Pentru a găsi un adevăr într-un mare ocean de confuzii şi înşelătorii este nevoie de vigilenţă, dedicare şi curaj. Dar dacă nu practicăm aceste deprinderi riguroase de gândire, nu putem spera că vom rezolva problemele cu adevărat serioase cu care ne confruntăm şi riscăm să devenim o naţiune de creduli, o lume de creduli, pradă uşoară pentru următorul şarlatan care îşi va face simţită prezenţa.
Carl Sagan, Lumea și demonii ei, știința ca lumină în întuneric, Editura Herald, 2015

Aș îndrăzni să susțin că șarlatanii nu vor dispărea, câtă vreme va supraviețui credulitatea generată de o gândire critică defectuoasă. Pentru acest articol am ales un exemplu strălucitor din vechime.

Acumulatorul de aur

În prima jumătate a anului 1898 apărea în SUA o mică broșurică intitulată ”A sketch of the discovery of a commercially profitable process for the extraction of gold and silver from sea water” (O schiță despre descoperirea unui proces pentru extragerea aurului și argintului din apa de mare, care este profitabil comercial). Broșura era semnată de reverendul Prescott Jernegan. ”În vara anului 1896, în timp ce se recupera după un atac de febră tifoidă, atenția autorului a fost atrasă de existența aurului în apa de mare. Gustul său pentru știință și familiarizarea cu marea l-au făcut să aprecieze imediat consecințele comerciale ale acestui fapt. Din acel moment a început să cerceteze cu multă energie, la care s-a adăugat investirea a mii de dolari, și a descoperit o metodă profitabilă pentru extragerea metalelor prețioase din apa de mare, după care a înființat Electrolytic Marine Salts Company, care se folosește de această descoperire.”

Textul continuă, mai întâi cu argumente științifice pentru existența metalelor prețioase în apa mării și citează un aricol apărut în ediția din 21 noiembrie 1896 a “The Engineering and Mining Journal”. În acest articol era prezentată estimarea realizată în anul 1872 de către chimistul britanic Edward Sonstadt, după care se arăta că ”Este dincolo de orice îndoială că aurul este prezent într-o proporție de 1/2 până la un grăunte [grain] pe tonă, în apa de mare de pe coasta New South Wales sau, dacă rotunjim, 130-260 tone pe milă cubică.” (Aici vreau sa precizez că grain (grăunte) este o unitate de măsură a masei folosită în acea vreme în țările anglo-saxone și este echivalentă cu 64,79891 mg. Nici unitatea de măsură ”tonă„ nu este cea din Sistemul Internațional de Unități de Măsură, ci una folosită tot în țările anglo-saxone. În acest caz o tonă are 1016,05 kg. Mai adaug că o milă cubică este echivalentă cu 4.168.181.825,44 metri cubi.)

Pentru că cifrele sunt frumoase și totdeauna convingătoare se continuă cu estimarea valorii aurului conținut în apa mărilor și oceanelor cifra este amețitoare: 48.000.000.000.000 dolari! Este vorba despre dolari din 1896, în zilele noastre valoarea de mai devreme ar trebui să fie înmulțită cu 30.

Acum voi face o mică paranteză. Este adevărat, cifrele de mai sus erau promovate și acceptate în lucrările științifice ale vremii. Altfel spus, Prescott Jernegan s-a folosit de date credibile în vremea în care a publicat broșurica din care citez. Din păcate, în acele timpuri determinările erau extrem de imprecise. De fapt conținutul de aur în apa mărilor și oaceanelor este, din nefericire, foarte scăzut. Un studiu publicat în 1990, în revista Earth and Planetary Science Letters, care era intitulat ”Gold in seawater” se arăta că în Atlantic și Pacificul de Nord, se află un gram de aur la fiecare 100 milioane de metri cubi de apă.

Prescott Jernegan continuă ademenirea cu ajutorul cifrelor: ”Există destul aur în apele din jurul Long Island pentru a plăti întreaga datorie națională și pentru a obține mai mult aur decât cel care se află în tezaurul guvernului. Apele care scaldă golful New York conțin atât de mult aur încât se pot cumpăra toate navele care îl străbat. Golful Massachusetts adăpostește suficient metal prețios pentru a cumpăra terenul întregului stat.”

Apoi autorul trece la partea practică, începând cu o precizare importantă: ”Referindu-se la propriile cercetări, autorul ține să reamintească cititorului că nu va dezvălui metodele pe care le-a folosit, deoarece asta ar însemna să trădeze interesele acționarilor Companiei.” Continuă apoi cu ademenirea investitorilor: ”Autorul a fost asistat în aceste experimente de către un colaborator și, indirect, de către un fizician eminent din Anglia. Timp de șase luni a fost perfecționa tehnologia […] Procesul care va fi folosit în viitorul apropiat folosește o serie de componente identice, fiecare dintre ele fiind o mașină completă și care funcționează independent de celelalte. Unul dintre aceste seturi complet echipat va fi folosit în cea mai mare fabrică ridicată vreodată și a fost testat în golful Passamaquoddy, loc în care va fi amplasată viitoarea noastră fabrică. Rezultatele obținute au fost mai mult decât satisfăcătoare. Întreaga instalația va în funcțiune înainte de 1 ianuare 1898 și va aduce un venit de 1.000 de dolari, zilnic.”

