Acasă SPAȚIU Pagina 85

SPAȚIU

Spațiu, cosmos, univers – sunt noțiuni care reprezintă subiecte controversate pentru învățații tuturor timpurilor, mergând de la misticism până la definiții complexe. Spațiul cosmic este un teritoriu infinit pentru om, dar pe care omul năzuiește să-l exploreze, chiar dacă evoluțiile în materie de tehnologie necesară sunt extrem de mici.

De-a lungul timpului au fost inventate mai multe științe și metode de analiză a spațiului cosmic: de la observațiile făcute de pe Pământ (astronomia) până la cele din spațiul cosmic adiacent planetei noastre sau chiar explorarea unor corpuri cerești, fie de către oameni (cum este exemplul Lunii), fie utilizând sateliți, sonde și roboți.

Spațiul cosmic este considerat ca întinderea nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului, având o consistență și reguli de alcătuire și funcționare total diferite de legile fizicii de pe Pământ. Pentru ca omul să poată călători în spațiu, este necesar să cunoască mult mai multe lucruri despre acesta. Așa încât, la ora actuală, științele care se ocupă de analizarea și monitorizarea spațiului cosmic sunt cele mai complexe din instoria umanității. Cu cât înțelegem mai mult despre cum funcționează spațiul extra-terestru, cu atât avem șansa să înțelegem mai multe despre planeta noastră și despre viața pe Terra.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
SPAȚIU

O cometă uriașă s-ar putea prăbuși pe Marte în 2014 0...

Prima cometă descoperită în acest an, C/2013 A1, va trece, probabil, la o distanță de numai 37.000 de kilometri de suprafața lui Marte spre finele lui 2014. Totuși, dat fiind faptul că orbita obiectului nu este cunoscută precis, există șanse mari ca acesta să intre în coliziune cu Planeta Roșie. Dacă se va întâmpla așa, impactul  va fi de sute de ori mai puternic decât cel care a eradicat dinozaurii, acum 65 milioane de ani, pe Terra.

Capsula Dragon a decolat, dar au fost probleme 0 (0)

 

Vineri a început o nouă misiune a capsulei cargou Dragon. Ea trebuie să transporte provizii către ISS, dar au apărut probleme cu motoarele de corecție. Din fericire, acum lucrurile au intrat în normal. Cuplarea va avea loc astăzi.

India lansează prima sa misiune către Marte chiar anul acesta 0...

Declarația aparține chiar președintelui indian, Pranab Mukherjee, cel care a susținut că India are planificate mai multe misiune spațiale pentru anul 2013, dintre acestea cea mai importantă fiind cea care își propune să ducă o navetă spațială, fără echipaj uman, pe orbita Planetei Roșii.

Unde să căutăm mai întâi viața extraterestră? În apropierea piticelor albe!...

 

Piticele albe sunt ”cadavre stelare”. Totuși planetele din jurul lor ar putea adăposti viața. Cu tehnologiile actuale ar fi mai ușor să descoperim indicii despre existența vieții pe asemenea planete.

Stele ultra-rapide „se întrec” prin Calea Lactee 0 (0)

Șase stele foarte iuți care „zburdă sprintene” prin galaxia noastră cu viteze de până la trei milioane de kilometri pe oră este posibil să fi fost lansate dinspre uriașa gară neagră din miezul Căii Lactee, sunt de părere astronomii care au observat fenomenul. Aceste corpuri sunt primele „stele cu hiperviteză” cunoscute având mase similare cu cea a Soarelui.

Universul are termen de valabilitate, reiese din calculele făcute pentru înțelegerea...

Oamenii de știință ai laboratorului Fermi National Accelerator, din Batavia, Illinois, încă sortează detaliile descoperirii de anul trecut a particulei Higgs și par să ajungă la unele rezultate care nu aduc vești prea bune pentru viitorul Universului, potrivit fizicianului Joseph Lykken, implicat în operațiune.

Un nou videoclip de la bordul ISS (video) 0 (0)


Pământul văzut de sus...

Primele imagini radar ale asteroidului 2012 DA14 (video) 0 (0)


Trecerea asteroidului 2012 DA14 prin vecinătatea Terrei a oferit oamenilor de știință posibilitatea de a îl observa cu diferite instrumente, printre acestea numărându-se și radarul.

Telescoapele NASA „spionează” ceea ce ar putea fi prima galaxie din...

Cu ajutorul puterii combinate a telescoapelor Hubble și Spitzer de la NASA, dar și al unui efect de mărire cosmic, astronomii au identificat ceea ce ar putea fi cea mai îndepărtată galaxie observată vreodată - MACS 1149-JD.

Meteoritul rus și zvonurile 0 (0)


Ca de obicei, atunci când se întâmplă evenimente extraordinare, apar tot soiul de știri care nu au nici o legătură cu realitatea.

Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.