0
(0)

Cea de-a treia ediție a Sci+Fi FEST, festivalul de știință și imaginație organizat de Știință&Tehnică împreună cu partenerii, își așteaptă vizitatorii în zilele de sâmbătă și duminică (15-16 septembrie), la Biblioteca Națională a României, cu un program expozițional foarte diversificat și un adevărat maraton de discuții și prezentări ale celor mai noi idei inovative și proiecte de cercetare.

Festivalul se desfășoară atât în interiorul Bibliotecii Naționale, cât și în partea exterioară, în parcare,  unde sunt amenajate mai multe zone de interes pentru public. De asemenea, festivalul oferă două scene: cea principală, în Atriumul Bibliotecii Naționale, respectiv cea secundară, în spațiul expozițional exterior, dedicată editurilor și scriitorilor SF români.

Iată în continuare care este programul festivalului.

 

Sâmbătă, 15 septembrie (17:00 – 22:00)

1. Scena principală

De la ora 17:00, pe scena principală, echipa Știință&Tehnică dă startul oficial al Sci+Fi FEST 2018. Momentul inaugural este urmat de o noutate inedită a festivalului: Ana Creangă (15 ani) prezintă Clubul Marțienilor, care va desfăura duminică un atelier complex, la care sunt așteptați toți copiii care visează să ajungă pe planeta Marte!

Pe scenă urmează profesorul Radu Jugureanu, care ne va vorbi despre meseriile viitorului la timpul trecut, de interes în special pentru părinții ce vor o educație evoluată pentru copiii lor, dar și pentru cadrele didactice. Apoi, specialiști de la două mari institute de cercetare românești, IFIN-HH (Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”), respectiv ISS (Institutul de Științe Spațiale) ne vor pune la curent cu subiecte de mare interes pentru viitorii cercetători și exploratori ai spațiului – unii dintre ei poate chiar din rândurile Clubului Marțienilor!

În jurul orei 18:30, pe scenă este așteptată echipa Atlantykron, care ne va împărtăși din secretele organizării cu succes a celei mai longevive și apreciate tabere de vară din România pentru elevi și studenți, dar ne va face o idee și asupra planurilor pentru ediția din 2019, care marchează 30 de ani de existență a Academiei de Vară Atlantykron. Urmează o intervenție specială pe Skype cu inginerul român Bogdan Marcu, supranumit „The Rocketman”: unul dintre cei mai mari specialiști din lume în domeniul motoarelor de rachetă ne va spune, în direct din SUA, care sunt cele mai noi tehnologii pe care programele spațiale se bazează în viitorul apropiat pentru reînceperea cuceririi spațiului.

Programul pe scena principală se încheie în seara de sâmbătă cu o dezbatere pe teme astronomice, moderată de Cătălin Beldea, membru al echipei Știință&Tehnică și, în momentul de față, cel mai mare vânător de eclipse din România. Ulterior acestui moment, publicul este invitat în Zona ASTRO, unde astronomii amatori, prezenți la fiecare ediție Astrofest și Sci+Fi FEST, stau la dispoziția publicului cu zeci de telescoape profesionale și cu explicații profesioniste pe marginea observațiilor astronomice, până în jurul orei 22:00.

2. Scena secundară

Începâd cu ora 18:20, pe scena din Zona SF, editura Crux Publishing și Știință&Tehnică îi așteaptă pe cei interesați să se înscrie în „Marea Vânătoare de Comori”, care are loc în ziua de duminică. Apoi, scriitorul Dan Rădoiu va desfășura Atelierul de Confecționat Povești, iar de la 19:30 este programată dezbaterea „Religious Fiction: Olteni vs. Răgățeni”, la care participă numeroase nume din literatura SF autohtonă. Apoi are loc lansarea de carte a cunoscutului Aurel Cărășel, urmat de Mircea Naidin, care va vorbi despre muzica SF a anilor ’80. În pauze, cântăreața Ana Creangă, care are 15 ani, va susține recitaluri la chitară.

3. Kids Corner

De la ora 18:00, trupa Teatru Forum, coordonată de profesorul Alexandru Nagy, le oferă copiilor și tinerilor un spectacol axat pe ideea descurajării consumului de droguri, un subiect, din păcate, insuficient de important în sistemul educațional românesc.

 

Duminică, 16 septembrie (12:00 – 22:00)

Ziua de duminică se anunță foarte aglomerată pentru vizitatori, oferind mai multe puncte de interes și un program pentru toate vârstele.

1. Scena principală

Ziua de duminică se anunță foarte aglomerată pentru vizitatori, oferind mai multe puncte de interes și un program pentru toate vârstele.

Pe scena principală, din Atriumul Bibliotecii Naționale, Federația Română de Scrimă ne va delecta, începând cu ora 12:00, cu două demonstrații ale acestui sport nobil și elegant – prezența FRS la Sci+Fi FEST a devenit deja o tradiție, fiind modul în care echipa Știință&Tehnică îi mulțumește profesorului Alexandru Mironov pentru implicarea totală în toate acțunile S&T, evocând perioada când acesta a fost campion național la scrimă.

