Astronomie

Termenul „astronomie” provine din limba greacă, fiind o combinație între „astron” – stea, respectiv „nomos” – lege. E de evitat confuzia cu „astrologia” (o pseudoștiință din domeniul mistic, care prezice destinul oamenilor în funcție de traiectoriile unor corpuri cerești), deoarece astronomia este probabil cea mai complexă știință din istoria umanității, ocupându-se cu studiul complex al obiectelor din cosmos și al legilor mișcării lor (aștri, constelații, galaxii, planete, comete, radiații cosmice, etc.).

Astronomia se bazează pe dispozitive extrem de complexe: telescoape puternice, detectoare performante și calculatoare foarte avansate, pentru calcule matematice care iau în considerare foarte multe date. „Mecanica cerească” a pornit de la descrierile matematice ale mișcării corpurilor din sistemul solar și interacțiunea lor sub acțiunea gravitației, acum lucrurile evoluând spectaculos – astronomii sunt capabili acum să simuleze formarea galaxiilor sau explozia unei stele formând o supernovă.

În astronomie se utilizează foarte multe ramuri specializate: astrometria (studiază poziția și distanța obiectelor din cosmos), astrofizica, cosmologia (studiază originile și evoluția Universului), astronomia galactică și extragalactică, astronomia stelară (studiază formarea și evoluția stelelor), planetologia sau astrobiologia (studiază evoluția sistemelor biologice în Univers). De asemenea, în cadrul astronomiei s-au dezvoltat ramuri noi, precum arheoastronomia, astrochimia, astrosociobiologia sau astrofilozofia.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Astronomie

Semnal extraterestru?… 4 (1)

Probabil că întrebarea ”Suntem singura civilizație din Univers?” este una dintre cele mai fascinante. De multă vreme ne-am îndreptat instrumentele către cer,...

Eclipsa totală de Lună în România 0 (0)

Eclipsa totală de Lună în România

O spectaculoasă eclipsă totală de Lună, vizibilă de pe tot teritoriul României (precum și de pe jumătate de glob) se va produce în noaptea de 15 spre 16 iunie. Luna va intra complet în umbra planetei noastre, iar fenomenul va dura peste 5 ore. Cu această ocazie, Știință & Tehnică organizează un concurs de astro-fotografie.

Ziua Astronomiei 2015. Program 0 (0)

Ziua Astronomiei 2015. Program

Știință&Tehnică, în parteneriat cu clubul de astronomi amatori Astromania și Institutul de Științe Spațiale din Măgurele, invită publicul din București să sărbătorească Ziua Internațională a Astronomiei, sâmbătă, 25 aprilie, între orele 16.30 și 23.00, în parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle.

Astronomii au descoperit două exoplanete de dimensiunea Terrei 0 (0)

Astronomii au descoperit două exoplanete de dimensiunea Terrei

Astronomii au detectat cu ajutorul Telescopului Spaţial Kepler două planete de dimensiunea Pământului, în afara sistemului nostru solar, care gravitează în jurul unui Soare.

Suntem singuri în Univers? 5 (3)

V-ați uitat vreodată spre stele, întrebându-vă dacă undeva, acolo, în nemărginirea Universului, cineva sau ceva se uită înapoi spre dumneavoastră? V-ați întrebat vreodată dacă tot acolo, în imensitatea cosmosului, viața a apărut dintr-o scânteie, așa cum a făcut-o și pe Terra?

START în expediția S&T #EclipsaIndonezia! 0 (0)

plecare-catalin-eclipsa-soare---stiinta-tehnica
În seara zilei de sâmbătă, 5 martie, Cătălin Beldea, ”vânătorul de eclipse” al Știință&Tehnică, pornește în marea aventură a anului 2016: eclipsa totală de...

Astrofest 2023 – 20 mai, Parcul Crângași 5 (1)

Astrofest 2023
Cel mai așteptat eveniment în aer liber dedicat științei, astronomiei, educației STEM - Astrofest 2023 - va avea loc în Parcul Crângași....

Se caută noi astronauți! Ce trebuie să știi ca să devii...

La 10 ani de la ultime campanie de recrutare, Agenția Spațială Europeană (ESA) caută noi candidați pentru misiuni în spațiu.

Marea eclipsă și cafeaua de dimineață 0 (0)

eclipsa-de-luna-2019-stiinta-tehnica-1
Anul 2019 a început în forță, pentru iubitorii de zbor spațial, cu o aselenizare realizată de agenția spațială chineză, pe partea nevăzută a Lunii...

Sondele NASA Ebb şi Flow prezintă noi fotografii cu suprafaţa Lunii...

Sondele NASA Ebb şi Flow prezintă noi fotografii cu suprafaţa Lunii

NASA a prezentat 60 de fotografii realizate de sondele Ebb şi Flow, solicitate şi sortate de elevi de clasa a 4-a de la Emily Dickinson Elementary School din Bozeman, Montana.

Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.