Pe 15 octombrie, Știință&Tehnică a realizat un experiment unic în România, lansând cu succes un balon de înaltă altitudine la granița dintre atmosferă și spațiul cosmic. Echipa S&T a încercat să transmită live din nacelă întregul zbor, însă din pricina plafonului gros de nori, transmisia video a încetat la scurtă vreme după lansare. O a doua cameră video a înregistrat întregul experiment…

 

Experimentul Știință&Tehnică, realizat împreună cu inginerul în tehnologii spațiale Florin Mingireanu și clubul de radioamatori YO3KSR din București, a fost un succes – cu toate că altitudinea maximă prognozată înaintea zborului a fost de 40 km, cei 35.304 metri la care a ajuns balonul S&T asigură recordul românesc și în Europa Centrală și de Est al zborurilor omologate cu baloane de înaltă altitudine.

Vineri, 21 octombrie, începând cu ora 16.00 la Adevărul WEB TV, în cadrul emisiunii Știință&Tehnică, îi vom avea invitați pe oamenii-cheie ai experimentului Stratospherium 2011: astronomul amator Cătălin Beldea – inițiatorul proiectului și realizatorul rubricii permanente de astronomie din revista S&T, cercetătorul științific al Agenției Spațiale Române ROSA Florin Mingireanu – coordonatorul tehnic al zborului, și radioamatorul Adrian Florescu – expertul echipei de tracking, care a coordonat performantul sistem APRS prin care zborul balonului a fost monitorizat în timp real, iar nacela a fost recuperată cu bine.

Cu ocazia emisiunii, S&T va difuza un interesant film documentar cu imagini spectaculoase realizate în ziua lansării, atât la sol – pregătirile și lansarea propriu-zisă, cât și din spațiu, din camera video montată în nacela balonului, care va prezenta în premieră cum arată România din spațiu. Mai jos, aveți un teaser trailer (realizat de membrii redacției) al filmului:

Emisiunea și filmul documentar vor fi publicate luni, 24 octombrie, și pe site-ul nostru.

Un amplu fotoreportaj despre experiment, precum și numeroase fotografii uimitoare vor fi publicate în ediția următoare a revistei Știință&Tehnică, care apare pe piață pe 7 noiembrie.

Multumim tuturor celor care au fost alaturi de noi in proiectul Stratospherium 2011: clubului de radioamatori YO3KRS pentru monitorizare si tracking, cercetatorului Florin Mingireanu de la ROSA & echipei sale de la Galati pentru coordonarea zborului, Orange pentru internetul mobil cu care v-am tinut la curent in timp real despre evolutia zborului, Chevrolet pentru fabuloasele Captiva + un Aveo cu care am urmarit balonul si Insoft pentru sustinerea echipamentului foto.