De la ora 13:00, pe scena principală a Sci+Fi FEST vor urca foarte mulți invitați. Mai întâi, echipa Profesorului Trăsnit de la SCIKiDS Festivalul Științei ne va pune la curent cu programul încărcat de evenimente educative pentru copii pe care l-au pregătit pentru această toamnă. Urmează profesorul Leon Zăgrean, cu idei foarte importante pentru tinerii ce vor să devină specialiștii lumii de mâine, după care Nicoleta Talpeș, organizatoarea GreenTech Film Festival, ne va explica de ce le este dedicat concursul BeSmart liceenilor și ce înseamnă acest concurs mai exact.

Specialiștii ICECHIM (Institutul Naționale de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie) ne vor convinge că domeniul chimiei rămâne de bază pentru viitorul cercetării, iar profesorul Adrian Restian promite să ne bulverseze cu ideea că organismul uman este 90% informație. De la ora 14:30, vom afla câteva detalii ale unor proiecte premiate, ale liceenilor-cercetători de la Centrul Al. Proca, ingeniosul program sprijinit de ICPE-CA (Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Inginerie Electrică).

Bogdan Antonescu, de la INOE 2000 (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică), ne explică aparatura folosită pentru analizarea fenomenelor meteo extreme, după care avem parte din nou de niște tineri de excepție: liceenii constănțeni câștigători ai concursurilor NASA, mentorați de emblematicul deja profesor Ion Băraru, le vor demonstra tuturor celor de vârsta lor că excelența e posibilă și că elevii români au un foarte mare potențial.

Dragoș Tătaru, de la INFP (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului) face lumină asupra noii modalități de explorare a planetelor utilizând seismometrele, după care organizatorii First Lego League ne vor demonstra că joaca de-a roboții este o metodă excelentă pentru a crește, încă de pe acum, tinere talente în domeniul științei și tehnologiei. Florinela Georgescu, directorul ANM (Administrația Națională de Meteorologie) ne aduce noi explicații despre schimbările climatice, după care tech-editorul S&T Claudiu Andone ne va delecta cu descoperirile importante din istorie la care s-a ajuns… accidental.

Andreea Paul, președinte al Ințiativei pentru Competitivitate INACO, ne prezintă principalele puncte de interes ale noului Ghid al Meseriilor Viitorului, care își propune să-i pregătească mult mai bine pe elevi pentru schimbările revoluționare din tehnologie și societate în următorul deceniu. După care, de la ora 17:00, publicul o va cunoaște pe Ghizmo, cea mai tânără colaboratoare a Știință&Tehnică și dovada că pasiunea pentru științe trebuie să fie alimentată încă de la vârste fragede.

Doctorul Radu Dop va ține o prezentare de neratat despre cunoașterea și evoluția umană, iar specialistul în astronomie al S&T, Cătălin Beldea, va face o trecere în revistă foarte interesantă a eclipselor din centenar. Ioana Duțan, de la ISS, ne va povesti despre un subiect extrem de important din astrofizică, găurile negre, iar apoi Alex Șeremet (BMW România) a pregătit câteva surprize, ce vor demonstra direcțiile spre care se îndreaptă complexa industrie auto.

În jurul orei 19:00, Adrian Nicolae, specialistul în istorie și paleoantropologie al S&T, proaspăt revenit de pe șantierul arheologic de la Poiana Cireșului, ne va povesti despre descoperirile ce se anunță epocale și care promit să aducă România în prima linie a cercetărilor privind originile și evoluția omului. Apoi este rândul specialiștilor de la ELI-NP (supranumit „laserul de la Măgurele”) să ne dea ultimele detalii despre cel mai important științific din istoria României, înainte de inaugurarea sa oficială din 2019.

La ora 19:30 este programat momentul culminant al Sci+Fi FEST 2018: un show de zile mari cu cele mai potrivite personalități ale momentului, pentru a face o trecere în revistă a evoluției științei de la Jules Verne până la cucerirea planetei Marte. Trei nume sonore apar împreună, în exclusivitate pentru publicul Sci+Fi FEST: cel mai cunoscut scriitor și realizator de emisiuni de știință din România – Alexandru Mironov; directorul celui mai important proiect științific din istoria României – academicianul Nicolae Zamfir; singurul cosmonaut român de până acum – Dumitru-Dorin Prunariu.

Seara de duminică se va încheia cu decernarea premiilor Sci+Fi FEST 2018, pentru cercetarea românească și pentru literatura SF românească. Vorbim, practic, de combinația care stă la baza acestui festival inedit: cercetătorii și inventatorii au fost inspirați să-și urmeze cariera de cărțile și filmele SF consumate în copilărie și tinerețe, iar scriitorii și scenariștii SF se inspiră permanent din ideile și descoperirile oamenilor de știință. Un cerc complet, prin care Știință&Tehnică vrea să motiveze cât mai mulți tineri să devină cercetătorii de mâine ai României.

