0
(0)

Cei mai mulți dintre noi sunt obișnuiți, probabil, cu ipoteza panspermiei – teorie care susține că originea vieții se regăsește pe meteoriții sau cometele care transportă organisme primitive prin spațiul cosmic. Care este însă locul din care ajung să călătorească microorganismele prin Univers, către planete propice vieții?

 

Un grup de cercetători de la Universitatea Autonomă din Mexic, grup condus de profesorul Mauricio Reyez-Ruiz , susține că Terra este acel loc misterios.

Inspirați de rocile originare de pe Lună sau Marte care au ajuns pe Pământ, cercetătorii mexicani au realizat un program computerizat care să simuleze traiectoria unor roci similare care călătoresc dinspre Terra prin sistemul solar, ca urmare a unui impact cu un asteroid. Simularea a luat în calcul 10.000 de particule de rocă terestră care au călătorit prin spațiu timp de 30.000 de ani, iar rezultatul a fost unul neașteptat.

“Vechile teorii  în domeniu susțineau că ar fi aproape imposibil, dată fiind gravitația Terrei sau a Soarelui, ca astfel de particule să ajungă măcar până la Marte. Simularea a arătat deja contrariul, din cele 10.000 de particule, în nu mai puțin de 10.242 de simulări, au evadat în afara sistemului nostru solar, în medie, circa 700 de astfel de roci purtând germenii vieții”, afirmă Mauricio Reyez-Ruiz.

Chris Sheperd, astronom in cadrul Institutului de Fizică din Londra, chiar dacă nu a fost implicat în proiect, susține rezultatul echipei de specialiști mexicani. Conform profesorului londonez, faptul că roci terestre pot ajunge relativ ușor pe Europa, luna lui Jupiter, poate însemna că Terra a însămânțat deja această lună cu germenii vieții, cu atât mai mult cu cât pe Europa se prezumă că ar exista oceane întinse, un mediu mai mult decât propice apariției vieții.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here