O pietricică, puțin ocru roșu și o amprentă digitală… Ce-ar fi dacă ar fi prima „operă” a unui neandertalian?

O pietricică, puțin ocru roșu și o amprentă digitală. Atât a fost nevoie pentru a reaprinde o dezbatere pasionantă despre capacitățile simbolice ale verilor noștri dispăruți: neandertalienii. Descoperită în adăpostul sub stâncă din San Lázaro, în centrul Spaniei, această piatră ar putea reprezenta una dintre cele mai vechi expresii faciale umane cunoscute… și nu provine de la specia noastră.

Vedeta acestei descoperiri este o simplă piatră, găsită într-un strat sedimentar vechi de aproximativ 43 000 de ani. Pe una dintre fețele sale se află o urmă circulară roșie, clar lăsată de un deget, pe care cercetătorii au putut identifica o amprentă digitală neandertaliană completă — cea mai detaliată identificată până în prezent. O amprentă parțială fusese găsită anterior în Germania, dar aceasta se distinge prin caracterul său integral și, mai ales, prin contextul său intrigant. Acest punct roșu nu este o pată accidentală. El a fost aplicat în mod deliberat cu un deget îmbibat cu pigment, potrivit autorilor studiului publicat în Archaeological and Anthropological Sciences. Analiza relevă, de asemenea, că pietricica nu prezintă niciun semn de utilizare practică: nu este nici un instrument, nici un obiect funcțional, ci foarte probabil un artefact simbolic.

Ceea ce face această pietricică atât de fascinantă este asemănarea sa tulburătoare cu un chip uman. Semnul roșu — probabil aplicat cu grijă — se suprapune peste adânciturile naturale din piatră care evocă doi ochi, o gură și un fel de nas. Ansamblul formează o siluetă familiară, aproape expresivă. Aici intervine un fenomen bine cunoscut de psihologi: pareidolia facială, tendința pe care o avem de a recunoaște fețe acolo unde nu există cu adevărat — în nori, pietre sau chiar prize electrice. Marea întrebare pusă de cercetători este următoarea: oare și acest neandertalian a perceput acest „chip” în piatră și a ales să-l sublinieze prin acest gest simbolic? Sau este vorba pur și simplu de o coincidență fortuită, interpretată a posteriori de ochii noștri moderni?

Autorii nu se pronunță, dar subliniază că intenția simbolică nu poate fi exclusă. Și dacă aceasta se confirmă, aceasta schimbă radical viziunea noastră asupra capacităților cognitive ale Homo neanderthalensis. Timp de decenii, neanderthalienii au fost considerați niște brute arhaice, fără limbaj și imaginație. Dar acest clișeu se destramă de câțiva ani. Astăzi știm că își îngropau morții, foloseau pigmenți, purtau ornamente și stăpâneau, fără îndoială, anumite forme de comunicare complexă.

Această pietricică ar putea face parte dintr-un ansamblu de comportamente simbolice deja bine documentate, dar încă prea des atribuite exclusiv speciei noastre. Ideea că și neandertalienii ar fi putut simți nevoia de a-și exprima ideile, de a reprezenta forme sau chiar de a se juca cu simboluri devine din ce în ce mai greu de respins.

În cele din urmă, acest mic obiect ne invită să schimbăm perspectiva asupra neandertalienilor. Nu, ei nu erau simple hominide rustice, ci ființe dotate cu emoții, percepții fine și poate chiar cu un simț al frumosului sau al misterului. Prezența acestei amprente digitale – martor direct al unui contact uman, vechi de zeci de mii de ani – întărește intimitatea tulburătoare pe care o împărtășim cu ei. Gestul pe care îl surprinde nu este poate nimic mai mult decât o apăsare a unui deget acoperit cu ocru pe o piatră. Dar conține o intenție, o curiozitate, poate chiar o dorință de a marca sau de a semnifica. Și dacă această intenție ar fi artistică? Dacă acest gest ar fi echivalentul unei prime pensule sau al unui emoticon preistoric gravat în memoria timpului?

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România