SPAȚIU

Steaua centrală a nebuloasei planetare în formă de clepsidră nu mai are mult de „trăit”. Lipsită de combustibil, nebuloasa planetară MyCn18, cunoscută şi sub numele de Nebuloasa Clepsidră se află într-o ultimă, dar spectaculoasă fază.

Noi simulări efectuate arată că înclinația Axei Pământului ar fi fost destul de stabilă şi fără existenţa unui satelit natural de mari dimensiuni. Luna stabilizează înclinaţia axei planetei noastre, făcându-i astfel climatul capabil să susţină forme avansate de viață. Totuşi, se pare că viaţa pe Terra s-ar fi dezvoltat oricum, cu ajutorul planetei Jupiter şi al altor factori externi.

Astrofizicienii au descoperit, cu ajutorul navei spațiale PAMELA, că în magnetosfera Pământului se manifestă un flux de antiprotoni, rezultați în urma interacțiunilor nucleare dintre radiațiile cosmice (particule încărcate energetic, precum protoni, electroni și nuclee de heliu) și atmosfera terestră, antiprotoni care se acumulează în câmpul geomagnetic la altitudini de câteva sute de kilometri.

Noi imagini prelevate de pe munţii planetei Marte ar putea constitui ce mai bună dovadă a prezenţei unor ape curgătoare, element esenţial pentru sustenabilitatea vieţii, pe Planeta Roşie. Seria de fotografii efectuate de sonda de recunoaştere a NASA pe Marte arată numeroase lungi şiroaie de câţiva metri lăţime.

Putem spune despre Jupiter că este, la propriu, cel mai mare mister din sistemul nostru solar. Totuși, chiar mâine NASA va lansa o misiune cu scopul de a schimba acest lucru, prin trimiterea sondei spațiale Juno în atmosfera uriașei planete, pentru a cerceta eventuala existență a apei.

Doi cosmonauţi ruşi au completat o întortocheată descindere în spaţiu în urma căreia au lansat un mic satelit în cinstea primul om în spaţiu, Yuri Gagarin, după ce la prima încercare eşuaseră. Astăzi, Agenţia Spaţială Rusă a declarat succesul misiunii pornite de pe Staţia Spaţială Internaţională, ce a durat 6 ore şi 22 de minute. A fost a 35-a descindere a cosmonauţilor ruşi de la construcţia Staţiei în 1998.

O nouă teorie indică existenţa în trecutul îndepărtat a unui al doilea satelit natural al Pământului, care ar fi intrat în coliziune cu Luna. Aceasta ar putea explica aspectul atât de diferit al feţei nevăzute a Lunii comparativ cu cea vizibilă nouă.

După o călătorie ce a durat aproape patru ani, totalizând 2.8 miliarde de kilometri, nava spaţială a NASA, Dawn, a intrat pe orbita asteroidului Vesta şi a prelevat mai mult de cinci sute de fotografii ale acestuia. Primele prim-planuri ale gigantului asteroid ne înfăţişează o emisferă nordică plină de cratere, inclusiv o grupare de trei cratere, denumită „Omul de zăpadă” şi o emisferă sudică mai plană, dominată de un singur crater gigant.

Telescopul și detectorii în infraroșu ai  Observatorului Spațial Herschel, din Pasadena, California au furnizat prima descoperire confirmată a moleculelor de oxigen în spațiul extraterestru. Moleculele cu pricina au fost identificate în complexul de stele aflate în formare Orion.

Anul acesta, Soarele şi-a mai revenit din amorţeală şi se pare că ne îndreptăm încet dar sigur spre un nou maximum solar, chiar dacă acesta va întârzia mai mult decât cei 11 ani cât ştiam că durează un ciclu solar complet.