SPAȚIU

În ediția din 10 martie a revistei Astrophysical Journal, un grup de cercetători analizează limitele zonei în care planetele pot adăposti viața. Autorii studiază și cazul Pământului și ajung la concluzii surprinzătoare.

Așa cum vă anunțam pe 21 martie, ESA a publicat primele date, referitoare la Universul timpuriu, obținute cu ajutorul telescopului Planck. Acestea confirmă în bună măsură modelul cosmologic acceptat în prezent, dar îi pun, în același timp, un mare semn de întrebare, care ar putea să oblige la o profundă corectare a acestuia.

În urmă cu foarte puțin timp, în cadrul unei conferințe de presă organizată de către ESA, a fost dată publicității prima imagine a Universului, obținută cu ajutorul sondei Planck, în care se poate vedea cum arăta el la 380.000 de ani după Big Bang.

Enceladus, unul dintre sateliții planetei Saturn, i-a surprins pe cercetători, cu ani în urmă, atunci când pe imaginile transmise de către sonda Cassini au putut fi remarcate jeturi de apă înghețată proiectată în spațiul cosmic, de pe suprafața satelitului saturnian. Care este sursa lor?

Telescopul spațial XMM-Newton al ESA, care este sensibil în zona radiațiilor X din spectrul electromagnetic, a ajutat la identificarea unei stele care se rotește în jurul unei găuri negre cu o perioadă orbitală de numai 2,4 ore. Astfel a fost doborât cu o oră recordul precedent.

O analiză rapidă a rocilor marțiene se poate realiza fără a se apela la instrumentele sofisticate de la bordul roverului Curiosity. Este suficientă studierea  atentă a imaginilor obținute cu ajutorul MastCam

De la bordul Stației Spațiale Internaționale se pot demonstra lecții de fizică, din care cu toții avem de învățat câte ceva.

Potrivit astronomilor Mike Brown de la Caltech și Kevin Hand din cadrul Laboratorului Jet Propulsion al NASA, misiunea Galileo (1989 – 2003) și telescopul Keck II de pe Mauna Kea, din Hawaii și al său spectrometru OSIRIS au furnizat dovezi care indică faptul că apă sărată provenind din vastul ocean lichid de sub crusta înghețată a satelitului Europa a început să iasă la suprafață.

Pe 18 martie 2011, sonda Messenger se înscria pe orbită în jurul planetei Mercur, după o călătorie care a durat aproape șapte ani.

În urmă cu 50 de ani, mai precis pe 16 martie 1963, în revista Nature era publicat articolul ”3C 273 : A Star-Like Object with Large Red-Shift” (3C273: Un obiect cu aspect stelar cu o puternică deplasare spre roșu), semnat de Maarten Schmidt. Acesta este momentul în care quasarii își fac apariția în lumea astrofizicii.  Cunoștințele noastre în ceea ce privește aceste fascinante obiecte cosmice au avansat în ultimii ani?