Elefanții din Congo au fost uciși aproape în totalitate 0 (0)
Parcul Național Okapi din Republica Democratică Congo a fost considerat unul dintre cele mai sigure sanctuare ale elefanților de pădure, subspecie aflată pe cale de dispariție a elefantului african. Asta până la sfârșitul anilor 90, atunci când izbucnirea unui sângeros război civil a dus populația elefanților într-un declin din care nu pare să își mai poată reveni.
Contraceptivele umane afectează populaţiile de amfibieni 0 (0)
Cele mai multe dintre pastilele contraceptive conţin estrogeni. Se pare, potrivit unui studiu american publicat în Public Library of Science ONE, că acest hormon nu împiedică doar reproducerea umană, ci şi pe cea a broaştelor.
Uriașii pădurilor se întorc acasă 0 (0)
Rechinii vor fi ținuți la distanță cu magneți și cu mirosuri...
Eric Stroud, partener manager al companiei Shark Defense, din New Jersey, firmă specializată în tehnologii de alungare a rechinilor, a descoperit că un magnet din pământuri rare îi incomodează pe uriașii vânători ai mărilor și oceanelor, făcându-i să se retragă atunci când se află la mai puțin de jumătate de metru de materialul cu pricina.
O descoperire macabră a dus la închiderea Templului Tigrilor 0 (0)
Melcul turtit stabilește un nou record biologic 0 (0)
Inginerii britanici au descoperit că dinții melcilor turtiți sunt compuși din cel mai dur material biologic testat vreodată.
Una din cinci specii de reptile se află în fața extincției...
19% dintre speciile reptiliene de pe Terra, incluzând aici crocodilii, șerpii, șopârlele sau țestoasele, se află pe punctul de a dispărea definitiv anunță publicația de specialitate Conservation Biology. Dintre acestea, 12% se află într-o stare critică, 47% sunt în pericol major, în timp 14% sunt vulnerabile.
Doar oamenii votează? Se pare că nu 0 (0)
Vânătoarea de pitoni aduce bani frumoși americanilor 1 (1)
Sute de vânători au petrecut o lună în Parcul Național Everglades din Florida în căutarea unei prăzi mai puțin obișnuite, pitonii birmanezi. La final, 68 de reptile au fost ucise, cel mai lung șarpe măsurând circa 4,5 metri lungime.
Esențele tari chiar se păstrează în sticluțe mici… și iuți 5...
Faceți-i loc în toate evidențele recordurilor de pe Pământ becaținei duble – o pasăre mică și îndesată din familia scolopacidelor, care este capabilă de cele mai rapide călătorii aeriene neîntrerupte pe distanțe mari dintre toate animalele planetei.



























