca un GPS.

Pierderea nopţilor duce la supraponderabilitate 0 (0)

Pierderea nopţilor duce la supraponderabilitate

Potrivit cercetătorilor australieni, adolescenţii care se culcă târziu sunt mai expuşi riscului de creştere în greutate decât cei care se odihnesc sănătos. Studiul, pe lângă cele efectuate anterior, care indicau că lipsa de odihnă poate cauza supraponderabilitate sau obezitate, arată şi că orele la care se efectuează somnul au cel puţin aceeaşi importanţă.

„Parazitul” genomic 0 (0)

„Parazitul” genomic

Funcția pe care uterul o are la mamifere a apărut în urma ultiplicării anumitor transpozoni, părți de material genetic „săltărețe”, care se înmulțesc în genom aproape ca niște paraziți.

O nouă aplicație virtuală i-ar putea vindeca pe cei cu probleme...

O nouă aplicație virtuală i-ar putea vindeca pe cei cu probleme de vedere

Ironic, în curând, timpul petrecut cu ochii în monitorul computerului, sau în ecranul telefonului mobil, ar putea contribui la ameliorarea vederii, potrivit dezvoltatorilor unei noi aplicații virtuale. Aceștia susțin că produsul lor poate reduce simțitor nevoia de a purta ochelari pentru citit în cazul celor care o au deja, precum și să amâne momentul când toți ceilalți vor avea nevoie de o pereche.

Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.