Ademenirea investitorilor continuă prin sistematizarea informațiilor:

”1. Oceanul conține o cantitate de aur practic inepuizabilă.

  1. Orice persoană poate verifica acest lucru cu ajutorul unui chimist sau analist.
  2. Oamenii de știință au descoperit deja tehnologii care pot fi aplicate pe scară largă, fiind foarte aproape de a face profitabilă extracția aurului din apa mărilor și oceanelor.
  3. Autorul acetui text a investigat acest subiect într-un mod mai practic, făcând teste la scară mult mai mare și cheltuind mai mulți bani decât orice alt cercetător,
  4. Drept rezultat el a demonstrat mai multor domni inteligenți, care nu pot fi acuzați de naivitate, eficiența acestei tehnologii. Acești domni și-au pregătit propriile substanțe chimice și au avut acces liber la toate aparatele folosite. Ei au putut urmări fără oprire experimentele și au testat rezultatele prin analize efectuate la alegerea lor. […]”

Dispozitivul creat de către reverendul Prescott Jernegan, care a primit numele de ”acumultor de aur”,  părea a fi unul simplu. Arăta ca o cutie găurită din lemn, care lăsa apa să circule liberă în interiorul ei. În interiorul cutiei era amplasată o tavă cu mercur, în care era amestecat un ingredient secret. O baterie făcea să treacă un curent electric prin mercur. Întregul ansamblu era scufundat în mare și lăsat să funcționeze peste noapte. Dimineața cutia era ridicată și se scotea aurul colectat în timpul nopții. Colaboratorul despre care pomenea Jernegan era Arthur Ryan, un bijutier.

Ryan a efectuat un test public cu acumulatorul de aur în februarie 1897. Pentru a nu exista vreo suspiciune invitații au venit de acasă cu mercurul necesar. Acesta a fost amestecat cu ”ingredientul secret” al lui Jernegan. Apoi cutia a fost scufundată în apa oceanului. A doua zi dimineață cutia au fost scoasă la suprafață. Spre bucuria spectatorilor, în acumulatorul de aur a fost găsit metalul prețios. Cantitatea ”extrasă” peste noapte valora 4,5 dolari, în banii vremii. Nu părea a fi o sumă prea mare, dar ar trebui să o multiplicați cu 1.000, numărul acumulatoarelor de aur avute în vedere de ”cea mai mare fabrică ridicată vreodată”.

Jernegan, Ryan împreună cu un grup de investitori au fondat, în același an, Electrolytic Marine Salts Company. Au înființat și o fabrică pentru acumularea aurului în apropiere de Lubec, Maine. În câteva zile câteva acumulatoare de aur produceau circa 145 dolari, zilnic. Succesul exploatării a făcut ca staff-ul companiei să decidă vânzarea de acțiuni, fiecare în valoare nominală de 33 dolari, pentru a finanța dezvoltarea pe mai departe a investiției.

Totul părea să se îndrepte către un viitor frumos. Apoi, în iulie 1898 s-a produs dezastrul. Jarnegan a dispărut! Simultan, acumulatoarele de aur au încetat să mai colecteze metalul prețios. Abia acum investitorii și-au dat seama că au fost înșelați.

Mai târziu s-a aflat că Jarnegan a fugit în Europa. Împreună cu el a plecat și asistentul său misterios, Charles Fisher. Așa cum s-a aflat mai târziu acesta era ”ingredientul secret” folosit de Jarnegan. Fisher era scafandru profesionist. În noaptea în care a fost scufundat acumulatorul de aur, în cadrul experimentului despre care aminteam mai devreme, el nu a făcut altceva decât să înlocuiască mercurul din acumulator cu un amestec care conținea aur. Mai târziu, atunci când a început producerea aurului la scară industrială de către Electrolytic Marine Salts Company, Fisher a cumpărat bare de aur din Boston, pe care le-a prezentat investitorilor ca fiind metal prețios colectat de fabrica din Lubec. Se estimează că Jarnegan și Fisher au plecat către Europa cu câte 200.000 dolari.

Sper că ați putut identifica trăsături comune ale șarlataniei de sfârșit de secol XIX cu cele din zilele noastre. Se folosesc date care par să fie corecte din punct de vedere științific pentru ca mai apoi, pe nesimțite, să fi aruncat în brațele înșelătoriei. Dacă nu ai un dram de îndoială, dacă nu îți folosești gândirea critică, cazi ușor în mrejele generatorului de năzbâtii. În numărul din 13 august 1898 revista Scientific American prezenta pe larg escrocheria lui Jernigan și adăuga o morală a întâmplării, care este valabilă și astăzi: ”oamenii nu ar trebui să investească în orice proces electric sau chimic pe care nu îl înțeleg, până când nu cer opinia avizată a unui expert”.

Upgrade