Ulterior decernării premiilor, în jurul orei 20:30, cei trei invitați speciali ai Sci+Fi FEST vor participa la o sesiune de autografe și poze cu publicul, în Atriumul Bibliotecii Naționale, în zona specială a expoziției personale „Cosmonaut Dumitru Prunariu”.

2. Scena secundară

Primul punct pe ordinea de zi pe scena secundară este reprezentat de startul „Marii Vânători de Comori”, organizată de Editura Crux Publishing și Știință&Tehnică. Apoi programul continuă cu o serie de dezbateri, discuții și conferințe pe diverse teme („Politic fiction”, „Despre știință și SF la începutul secolului XXI” sau ”De la Jules Verne la cucerirea planetei Marte”), moderate de Sorin Repanovici. Printre scriitorii așteptați la aceste evenimente se numără Liviu Surugiu, Alexandru Lamba, Mircea Naidin, Florin Chirculescu, Cristian Teodorescu, Dănuș Ungureanu, Marian Truță, Cristina Ghidoveanu, Aurel Cărășel, Adrian Mihălțianu și alții. De asemenea, vor avea loc mai multe lansări de cărți și romane SF, cei interesați putând să le achiziționeze direct de la editurile prezente.

3. Kids Corner

Fanii Profesorului Trăsnit de la SCIKiDS Festivalul Științei sunt așteptați în zona dedicată show-urilor pentru copii la două reprezentații: una de la ora 13:30, iar cealaltă de la ora 15:30.

Cunoscutul realizator de demonstrații de chimie, Cristian Stănescu, le va demonstra celor mici magia acestei științe în două show-uri, unul de la ora 14:30, iar celălalt de la ora 16:30.

„Scepticul de serviciu” al Știință&Tehnică, senior-editorul Cristian Român, îi așteaptă pe cei mici de la ora 17:30 cu o mulțime de experimente interactive, prin care demonstrează cât de ușor este de înțeles, de fapt, fizica.

Tot în zona Kids Corner, astronomul Adrian Șonka își va lansa cea mai nouă carte pentru copii, despre spațiu, iar actrița Daniela Ruxandra Mihai îi va încânta pe cei mici cu momente de impovizație cu Roboțelul LED.

 

Expoziții interactive (sâmbătă și duminică)

În cele două zile ale Sci+Fi FEST 2018, vizitatorii au la dispoziție expoziții permanente ale diverșilor participanți, precum și ineditul Atelier al Clubului Marțienilor, unde coordonatoarea Ana Creangă va confecționa colonii spațiale împreună cu copiii, iar elevii constănțeni câștigători ai concursului NASA le vor explica celor mici cum poți să cucerești NASA.

În interiorul Bibliotecii Naționale, o serie de institute de cercetare românești prezintă experimente interactive: IFIN, ICECHIM, ICPE-CA, ISS, INOE, INFPLR, INFP, ANM. De asemenea, amatorii de roboți pot interacționa cu cei de la Auto Vortex, Robot Academy sau First Lego League, iar amatorilor de gaming PC Garage le pune la dispoziție mai multe console cu cele mai noi și în vogă jocuri.

Experimenteaza.com îi așteaptă pe cei interesați cu propuneri diverse de experiențe de dezvoltare personală, iar echipa de studenți EFdeN este pregătită să le explice tuturor în ce constă noul proiect Signature, care reprezintă România în această toamnă la cea mai mare competiție de case solare din lume, în Dubai.

Orășelul Cunoașterii va avea mai multe exponate-joc interactive pentru cei mici (Pianul cu linguri, Arcul catenar sau Harta Europei), iar cei interesați de realitate virtuală vor avea parte de lecții de astronomie Astro VR. Evident, nu lipsesc imprimantele 3D, aduse de ResearchX.

În exterior, Zona SF cuprinde, pe lângă scena secundară, standurile mai multor edituri, de unde cei interesați pot achiziționa cele mai noi cărți SF: Nemira, Pavcon, Crux Publishing, Vremea, Tritonic, Millenium, Herald. Pentru cei mici, Playouth propune ateliere de origami si „tatuaje”, iar în Zona Astro publicului îi sunt puse la dispozițe mai multe telescoape profesionale, dar și experimente inedite.

În Zona ECO sunt expuse noi modele de mașini electrice și plug-in hibride (Renault Zoe și Twizy, noul Nissan Leaf, BMW i3, Smart EQ ForTwo și ForFour, VW e-Golf) , precum și mașini convertite (de remarcat Loganul electric sau un Buggy de curse electric), stații de încărcare și tehnologii verzi (de exemplu, car-portul solar Renovatio).

INTRAREA ESTE LIBERĂ!

 

PARTENERII PRINCIPALI AI SCI+FI FEST 2018:

ORGANIZATORI ȘI CO-ORGANIZATORI SCI+FI FEST 2018:

 

PARTENERI MEDIA:

 

PARTENERI MOBILITATE ȘI LOGISTICĂ:

 

ALȚI PARTENERI:

alti-parteneri-sci-fi-fest-stiinta-tehnica

   Urmărește pagina evenimentului pe facebook pentru noutăți!   

#scififest

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?