Au descoperit fizicienii din SUA „o nouă forță a naturii”?

Potrivit agenției de presă AFP, este posibil ca o echipă internațională de fizicieni să fi descoperit o nouă particulă elementară, sau o posibilă forță necunoscută a naturii, cu ajutorul acceleratorului de particule Tevatron, din cadrul Fermilab, laborator aflat sub coordonarea Departamentului de Energie al SUA.

Cu un pas mai aproape de computerul cuantic

Un „registru de calcul\" cuantic a fost realizat de un grup de cercetători de la Universitatea Innsbruck, care au reușit să pună 14 qubiți într-o stare de corelare cuantică (entanglement). Această reușită este considerată de specialiști de o importanță fundamentală, atât pentru realizarea unui computer cuantic, cât și pentru înțelegerea proprietăților acestui fenomen ieșit din comun.

La originea asimetriei materie-antimaterie

Pentru prima oară, prin intermediul lui Large Hadron Collider (LHC), a fost observată dezintegrarea unui tip extrem de rar de particule, dar despre care se crede că ar fi fost foarte comune în primele momente de după Big Bang.

Să înțelegem criza radioactivă din Japonia

Știrea privitoare la avaria celor trei reactoare nucleare din Fukushima Daiichi, ca urmare a seismului de 8,9 grade pe scara Richter care a cutremurat Japonia în urmă cu doar câteva săptămâni, a făcut înconjurul lumii în foarte scurt timp.