Astronomie

Termenul „astronomie” provine din limba greacă, fiind o combinație între „astron” – stea, respectiv „nomos” – lege. E de evitat confuzia cu „astrologia” (o pseudoștiință din domeniul mistic, care prezice destinul oamenilor în funcție de traiectoriile unor corpuri cerești), deoarece astronomia este probabil cea mai complexă știință din istoria umanității, ocupându-se cu studiul complex al obiectelor din cosmos și al legilor mișcării lor (aștri, constelații, galaxii, planete, comete, radiații cosmice, etc.).

Astronomia se bazează pe dispozitive extrem de complexe: telescoape puternice, detectoare performante și calculatoare foarte avansate, pentru calcule matematice care iau în considerare foarte multe date. „Mecanica cerească” a pornit de la descrierile matematice ale mișcării corpurilor din sistemul solar și interacțiunea lor sub acțiunea gravitației, acum lucrurile evoluând spectaculos – astronomii sunt capabili acum să simuleze formarea galaxiilor sau explozia unei stele formând o supernovă.

În astronomie se utilizează foarte multe ramuri specializate: astrometria (studiază poziția și distanța obiectelor din cosmos), astrofizica, cosmologia (studiază originile și evoluția Universului), astronomia galactică și extragalactică, astronomia stelară (studiază formarea și evoluția stelelor), planetologia sau astrobiologia (studiază evoluția sistemelor biologice în Univers). De asemenea, în cadrul astronomiei s-au dezvoltat ramuri noi, precum arheoastronomia, astrochimia, astrosociobiologia sau astrofilozofia.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Astronomie

Eclipsă de Stea: Când o stea dispare de pe cer 0...

Da, ați citit bine: luni, va dispărea o stea de pe cer! E stea „căzătoare”? Nu. E...

Atelierele Știință & Tehnică la Academia Atlantykron 2022 0 (0)

Atlantykron 2022
Ediția din acest an a Academiei de Vară pentru Tineret, Știință, Viitorologie și Science Fiction ATLANTYKRON 2022 poartă numărul 33 și se...

NASA confirmă – A fost descoperită o posibilă planetă geamănă a...

Astronomii Institutului Științific Carnegie, din SUA, au descoperit, cu ajutorul telescopului Kepler, cea mai mică exoplanetă detectată vreodată în zona locuibilă dimprejurul unei stele similară cu Soarele.

Hiperactivitatea Soareului a curățat gunoiul spațial dimprejurul Pământului 0 (0)

Se pare că activitatea sporită a Soarelui din ultimii ani a îndepărtat o parte din resturile sateliților care pluteau în derivă captive pe orbita joasă a Pământului, făcând această regiune mai sigură, temporar, pentru alți sateliți și pentru astronauți.

Cum afectează starea vremii festivalul Astrofest 2018? 0 (0)

astrofest-2018-vreme-stiinta-tehnica-1
Trebuie să spunem încă de la început că starea vremii determină succesul Astrofest 2018, cea de-a treia ediție a festivalului S&T dedicat în primul rând...

Gravitaţia Pământului dezvăluită cu detalii fără precedent 0 (0)

Lansată în 17 martie 2009, sonda GOCE (Gravity Field and Steady-State Ocean Circulation Explorer) a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) a încheiat un prim ciclu de măsurători al câmpului gravitaţional terestru. Rezultatele obţinute au fost anunţate în cadrul unei conferinţe organizate de Universitatea Tehnică din Munchen, Germania.

O călătorie virtuală printre planetele extrasolare 0 (0)

NASA ne oferă posibilitatea de a călători către mii de exoplanete cu ajutorul paginii Eyes on Exoplanets. Aceasta vizualizează interactiv,...

Aţi văzut vreodată efectul de paralaxă al vreunei stele, privită de...

Aţi văzut vreodată efectul de paralaxă al vreunei stele, privită de la 7 miliarde de kilometri departare de Pamânt?

Interviu cu Radu Andrei, medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de...

astronomie-radu-andrei-stiinta-tehnica
Pe vremea mea, nu de mult, că n-am ajuns încă la vârsta senectuții, adică prin anii ‘90, nu exista olimpiadă la astronomie. Că, dacă...

ASTROFEST 2019: 20 de telescoape spre cer (2) 0 (0)

Pe 25 mai, de la ora 17 până la ora 22:30, Casa astronomiei și a explorării...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.